Mui Ne - plaja vanturilor

Avantajul de a pleca de acasa fara un plan bine definit este ca iti da flexibilitate (din cauza ploii in Hoi An am stat mai putin decat stabilisem) si posibilitatea de a vedea locuri noi, care pareau ca nu incap in itinerariu initial. Plaja din Mui Ne a fost locul in care ne-am propus sa ne luam vacanta de la vacanta, sa avem o sedere fara peripetii, sa ne bucuram de apa si de plaja. 

Dezavantajul de a pleca de acasa fara un plan este ca nu esti suficient de bine informat si poti face alegeri nefericite. Mui Ne s-a dovedit destinatia care ilustreaza cel mai bine proverbul romanesc "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul". Aceasta plaja este foarte frumoasa, dar este foarte vantoasa. Nici gand de baie in mare, doar o joaca scurta cu valurile puternice. Am savurat nuci de cocos privand cu pofta la cei care faceau kitesurfing pe valurile inspumate. Timpul era prea scurt pentru a lua cateva lectii, dar mi-am propus candva in viata asta sa incerc sa imblanzesc valurile. 

Ce mai poti face in Mui Ne? O tura ghidata la dunele de nisip, la satul pescaresc si la un parau de povesc, zic ei. Mai nimic, zic eu. Tura, desi bine marketata, s-a dovedit scumpa si putin ofertanta. Ghidul nostru nu a fost ghid, ci un simplu sofer. Iar tura care trebuia sa dureze 5 ore a fost scurtata la 3. Paraul de poveste (Fairy Stream) era de fapt un fir de apa subtire prin care puteai sa mergi prin nisip. Ar fi putut fi feeric, dar amenajarile turistice de pe parcurs si mirosul de WC-ul numai de poveste nu erau. Dar am fost un turist cuminte si am explorat locul, am facut fotografii si am sperat ca urmatoatele obiective turistice din tur vor fi mai atractive.

S-a dovedit totusi ca acest mic parau a fost de fapt singura atractie din ziua respectiva, caci satul pescaresc (Fishing Village) era de fapt o plaja foarte murdara, cu un miros pestilential. E adevarat ca barcile cu forme si culori specifice ofereau un peisaj inedit, dar imi pare rau, nu pot sa fac abstractie de mizeria crunta si de deseurile (a)duse de apa. Am cules cateva scoici, am facut poze si am plecat rapid. Caldura devenea deja insuportabila si am inteles de ce un astfel de tur incepe la 4.30 in noapte, nu la 9 cum am cerut noi, ca boierii.

Urmatoarele doua puncte de interes aveau sa fie dunele albe si dunele rosii. Mini desertul alb a fost....fierbinte, mic si scump. Am platit extra pentru un jeep care sa ne plimbe prin desert, ca sa ma mir si acolo de gunoiul lasat peste tot si de nepasarea pentru natura a acestei natii. Prea putine cosuri de gunoi si pubele atat in locurile turistice, cat si marile orase. De la oamenii din rural nu mai am nicio pretentie...

Dunele rosii erau de fapt un deal mic la care din punctul meu de vedere nici nu merita sa opresti motorul masinii, dar hei, cum spuneam, oamenii astia stiu sa ia banii turistilor.

La Mui Ne s-a mai intamplat un curs de gatit. Plateai o suma pentru ca in 2 ore sa gatesti 2 feluri de mancare vietnameza. Eu nu am participat la curs, dar am participat la mancat sau mai bine zis mi-am dat silinta sa mananc pentru ca nu imi place sa irosesc mancarea....Nu pot sa imi dau cu parerea despre cum a fost cursul, dar pot spune ca dupa 40 de minute mancare a fost gata si ca nu a fost pe gustul meu. Colegii mei de calatorie au parut relativ multumiti ca au invatat deva nou...

Totusi nu regret oprirea la Mui Ne. Intalnirea cu marea a fost ca de fiecare data o incantare. Mi-am propus ca la un moment dat sa incerc sa ma joc cu vantul si cu valurile si mi-am intarit convingerea ca nordul Vietnamului e mai fain, ca oferta turistica, ca oameni, ca mancare, ca peisaje, ca tot. 

Dalat - 120 de km de experiente inedite

 Am migrat pas cu pas prin Vietnam, din nord spre sud, am navigat din experienta inedita in alta experienta inedita, dar parca asta le-a depasit pe toate: am mers in jurul orasului 120 km pe motor, in aceaisi zi m-am ars de la soarele puternic, m-a plouat si am inghetat putin, am vazut plantatii de cafea si de piper, am vazut 2 cascade, am urcat intr-o statuie de 73m, am vizitat o fabrica de matase, am mancat un vierme si niste greieri. And I live to tell the story...

Dalat este un oras de munte care are clima temperata, deci 4 anotimpuri intr-o singura zi. Fascinant, mai ales cand alegi sa faci un tur de o zi pe scuter. Am mers pe serpetine, prin frig si printre plantatii, pe un soare arzator. 

De ce ar face cineva asta in vacanta, cand se presupune ca trebuie sa te relaxezi? Pentru ca timpul este scurt, sunt multe lucruri de vazut, iar fara ghid nu faci decat sa te balbai (Am incercat cu o zi inainte si ba nu ne-am inteles cu taximetristii, ba google-ul ne-a dus in la alta adresa). Si cum pana acum s-a dovedit ca imprejurimile sunt mult mai faine decat orasul si voiam experiente cat mai autentice, ce poate fi mai local decat sa stai toata ziua pe scuter, sa mananci si sa bei de-ale lor si sa vezi si viata rurala, nu doar obiective turistice?

As putea povesti cateva ore bune despre ce inseamna experieta condusului unui motor, fie el si mic, in traficul din Vietnam, dar mai ales in Dalat, unde sunt strazi (sau mai degraba alei inguste) in panta, masini, scuteri si pietoni care vin din toate directiile, care nu respecte nicio regula, niciun semn rutier, doar semaforul il respecta cand si cand, pentru ca si acolo fura la secunde. Pe scurt, pot spune ca acesti 120 de km m-au calit poate mai mult decat turele lungi pe care le-am facut in Romania si in Grecia. Ma uit la mine cu drag si imi admir urmele zilei de ieri: arsurile de pe maini, cearcanele si jegul de pe fata, bataturile din palme. Sunt urata, dar sunt mandra ca am supravietuit si ca sunt atat de bogata...As fi putut sta pe canapea in fata televizorului, sa mananc pizza si sa ma uit in cel mai bun caz la documentare pe Netflix despre ce inseamna Vietnamul. Dar ah, ce bine sa te bucuri ca un copil cand ai cate un "Aha" la fiecare explicatie a ghidului sau cand gusti ceva necunoscut sau cand ti se fac ochi maaari, maaari ca sa cuprinda frumusetea locurilor.

Prima incantare a zilei a fost cand am vazut un fel de ...cacareze intinse la uscat in fata unei gospodarii intr-un sat obscur. De fapt erau fructele de cafea, ulterior am trecut prin numeroase plantatii, am gustat un fruct dulce dulce, am inteles de ce o mananca faimoasele veverite (care ulterior caca semintele din care bem noi cafeaua cea scumpa), am vazut cum arata florile de cafea si semintele verzi.

Urmatoarea frumusete a fost banalul piper. Cine si-ar fi inchipuit ca micile boabe de piper cresc in niste arbusti foarte inalti? Desigur ca nu am recunoscut fructul si cand am gustat o boaba de la mama lui, din copac si gura mi-a explodat de gust, a fost o incantare. 

Nu acelasi lucru se poate spune despre urmatoarea delicatesa culinara pe care am gustat-o. Am vizitat o fabrica de matase, iar parte din tur erau desigur viermii de matase. Credeam ca stiu fazele de evolutie ale acestuia, dar nu o stiam pe ultima, ca poate fi mancat. Am incercat, nu mi-a placut, dar nu regret ca am facut-o. Macar am avut cu ce compara greierii pe care i-am gustat mai tarziu in zi si care mi s-au parut gustosi. Dar sa ne intoarceam la fabrica, unde am vazut modul de prelucrare a viermilor de matase si de obtinere a matasii. Foarte interesant, dar mirosul de viermi in apa calda a fost infiorator. Dar e clar ca amintirea acestei vizite va ramane mult timp cu mine. 

In turul nostru ne-am oprit in sate, in diverse gospodarii unde am vazut o crescatorie de rozatoare de bambus, niste crocodili, un strut si o ferma de greieri. M-au intristat animalele/insectele tinute in custi si exploatate (mai ales veverite tinute in captivitate pentru a defeca cafea), dar asta este o fata a realitatii pe care alegem sa o ignoram cand purtam genti de piele, cand mancam delicatese sau cand bem cafea scumpa. Ca o paranteza, as putea spune ca vietnamezii au spirit de antreprenor si multi au afaceri mici. Apoape la fiecare cladire vezi un atelier de reparatii, un schimb valutar, o agentie de turism, un magazin, un restaurant si de cele mai multe ori, toate intr-una.

Calatoria noastra a culminat cu vizita celei mai inalte statui budiste din Vietnam, 73m, respectiv 9 etaje (mai inalta chiar decat mult mai faimoasa statuie de la Da Nang). Aceasta este dedicata energiei feminine si o intruchipeaza pe Lady Buddha. Dar de unde stiu ca erau 9? Pentru ca la fiecare etaj era cate un altar inchinat unei zeitati feminine. De altfel, intreg interiorul era plin de gratie si de culoare, de la desene la insasi arhitectura peretilor. Impresionanta a fost si privelistea asupra imprejurimilor, inclusiv asupra Cascadei Elefantului (Elephant Waterfall).

A fost o zi luuunga, cu "wow" si "ah" la fiecare oprire, de la peisaje (Pongour Waterfall), la bucate locale (suc de pepepe de iarna) si vin de orez si cu povesti despre legende si credinte. Desi a fost o zi plina de provocari fizice si emotionale, ramane o zi de top in calatoria mea in Vietnam. Este ziua in care am infruntat demonii, fricile, prejudecatile si nazurile mele de occidental. Multumesc Easy (Happy) Riders, si mai ales lui Moly, ghidul nostru!

Hoi An - momentul cand s-a dezlantuit potopul

Putina lume vorbeste despre neajunsurile unei vacante si de cele mai multe ori lucrurile sunt roz, locurile sunt minunate, mancarea e extraordinara si oamenii sunt deosebiti. Si e bine sa fie asa, e bine sa vadem partea plina a paharului si sa ramanem cu o impresie pozitiva despre vacanta in care am investit timp, bani si energie. Dar totusi, nu as baga sub pres aceste aspecte, ca pana la urma si ele ajuta la intelegerea completa a unei experiente.

Orice vacanta are provocarile ei si Vietnamul a pus pe masa destul de multe pana acum. Pe unele le-am depasit cu succes, altele au fost inselatorii pe care le-am luat ca atare si vor fi invatatura de minte, iar cateva pur si simplu nu pot fi controlate si nu exista alta solutie decat sa le iau asa cum vin. 

La Hoi An a lovit potopul si la propriu si la figurat. Desi aveam o gramada de planuri si idei de activitati, voia dumnezeilor sau a zeilor locului a fost alta. A plouat cum nu am vazut demult, desi am aprins betisoare parfumate oricui ar fi fost deasupra si ar fi fost dispus sa primeasca ofrande. Oricum Hoi An are un farmec deosebit si pe ploaie, daca esti dispus sa faci multe opriri si te bucuri de o plimbare de trei ore prin apa, plimbare care in mod normal ar fi durat 45 de minute.

Atat cat am apucat sa vad din Hoi An, pot spune ca este un oras foarte turistic, parca de basm, cu toate lampioanele lui pline de culoare. Si a rezistat eroic istoriei, a scapat practic nebombardat. Iar ploaia intareste culorile si face totul mult mai intim si mai romantic. Desigur, romantismul vine si din faptul ca intri din magazin in magazin si cumperi toate prostioarele din lume. Glumesc, desigur. Dar ploaia are avantajele ei. Altfel nu as fi intrat la masaj si nu as fi descoperit piata.

Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, organismul s-a saturat de atata diversitate culinara si s-a hotarat sa se revolte. Asa ca m-am "bucurat" de ceea ce ei numesc in mod colorat "happy room" - WC-ul.

Pe deasupra am aflat ca am luat teapa cu cartela. Desi am discutat si am platit cartela cu internet nelimitat s-a dovenit ca nu e asa si netul s-a oprit cand imi era lumea mai draga. De tinut minte si de pastrat toate facturile si de intrebat de 1000 de ori si de verificat de 10000 de ori orice. 

Pana acum a fost singura teapa de impact, pentru ca am reusit sa evitam doua, ambele prin agentii de turism. Prima s-a intamplat in Hanoi cand am cumparat bilete la teatru si apoi am fost sunata ca din pacate totul e sold out si daca nu vreau bilete la alta ora. Am spus un NU hotarat si ce sa vezi, am primit bilete la ora stabilita dar cu upgrade la locuri mai bune. Povestea s-a repetat cu croaziera din Halong Bay. Am rezervat o camera si am primit mail cum ca era deja data, ca este o croaziera plina, daca nu vrem altceva, ca nu e vina lor, ca ei sunt "doar" o simpla agentie. Un NU artagos i-a linistit si am primit din nou upgrade si servicii mai bune. Ori acestor oamenii le place negocierea, ori se bazeaza ca turistii sunt cu capul in nori si ar accepta orice doar ca sa nu isi strice vacanta. Ei bine, pe timpul meu si pe banii mei, nu sunt de acord sa primesc mai putin decat am solicitat.

Dar vacanta nu s-a sfarsit, cu siguranta vor mai veni suprize, dar cu mintea deschisa, cu zambetul pe buze si cu energie de negociere (cu sine si cu altii) se vor rezolva toate.