miercuri, 24 martie 2010

Londra - Jivinele din St. James

Am rămas restantă cu poveşti despre Londra de când am fost în februarie. Prima poveste din vacanţa mea în Londra este cu necuvântătoare.
St. James este un parc plin de jivine prietenoase. Sau poate sunt doar lacome. Mănâncă practic din desaga fiecărui trecător. Pâine, biscuţi, alune, seminţe. Iar dacă nu ai, nu-i problemă, funcţionează fenomenul condiţionării al lui Pavlov: jivinele vin chiar şi dacă ai palma întinsă dar fără de-ale gurii.




Păsările şi veveriţele din parc, alături de ghioceii răsăriţi încă din ianuarie au făcut din parcul din mijlocul Londrei o oază de bucurie şi de relaxare. După ce mi-am rupt pingelele de la zona Soho la Chinatown şi apoi la Buckingham Palace am fotografiat şi am hrănit şi eu nehalitele veveriţe, lebede negre, raţe mandarine şi pelicani.
După cum vedeţi vietăţile sunt felurile. Iubitorii de jivine nu trebuie să rateze locul!


În principiu Londra nu trebuie ratată, dar despre asta data viitoare....

duminică, 21 martie 2010

Loc cu verdeaţă

Vreme frumoasă, vreme de primăvară, vreme de băi de soare şi de mirosit firul ierbii departe de Bucureşti. Şi dacă nu ai bani posibilităţile se reduc la plimbări în parc, nu? Dar peisajul în parc în perioada asta a anului este încă modest. Aşa că am pornit spre Bellu.

Am vizitat mai multe cimitire în ţară şi în străinătate, fiecare cu particularităţile lui. Dar Belu e chiar frumos! Bellu este despre oameni mari care nu mai sunt şi despre lucruri care nu se mai fac. Multă istorie, multe stiluri, culoare şi arhitectură. M-au impresionat cavourile şi mausoleurile deschise şi feroneriile mâncate de vreme, dar distinse.
Am plecat de acolo cu liniste în suflet şi o poftă de viaţă nebună.

luni, 15 martie 2010

D-ale Bucureştiului

Am făcut o plimbare liniştită noaptea prin Bucureşti pe o arteră principală a oraşului, nu prin unghere de cartiere mărginaşe. Ce am văzut m-a făcut cu un ochi să râd şi cu amăndoi să plâng: câini mişunând pe lângă muntele de gunoaie de lângă o şaormerie, câini aurolaci cazaţi confortabil (a se observa cutiile şi pledul) lângă cofetărie şi piaţă, de nişte oameni miloşi desigur, dar care trec cu vederea mizeria pe care o perpetueză în felul ăsta.Una peste alta, sunt foarte tristă. Pentru vecinii mei de la7 că ei au un prunc şi el vede la lumina zilei, din căruciorul lui, pe "cuţu" mişunând pe lângă piaţă, vede mormanul de gunoaie, miroase canalizarea şi duhoarea resturilor şi aude glumele pieţarilor "Ce faci Marine? Bine? Să nu mori că pe criza asta nici bani de flori nu am".