joi, 15 august 2013

O zi pe santierul arheologic de la Ardeu

Am avut curiozitatea sa vad cum e pe un santier arheologic. Eu si cativa adolescenti care s-au oferit voluntari sa lucreze 2 saptamani intr-o tabara arheologica. Si iata-ne pe toti in situl Ardeu - Cetatuie.
Cum arata o zi intr-o astfel de tabara? Pai la prima vedere ar parea un fel de armata, cu trezit de la 6, facut de serviciu si tot felul de reguli. La a doua vedere ar parea ca in puscarie, cand detinutii sunt dusi sa sape santuri sub soarele dogoritor. Dar aceste impresii va asigur ca dispar odata cu rasaritul soarelui cand oamenii ies cu ochii mijiti din corturi, dar cu zambetul pe buze. Tabara se trezeste la viata in miros de ceai si de cafea si incep glumele (trezirea intarziatilor in cazul de fata, sampon in adisasi etc).
 Unii pun masa, altii umplu sticlele cu apa si dusurile, altii spala vase, iar dupa treburile administrative ne incolonam pe drumul spre cetate. Pana ajungem pe varf ne iese un pic sufletul si incepem cu o pauza binemeritata. Privind peisajul care se asterne la picioarele cetatii ramanem cu respiratia taiata si mai facem o pauza pentru poze.
 
Ne cremuim (de preferat protectie solara 50, caci soarele este nemilos), ne potrivim  palariile de soare, ne luam instrumentele (spaclu, maturici, farase, galati, site, roabe) si purcedem la treaba. 

Basicile, durerile de spate si altele asemenea nu prididesc sa apara. Dar se dreg cu jocuri de energizare, cantece si nenumarate glume. Rasplata apare si ea sub forma micilor descoperiri - cioburi, oase (chiar si vertebre de peste), varfuri de sageti, margele etc.

Pe la ora pranzului orice urma de dedicatie, rabdare si energie dispare si coboram spre baza. Ati vazut vreodata o adunatura de oameni murdari, insetati si hamesiti? Ei bine noi suntem, dar tot cu zambetul pe buze si pusi pe sotii. Berea, dusul si mancarea calda (ei bine da, exista dus si buda si un maestru bucatar in tabara) linisteste spiritele.
Suntem gata de activitatile de dupa amiaza: ateliere (de desen arheologic, de spalat/curatat artefacte), excursii sau program de voie.
 Excursiile sunt fantastice pentru ca Valea Ardeului este foarte ofertanta. Eu am vazut doar Culmea Raiului si o parte din Cheile Glodului si m-am edificat. E clar ca mai vreau sa ajung acolo!
Ziua se prelungeste pana in noapte cu foc de tabara si chitare. Unii cad la somn ca ranitii in razboi, altii rezista stoic pana la 1 in noapte.
Si totul se repeta cu mici variatiuni urmatoarea zi...
De ce v-am spus toate astea? Pentru ca pentru mine acesta experienta mi-a depasit asteptarile. Zona este extraordinara, oamenii de acolo (arheologii si copiii) au fost strajnici (si la munca si la distractie), conditiile din tabara de nota 10, iar atmosfera a depasit cu multa scala.
Eu voi repeta cu siguranta experimentul vara viitoare. Care mai vrei sa mergi pe santier?
Nu umbla teleleu, vino la Ardeu!
P.S. Ce nu v-am spus eu despre cetate gasiti aici

luni, 5 august 2013

Cine se trezeste de dimineata, ajunge pe varful Moldoveanu

Fiind cel mai inalt varf din tara, pentru multi dintre noi varful Moldoveanu este asa...ceva ce nu poate fi atins foarte usor. Trebuie sa fii antrenat, sa ai echipament si sa ai 2-3 zile la dispozitie ca sa strabati Fagarasul.
Dupa ce am incercat in 2 randuri sa ajung pe varful Moldoveanu, dinspre Sambata si dinspre Podragu, asta era si parerea mea.
Ei bine, nu! Veste buna pentru cei mai urbani dintre noi este ca varful Moldoveanu este chiar foarte accesibil.
Pentru mine, care credeam ca ma voi forta si imi voi depasi limitele ca sa ajung pe Moldoveanu, din acest punct de vedere drumetia pana acolo a fost dezamagitoare, a fost o gluma proasta. Credeam ca m-a pacalit cineva, nu imi venea sa cred ca la ora 12.30 eram la 2544m si la ora 16.30 eram din nou la masina.
Cel mai usor traseu spre varf, cel mai putin costisitor ca energie si timp este traseul prin Valea Rea. Doar 3-4 ore pana pe acoperisul tarii.
Traseul este spectaculos, incepe cu o zona de urcare usoara, continua cu o zona mai abrupta, apoi esti rasplatit cu un peisaj bucolic in platoul Valea Rea. Acest platou este de fapt jumatatea traseului si este locul cel mai potrivit sa iti tragi sufletul, sa mananci ceva dulce, sa te umpli cu energie pozitiva si sa admiri peisajul perfect (si daca e ceata tot perfect este): flori, portiuni cu zapada si lacul triunghiular Valea Rea.

Urmeaza urcarea spre creasta, iar cand ajungi in fereastra care da in Valea Vistea incepe, asa cum glumea un prieten, autostrada Vistea Mare-Moldoveanu.
 De ce? Pentru ca este un trafic intens, muntele forfoteste de oameni. Am ramas placut suprinsa de cat de multi oameni ajung pe Moldoveanu, chiar si turisti straini. De la varful Vistea Mare pana spre Moldoveanu traseul este un pic mai periculos, dar se parcurge fara emotii, daca iti lasi rucsacul si betele in drum, ca toti ceilalti.
Coborarea in schimb mi s-a parut mai delicata. Pentru ca nu mai ai motivatia de a ajunge undeva si organismul este deja obosit. Dar coborarea prin Valea Rea are platoul de care va spuneam si in care poti sta sa numeri firele de iarba, oile si gandurile.
Concluzia este ca varful Moldoveanu poate fi atins lejer (desi mai inalt, este mai usor de parcurs decat Negoiu). Este adevarat ca e nevoie sa pleci in zori spre Domnesti, Arges-Sboghicești-barajul lacul Bacin (in cazul meu ora 4.30) si trebuie sa faci un mic efort fizic si de vointa. Dar odata cu efortul vine si recompensa...
Am stat sa pun in balanta ce ar fi fost mai fain: sa stau o zi la piscina in Bucuresti sau sa urc in Fagasas. Si nu, nu am niciun regret.
Dragi prieteni urbani, va provoc sa aglomeram si mai tare autostrada spre Moldoveanu!