Oatman - orasul fantoma de pe Route66

Mergand asa, intr-o doara, pe Interstate 40, am cotit la dreapta pe Route66. Toata lumea care ajunge in Los Angeles se fotografiaza cu un stalp Route66 sau isi ia un suvenir. Eu am vrut chiar sa pun piciorul, mai bine zis roata masinii, pe acest drum istoric. De mers, nu am mers prea mult, pentru ca pe anumite portiuni drumul era...istoric, adica crapat, spart si mergeai cu viteza prea mica si prea zdruncinat ca sa te mai poti bucura de peisajul monoton: nimic in drepta, nimic in stanga. Foarte rar o cladire veche (fosta benzinarie sau magazin) striga dupa tine: "Sunt o... benzinarie roz, din fier, cu liminite, pe Route 66, opreste aici si cumpara ceva".

 

 

 

Am continuat traseul ca vantul si ca gandul pe I 40 pana cand, din nou, de plictiseala, am cotit-o pe Route66. Peisajul arid a fost inveselit putin de podoabe de craciun, semn ca ne apropiam de ceva civilizatie.

 

In varful dealului ne-am oprit brusc, deoarece cativa magarusi blocau calea. Intrasem in Oatman, orasul fantoma de pe Route66, orasul ce nu vrea sa moara. Modul lor de a opri si de a atrage turistii mi s-a parut inedit: magarusi ce se plimbau liberi si prietenosi printre masini si turisti, un pseudo-serif care tragea cu gloante oarbe, o mina muzeu, un fost hotel muzeu si magazin (gratuite). Localnicii iti vindeau orice: de la brelocuri, la cruci din lemn de cactus.

 

 

 

Route66 nu mai exista, a fost inlocuita de sosele interstate, mai moderne si mai rapide, o parte din ele paralele cu Route66, altele suprapuse peste acesta. Soseaua mama a fost desfiintata, dar Oatman inca traieste, 20 de cladiri intr-un varf de munte.
Am continuat traseul printre munti, prin pustietate, pana la "End of the road". Soseaua Route 66 a murit, traiasca Interstate 40!

 Ultima imagine de pe Route 66 a fost cu o serie de cutii postale in mijlocul pustietatii, singurele marturii ale unei dezvoltari trecute.