Petrified Forest - padurea la care am ramas impietrita

Dupa ce am vizitat Outerbanks, Death Valley, Great Canion si Yosemite Park mi-am dat seama ce accent deosebit pun americanii pe patrimoniul lor natural, cat de bine il protejeaza si cum il promoveaza. (Poate ca fiind un pamant tanar si distrugandu-si mare parte din istoricul legat de indieni, patrimoniul lor cultural nu este atat de consistent si atunci promoveaza ce au mai deosebit). Si desi Parcul National Petrified Forest nu era chiar in drum, am furat o zi si am deviat traseul.(chiar daca ulterior am parcurs 1200km intr-o zi, a meritat tot efortul).
Primul contact cu peisajul spectaculos ce avea sa mi se dezvaluie a fost la un magazin de suveniruri. Cei de acolo au cumparat pamantul, l-au sapat, au scos o multime de lemne-pietre si acum le vand. Eram ca un copil in magazinul cu jucarii: nu le puteam atinge, dar le-as fi luat pe toate acasa. Credeam ca sunt frumoase toate pietrele si toate formele, asa cum stateau aliniate in vitrine. Dar nu vazusem nimic....

Am trecut de punctul de control, am ajuns la primul punct de informare si am aflat ca ceea ce urma sa vad nu era un peisaj selenar, ci foste paduri preistorice, pline de vegetatie si dinozauri, care de-a lungul timpului s-au transformat in zone aride. Apa si vantul au facut o treaba extraordinara, au tapitat pur si simplu peisajul, creand ceea ce acum cunoastem drept Crystal Forest, Blue Forest si Painted Desert.

 

 Am lasat masina si a mers ca in transa pe aleile marcate. Pentru o clipa mi-am inchipuit ca nu am ajuns cu masina acolo, ci ca am fost rapita de extraterestrii si ca sunt intr-o alta lume si calc pe alte taramuri: pamant gri-albastru, lemne-pietre de toate culorile aruncate aleatoriu, dar totusi cu grija, cratere rosii. Am ramas impietrita incarcand sa cuprind cu privirea cat mai mult din ce vedeam in jurul meu.

 

 

Am inteles brusc de ce la intrarea in parc, pe post de bilet, am primit o fisa in care erai incurajat sa "parasti", sa semnalezi daca cineva fura sau face ceva sa schimbe acel peisaj. Si am mai inteles ca pietrele din vitrina nu mai aveau aceeasi valoare odata scoase din mediul lor.

 Soseaua serpuia prin mijlocul unui peisaj sec, dar in acelasi timp plin de semnificatii. La cateva mile de bustenii impietriti am ajuns la Newspaper Rock. Ce sa fie, ce sa fie? Era o piatra, de fapt un corp masiv, in fundul unei prapastii si piatra respectiva era plina de semne si desene ale unei vechi civilizatii indiene. Am avut o senzatie foarte ciudata citind semnele respectiva, parca spionam, parca intram in vietile unor oameni pe care nu aveam cum sa ii inteleg.

 Am plecat de acolo marcata de magia locului si am avut supriza sa imi dau seama ca mergeam pe Route66. Pe o distranta foarte mica Route66 trece prin Petrified Forest si este marcat, ca sa se stie!
Frumusetea deosebita a locului este intregita de peisajul de un rosu elegant al desertului ce imprejmuieste in partea de nord Padurea impietrita.

 P.S. Trebuie sa imi marturisc un pacat: nu m-am putut abtine sa nu ma uit cu mainile la lemnele-pietre. Am atins (si m-a atins) fiecare lemn fosilizat si fiecare piatra ce imi era straina ochiului.