miercuri, 31 august 2016

Death Valley - plimbare in carusel prin Valea Mortii


Despre Death Valley nu stiam foarte multe, vazusem cateva fotografii pe internet. Suficient cat sa imi starneasca interesul, prea putin fata de ce poti simti pe pielea ta experimentand Valea Mortii.
Iesind in Las Vegas te obisnuiesti incet, incet cu peisajul arid si vezi la orizont Muntii Stancosi. Soseaua aluneca lin sub roti, muzica se aude in difuzoare, totul prevestind o excursie calma, fara neprevazut.
Deodata soseauna incepe sa urce si sa coboare, peisajul de schimba de la mila la mila, temperatura creste si apa se anunta a fi insuficienta. Am inceput sa ma simt ca intr-un carusel, avand efectiv senzatii fizice de la modul de constructie al soselei si de la peisajul care se schimba rapid in jurul meu: eram in apropiere de Death Valley.
 
Am admirat peisaje care m-au dus cu gandul la Vulcanii noroiosi, am vazut un fel de Podul lui Dumnezeu de la noi (numai ca la ei se cheama Natural Bridge), am admirat o intindere de sare la 86m sub nivelul marii, am fost pe Transfagarasanul lor (la ei se cheama Artist Road din Death Valley).
 
Am avut noroc de vreme buna si de o temperatura decenta, doar 49 grade Celsius! Avand in vedere ca este unul din cele mai fierbinti locuri din lume si ca temperatura poate urca pana la 53 de grade, consider ca sansele au fost de partea mea. Pentru o excursie prin canioanele din Valea Mortii, cateva grade chiar conteaza! Cred ca doar excitatia mentala si dorinta de a vedea si mai mult si mai mult m-a facut sa scap de o congestie cerebrala si sa nu lesin de caldura si efort umbland prin desert. Oare ce tip de roca este la urmatoarea curba, oare ce culoare are? Or fi aluviuni, or fi pietre vulcanice?
Pe nesimtite am iesit din Valea Mortii, au inceput sa apara timizi diversi boscheti pe marginea strazii si muntii sa arate altfel. Pasamite am trecut din California inapoi in Nevada.

In loc de concluzie pot spune ca sunt nebuna! Am ales sa imi petrec o zi inabusitoare in desert in loc sa fac shopping in Las Vegas, sa stau la piscina si sa joc la pacanele. Dar, daca as fi sa aleg din nou, as face acelasi lucru.

marți, 30 august 2016

Outerbanks - intalnirea cu oceanul


La extremitatea coastei de est a Statelor Unite se afla lantul de insule Outerbanks, o minune de dune de nisip, delte si limanuri, muuult mai spectaculoase ca Delta Dunarii (parerea mea).

Pe insula Ocracoke am campat si am incercat sa fac surf. Plina de vanatai, cu unghii rupte, racita si cu febra musculara, am renuntat curand. Dar este o experienta pe care o recomand. Provocarea de a trece de propriile bariere, satisfactia de a calarii valul, bucuria ca ai reusit sa te smulgi din furia apelor, merita toate eforturile.

 Si daca ziua malul apei este al omului, noaptea, sute de crabi ies din cuiburile de nisip si napadesc plaja. Nu ai cum sa nu fi fascinat de miile de picioruse are alearga haotic pe langa tine, de ochii negri care te fixeaza magnetic, de modul lor de camuflare si de atac.


 Pornind spre continent, am ales drumul cel mai lung, pentru a face un tur al farurilor de pe insule. Soseaua a parcurs mici sate, zone luxoase de agrement, am vazut dune de nisip si numeroase bizarerii, cum ar fi o replica a unui UFO si caprioare.

Din pacate, din cauza furtunii, nu am reusit sa vad decat 3 din cele 5 faruri de pe Outerbanks. Am inteles ca aceste faruri au mai mult decat un rol functional (chiar si in zilele noastre), fiind simboluri ale supravieturii omului in relatie cu oceanul.


Intalnirea cu oceanul Atlatic a fost...furtunoasa, si la propriu si la figurat. Am trecut peste ocean pe ferry, pe pod, dar si pe...placa de surf (nu pun la socoteala avionul). Am vazut colonii de crabi, m-au lovit valurile, am facut un tur al farurilor, am mancat vietati de apa, m-a ars soarele si m-a speriat furtuna. Am fost incantata, dar si speriata.

 Consider ca frumusetile coastei de est sunt prea putin puse in evidenta comparativ cu coasta de vest a Americii si ca suprizele pe care le poti avea pot concura foarte usor cu ispitele din Las vegas, sa zicem.

vineri, 26 august 2016

Despre Beaufort


Primii pasi pe strada principala nu m-au convins: un simplu orasel de coasta (desi al treilea oras ca vechime din statul Carolina de Nord), mi-am zis, magazine, localuri cu specific, vase ancorate etc. Dar avansand in interiorul orasului, fiecare detaliu de arhitectura, peisagistica gradinilor si vechiul cimitir m-au facut sa-mi para rau ca nu mai mult timp la dispozitie.
Fiecare casa avea ceva deosebit: fie scoici folosite in loc de pietre ornamentale, fie numarul casei plasat pe trepte, nu pe perete,  sau un cal in gradina (cal de mare). Spre deosebire de New Bern, unde peluzele se desfasurau neingradite in jurul caselor, aici gardulete albe inconjurau gradinitele mici si umbroase din preajma fiecarei case istorice. Din loc in loc puteai arunca un ochi in interiorul mobilat cu stil, ce purta invariabil patina timpului.


Curand am ajuns la una dintre primele atractii turistice, conform Trip Adviser: cimitirul. Monumentele funerare sunt deosebite, la fel si gradina care gazduieste cimitirul. Nu mi-am dat seama daca mormintele erau mai vechi decat copacii sau viceversa.



La intoarcere am admirat ambarcatiunile ce strajuiau malul - foarte multe si foarte variate, de la vase vechi tip pirat, la case plutitoare, de la ambarcatiuni rapide, la vase mari si luxoase.
Un anunt imbietor ne-a convins la o plimbare pe bratul format de ocean, zicand ca vom vedea cai salbatici si delfini. Caluti au fost...vreo 2 si nu asa frumosi ca cei din Padurea Letea, iar delfinii erau doar cei desenati pe diverse vase de croaziera :) In apropierea portului pescarusii si-au luat zborul spre ocean.

Beaufort este alegerea perfecta daca iti doresti o viata tihnita la malul oceanului. Plimbandu-ma pe stradute, mi-a fost greu sa imi inchipui ca aici au locuit pirati, ca familiile de aici au si ele dramele lor si ca viata are totusi un curs "normal".

joi, 25 august 2016

New Bern - orasul in care timpul s-a oprit

New Bern (Carolina de Nord) nu este un oras pe care in mod normal l-ai vizita daca ajungi in America si mai ales daca este prima ta vizita si vezi si sa experimentezi cat mai multe despre un continent care inseamna cu totul alta lume decat cea cu ce esti obisnuit in Europa.

La New Bern timpul parca s-a oprit in loc. Casele cochete vegheaza cuminti strazile inguste, din cand in cand masini vintage intrerup zgomotul greierilor, iar la cate o intersectie un motociclist batran isi tureaza chopperul.
Centrul istoric si cartierele de albi sunt deosebit de frumoase, cu cate o batrana dormitand pe veranda, dar cartierul de negri este jerpelit si cu personaje care iti arunca priviri sticloase de la adapostul pridvorului jupuit.
Patrimoniul istoric si natural al locului este bine pus in valoare.
Spre exemplu, o replica a canoei cu care indienii Tuscarora se deplasau pe raul Trent, este plasata in apropierea raului si esti indemnat sa te asezi in ea si sa experimentezi intr-un fel modul de folosire. Mi-am amintit cu un gust amar ca la noi peste tot sunt afise cu "nu atingeti", "fotografiatul interzis" etc care nu te apropie si nu te lasa sa te imprietenesti cu obiectele expuse.
Pe marginea raului sunt recreate mici gradini si ecosisteme din timpurile cand raul era mai salbatic si putin navigabil. Exista un martor al uraganelor si inundatiilor care au marcat orasul. Nu m-am putut abtine sa nu remarc in gandul meu, cat de putina atentie si grija avem noi pentru patrimoniul nostru natural, si nu ma refer aici neaparat la rezervatiile naturale.

Dincolo de centrul de informare turistica si de cladirile care se pot vizita, pe strazi sunt placute cu informatii turistice despre fapte istorice, chiar daca acolo nu ai nimic de vazut. Aici X l-a impuscat pe Y, dincolo Cutarescu a fost in vizita in oras in anul omieoptsutetoamna.
La New Bern s-a inventat bautura care avea sa fie numita mai tarziu Pepsi-Cola, iar in casa in care a functionat farmacia poti bea un Pepsi bun, care n-are nicio legatura cu ce suntem noi obisnuiti.

Dintr-un oras plin de istorie nu putea lipsi desigur un fel de supermarket de...vechituri. Pentru prima data am intrat intr-un fel de anticariat-mall, in care obiectele erau puse pe categorii, erau recreate spatii dintr-o casa sau erau redate ocupatii precum tamplaritul, olaritul etc.
Culorile orasului, flora, arhitectura si referiri biblice pe care le gasesti la tot pasul mi-au lasat impresia de pace si de liniste. Chiar daca barci moderne stateau ancorate pe rau, orasul mi s-a parut incremenit un alte vremuri si pentru o clipa am raspirat mai adanc si mi-am inchipuit ca port o rochie cu crinolina....