joi, 11 decembrie 2014

De la Rosia Montana, cu dragoste


Mai bine zis, de la Valentin, cu dragoste!
Duminica, pe o vreme de nu iti vedea sa dai nici un caine afara din casa, in timpul lui liber, Valentin a ales sa conduca un grup de sase persoane in mina, in Galeriile Romane, parte a Muzeului Mineritului din Rosia Montana.

Am coborat 150 de trepte si am parcurs 200 m de galerii trapezoidale, sapate cu dalta si ciocanul, acum 2000 de ani, de catre sclavi. Acestia nu mai ieseau vii din mina. Mancau prost, beau putin, dormeau ca animalele in diverse unghere, purtau zdrente.
...Inainte de dalta si ciocan, oameni foloseau apa si focul pentru a sparge muntele si a-i lua aurul. Iar galeriile de acel tip erau rotunde, nu trapezoidale ca cele romane. Apoi a aparut praful de pusca si dinamita...


Aceste lucruri si multe altele le povestea Valentin, asezat langa muchia muncita a muntelui, pipaind cand lanterna cand opaitul, pe care inainte vreme il incastrau minerii in perete pentru a le lumina trei ceasuri truda. Am stat in jurul lui plini de respect si i-am ascultat istoriile trecute, nemulturile prezente si sperantele in viitor. Mi-am dat seama ca locul ala este locul lui, in care se intoarce cu dragoste si uimire de fiecare data, si povesteste despre meseria de miner oricui este curios. Se simtea in vocea lui pasiunea, caci te facea sa vizualizezi orasul de galerii de sub pamant, munca oamenilor si pericolele. Numai pasiunea poate sa dea povesti asa frumoase!

Plin de rabdare ne-a lasat sa exploram zonele vizitabile, sa facem fotografii si, dupa ce am mai privit o data cu teama haul care se deschidea inaintea noastra, am pornit spre iesire.
Firul de apa rosiatic (Paraul Insangerat - Veres Patak) ne-a condus spre intrarea in galerii si inapoi pe cele 150 de trepte.

La suprafata ne asteptau alte suprize: o colectie in aer liber de unelte si monumente funerare romane, o colectie de fotografii vechi si o macheta cu exploatarea de la Rosia.
In curtea muzeului am trecut de la explicatii istorice cu Dis Manibus, la explicatii tehnice despre cum functionau diferite tipuri de steampuri, iar in camerele propriu zise ale muzeului am admirat fotografii cu filoane de aur, moduri vechi de exploatare si am aflat cu mirare ca pe drumul spre Abrud, pe dreapta este un munte de...steril. Acoperit cu pamant, imbracat in vegetatie, gata ecologizat si intors naturii.

Ne-am luat la revedere de la un om care a spus povestea Rosiei cum a stiut el mai bine si va continua sa o spuna pana Rosia Montana va iesi din inertia in care este tintuita, parasita si zgribulita, oras sarac desi are potential de patrimoniu Unesco in burta, basca 300 de tone de aur...
Eu sper ca pe Valentin Rus il va auzi cine trebuie si acolo se va face un muzeu asa cum se cuvine. Sau va fi inchis de tot, daca incepe exploatarea...

Cine are ochi de citit, sa citeasca si cine are urechi de auzit, sa auda! Experienta de a fi intr-o mina adevarata (nu se compara cu o salina), de a vedea sterilul, de a aculta povestile locului nu se poate intampla decat acolo, la fata locului.

Mergeti!

vineri, 28 noiembrie 2014

Toate drumurile duc la...cetatile dacice

Dinspre Calan, calatorind intr-o doara pe drumurile patriei, poti vedea ca mai toate drumurile duc la....cetatile dacice, nu la Roma, cum poate ati fi crezut....

De mult timp aveam pe lista aceste locuri, asa ca am purces la urcat dealuri si coborat vai pentru a ajunge la cetatile Blidaru, Costesti si Sarmisegetusa Regia.
Cand soarele s-a hotarat sa iasa dintre nori, am lasat masina si am inceput sa urcam spre Blidaru. Si-am urcat.....

Si-am tot urcat prin padure.... Si dupa ce am facut fotografii copacilor, si frunzelor si radacinilor si noua intre noi, am mai urcat o tura....  Am facut scenarii despre dacii liberi, cetatile lor si modul lor de viata si am continuat sa urcam in drum spre cetate.... La un moment dat nici nu mai conta destinatia, caci drumul in sine era foarte frumos.




Dar intr-un final am ajuns intr-un luminis si ne-am dat seama ca si destinatia conteaza. Vazand ruinele fostei cetati, am incercat sa imi imaginez cum arata odinioara locul, cum a fost construit si cum locuiau stramosii nostri. Nu am reusit, dar asta m-a facut sa apreciez si mai mult ingeniozitatea constructiei: doua incinte, sase turnuri, platforme de lupta si cazemate.
Am coborat insufletiti, gata sa luam cu asalt si cetatea Costesti. Nu a fost cazul, pentru ca acolo se ajunge cu masina  pana la poalele cetatii practic. Am mers doar 500m pe jos, de la troita pana la primul turn.

Recunosc ca nu am explorat intreaga cetate, ce coboara si prin padurile din jurul varful chelit al dealului cetatuie, supranumit si mamelon :). Am descoperit totusi unul dintre cele patru sanctuare.
Din pacate drumul de la Costesti la Sarmisegetusa este luuung si prost si aproape ne-a prins seara, desi am galopat cu masina prin hartoapele din drum. Dezavantajul de a ajunge la cetate aproape de ora inchiderii este ca nu poti savura pe indelete frumusetea locului, iar gardienii sunt tot timpul cu ochii pe tine, dar avantajul este ca atmosfera si lumina sunt deosebite...

Am stat in cetate, dincolo de programul de functionare, pana la ultima geana de lumina, patrunsi de maretia si de misterul padurii si de frig desigur. La capat de drum, m-am oprit sa imi iau la revedere de la Poarta Dacilor, cu gandul ca voi reveni cat de curand....

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Lipova - oras din Romania secolului 21

24 octombrie 2014. Dupa amiaza cenusie de toamna. Pe drumurile patriei masina ajunge la o rascruce de drumuri: Soimus vs Lipova Centru. Nu mi-ar strica o cafea scurta intr-un bar din centru, mi-am zis, ocoling o groapa prin dreapta si un canal prin stanga.
Drumul spre centru s-a aratat pavat cu bune intentii, dar nu si cu asfalt si astfel am inaintat spre centru, spre centrul unui oras din trecut, cu aer de targusor interbelic.
De-o parte si de alta a ulitei (caci nu ii putem spune strada) stateau aliniate cladiri cu arhitecturi trecute, amintind de fala de odinioara a orasului.


Am parcat masina in buricul targului, cum se spune, si am luat-o la pas, in explorare. Primul lucru care mi-a atras atentia a fust turnul bisericii Adormirea Maicii Domnului, minunat monument de arta veche romaneasca. Biserica nu era deschisa, dar am putut admira ceasul solar, insemnele martor de pe peretii exteriori si crucile.


Intorcand din nou privirea spre oras, in ciuda forfotei, mi s-a parut ca timpul a stat pe loc. Am inchis o clipa ochii si mi-am inchipuit ca prin baltile din centrul orasului trec carute si sarete, nu masini.
Am continuat plimbarea in ciuda drumurilor desfundate si a insemnelor stradale vechi de cand lumea, ruginite si mancate de vreme. Sau poate tocmai de aceea....


 M-am infiorat trecand pe langa cladiri in care s-a scris istorie si de care acum lumea a uitat, ruinandu-se pe zi ce trece.


Orasul a continuat sa ma suprinda cu magazinele, barurile, florariile, posta, primaria, spitalul, fiecare afisand firme diferite, care de care mai disco, mai irish pub, wild wild west sau comunist style.



Avand pe retina frontispiciul unei frumoase cladiri istorice ce se oglindea in una din multele balti din drum, l-am lasat in continuare pe Nicolae Balcescu sa astepte la rascruce niste vremuri mai bune pentru Lipova si am parasit orasul.
 

Iar Lipova nu este decat unul din orasele cu istorie veche care se sting incet incet, netinand pasul cu minunile secolului....

P.S. Ghivechiul cu flori din fata primariei era "neranduit", vorba unei batrane de-a locului

joi, 3 iulie 2014

Impresiile unui fotograf amotor

Nu, nu este o greseala de ortografie. Acum scriu despre impresiile unui fotograf amotor (desi este valabil si daca citesti amator). Eu nu am motor, dar am calatorit in ultima perioada destul de mult cu motorul.
Fotograful din mine s-a simtit in multe feluri: curios, nerabdator, placut suprins,  frustrat (de cele mai multe ori), satisfacut (I am adrenaline addicted), obosit  si in multe alte feluri (as avea o lista lunga de injuraturi de enumerat aici)
Cum e sa fii fotograf pe motor? Este in multe feluri si in acelasi timp nu e nicicum!
Nu ai altceva de facut decat sa stai. Si sa fii atent la drum. Si sa te concentrezi: sa nu te inclini odata cu pilotul, sa te ridici la gropi (sa nu iti inghiti limba si sa nu iti vomiti matele daca iei un damb sau o groapa). Si sa astepti o pauza, in care poate o sa ai un subiect bun de pozat...
(Castelul Banloc)

In acelasi timp nu poti doar sa stai, sa fii atent la drum, sa te concentrezi si sa astepti cuminte pauza. Pentru ca esti bombardat. Toate simturile iti sunt asaltate: simti vantul, auzi zgomotele soselei, mirosi asfaltul ud, pamantul reavan, balegile din drum, simti cum incet, incet o durere iti urca pe picior, apoi pe sold si se localizeaza comod in coloana vertebrala, vezi peisajul care este atotcuprinzator, foarte aproape de tine, il poti atinge, este colorat si plin de viata. Este ca si cum ai vedea fotografii 3D, ba nu, 7D!
Daca totusi nu esti mort de oboseala si de amorteala cand te dai jos de pe motor si daca nu iti e peste mana sa iti dezlegi rucsacul foto (foarte bine ancorat, ca sa nu pateasca ceva) poti fotografia lucruri inedite cand calatoresti cu motorul:
(Poveste de dragoste pe barajul Mihailesti -jud Hunedoara, neconstruit inca)

Daca esti un fotograf suficient de nebun poti face fotografii chiar pe motor, din mers (si eu sunt, slava Domnului!!!):
- fotografii cu iphone-ul (la 160km/h),
- selfie (ca tot e la moda)
-sau chiar fotografii cu DSLR-ul (din spate, din fata, dintr-o parte...ahhh, mana mea).
Mersul cu motorul iti poate oferi si suprize placute: intalnirea cu alti oameni  "nebuni", care sar damburi foarte inalte la nici un metru de tine (care te fac sa iti inghiti rasuflarea, odata cu norul de praf starnit de nebun)
Concluzia? Nu stiu daca pot targe o concluzie...Dar ideea principala este ca fotografului ii sta bine cu drumul. Indiferent de mijlocul de locomotie. Cu motorul nu stiu daca este mai greu sau mai usor decat cu trenul, masina, vaporul sau avionul, dar exista un anumit farmec (sau masochism ar spune unii...).
Totusi eu prefer sa fotografiez pe jos, la pas domol, dar daca voi mai avea ocazia, voi mai fotografia si din fuga calului putere.