luni, 20 iunie 2016

Despre gustul baltilor

Mai in gluma, mai in serios, am prins gustul baltilor, si la propriu si la figurat.
Despre Lacul 3 Ape cu siguranta a auzit multa lume si multi au si experimentat poate o plaja, o baie, un plimbat cu barca,un pescuit, gratare si poate si ture scurte la picior sau cu bicicleta.
Daca cineva are curiozitatea sa exploreze si sa isi depaseasca zona de confort, zona ii poate oferi surprize,cel putin provocatoare. Pantele abrupte, fagasele facute de apa, baltile, noroiul si faptul ca GPS-ul ne spunea ca suntem pe drumuri nemarcate si care nu duc nicaieri, nu ne-au speriat si am reusit sa facem un traseu exceptional cu bicicleta.
Inceputul a fost greu, ca orice intrare in ritm. Pauzele de selfie, de tigara si de verificat traseul erau dese. Ne-am regrupat si am continuat sa pedalam incotro vedeam cu ochii, cu atentie si concentrare la etapele downhill, cu forta la urcare si cu indemanare prin balti si fagase.

Povestea baltilor este simpla. La inceput am facut echilibristica printre ele, evitand si franand ori de cate ori era cazul. Pana la primul accident. Umorul situatiei m-a facut sa trec peste vanatai si am sa imi asum ca placerea drumului sta in savurarea tuturor obstacolelor. Asa ca am continuat drumul ralaxati, vanand practic fiecare balta care se ivea in cale, facand din asta un joc de copii.
Peisajul, aerul curat si apa de izvor, pe de-o parte, relaxarea activa si depasirea propriilor limite, pe de alta parte, au fost rasplata orelor de efort.
Traseul s-a terminat cu nisip si noroi din sosete pana la cap, cu bicicletele bine ornamentate si cu o binemeritata bere la Nea Florin.
Pentru amatori, asa arata traseul:

miercuri, 15 iunie 2016

Două ore de wows și ahhhs in Arad

Din multiplele mele pelegrinări prin țară două orașe mi-au rămas la inima, dorindu-mi să revin și să le savurez pe îndelete: Oradea și Arad. Și dacă Oradea încă este pe lista de așteptare, în Arad am avut ocazia să ajung si să îl vizitez de două ori într-o săptămână, o dată chiar într-un mic tur ghidat. Și încă mai vreau să merg! Ca să fie clar cât de mult mi-a plăcut!

"Aradul este doar strada principală pe care trece tramvaiul", spunea cineva. Dacă e să mă întrebați pe mine, Aradul este un oraș modest: plin de istorie si artă, dar multe locuri sunt ascunse sau mai bine zis insuficient puse în valoare.

Dar daca ai curiozitatea să o iei la pas pe străzile laterale și dacă îți dorești să vezi ce este dincolo de fațatele clădirilor poți avea surprize plăcute: scări interioare și tavane pictate, însemne masonice și blazoane deosebite, vitralii în ferestre.

Recomand cu căldură un tur ghidat făcut de cei de la Asociația Turism Alternativ. Dincolo de stilurile arhitectonice pe care le puteți admira pe îndelete într-o plimbare solitară, băieții (noi l-am cunoscut pe Mario) vă pot spune povești trecute (cu ofițeri, meșteșugari și arhitecți dedicați) sau actuale (cu primari și investitori rapace).
Timp de două ore, cu un ochi am făcut fotografii și cu o ureche am ascultat informațiile oferite de Mario, minunându-mă și oftând în același timp. Am pornit de la primărie. Acolo trebuie să coborâți ochii ca să admirați mozaicul de la intrare și să ridicați privirea să vedeți vitraliile din interior, cu cele 4 anotimpuri, fiind în același timp atenți la informațiile despre evenimentele petrecute la Revoluția din '89.


Traseul se continuă spre Parcul Reconcilierii, cu pauze dese pentru Catedrala,  Monumentul Sfânta Treime, Palatul Bohuș, Catedrala veche. În parc, la un pahar de apă și unul de vorbă am aflat istoriile celor două statui, cea ungurească și cea româneasca și ne-am făcut un tradițional selfie.

Ne-am pornit spre Piața Avram Iancu pentru a admira clădirea art nouveau, dar nu numai. Am făcut un popas pe o bancă de 8 mii de euro (!!!!) și apoi Mario ne-a zis că ne duce să vedem o sinagogă, numai că...surprize, surprize, sinagoga nu era vizibilă decât de către cunoscători, pasămite fusese mascată, mai bine zis apărată, de o clădire banală.



Am continuat cu Piața Romană și ne-am întors pe bulevardul liceelor, admirând în treacăt templul masonic și basoreliefuri pudice (cu frunză).
Am încheiat apoteotic cu o limonada și o bere într-un restautant al cărui nume nu mi-l amintesc, dar știu că avea o curte interioară cochetă și se afla pe strada Cloșca, stradă presărată cu clădiri monument.

Aștept cu interes următoarea vizită în Arad, ca să mă plimb pe malul Mureșului, să admir cetatea (care se pare că se va deschide publicului la un moment dat), să vizitez Turnul de apă și Muzeul Cofetăriei. Și sunt sigură că mai sunt și alte locuri de descoperit.
Hai să ne vedem sănătosi! La Arad! Sau la Oradea....