Vacanţa de Crăciun

A fost ca în studenţie - că a fost ieftin. Şi aproape ca în poveşti - pentru că am petrecut 3 zile şi 3 nopţi.

A fost foc de tabără şi grătar.Au fost codiţe, glumiţe şi şpriţe.

A fost patinoar. Pentru unii prima dată. A fost dragoste cu năbădăi (cu pufi, iubi, honey şi....dobitocule) Am găsit resurse să ne simţim bine fără zăpadă, fără ski, fără cazare cu super facilităţi. (ne-am rupt oasele pe dormeze fix ca acum mulţi ani în cămin). Mai multe fotografii aici

Un prieten de-al meu spunea:"Ce ieftină-i fericirea....".

Avea dreptate nu credeţi?

Octavian - Retrospectivă de Crăciun

Cu ocazia vizitelor de sărbători l-am văzut pe cel mai nou membru al familiei noastre. Pot număra pe degetele de la mâini de câte ori l-am văzut până la venerabila lui vârstă de 1 an şi 7 luni. Dar mă pot lauda că l-am prins în câteva din ipostazele lui de mare angajament:

1. somnic în primele lui ore de când a făcut ochi

2. pregătit să fie scăldat în ceaunul cu apă sfinţită 3. uitându-se curios la lume de la mămica lui din braţe

4. abia a învăţat să meargă şi s-a şi urcat la volan - prima lui trotinetă

5. prima lui baie în piscină am ratat-o

6. taiu - în traducere = cuţit (a învăţat şi să vorbească între timp)

Aceasta este mica istorie a lui Octa, mică dar voinică. Cu dedicaţie pentru cei care vor să facă copii.

p.s. Crăciun Fericit! (cât mai puteţi, căci un Octa nu e aşa cuminte ca în poze)

Bucureşti - Iarna pe uliţă

A venit iarna şi în Bucureşti. Şi cum sunt doar şofer de duminică, nu voi vorbi despre haosul din trafic. Am şi cizme trainice, deci nu voi vorbi de târmoaca de pe străzi şi trotuare.

Pentru mine iarna a venit cu luminiţe feeerice. Străzile principale şi parcurile sunt luminate de sărbătoare. Iarna a venit şi cu patinoare deschise pentru mari şi pentru mici, pentru pricepuţi şi pentru inocenţi.

Iarna a adus şi agitaţia de sfârsit de an, cu vizite, cu planuri de vacanţă, cu cadouri.

Apropo de cadouri...dragi prieteni, pentru voi, iată în dar nişte cutii luminoase, pline de zâmbete, să aveţi în stoc pentru noul an. :)

Vârful Postavaru - 1 Decembrie

În ciuda "ameninţărilor" cum că Postavaru ar fi un vârf "comercial", nu unul provocator, mie mi-a plăcut. Urcarea este moderată, dar poţi face febră musculară (dacă ai zăcut o săptămână în casă ca mine), priveliştea este răpitoare (dacă nu e plafon de nori), ceaiul de la cabana Postăvaru este bun (neapărat cu rom), sandwich-urile din rucsac sunt bune (că sunt făcute cu suflet).
Cel mai mult mi-a plăcut că am avut un preview al iernii ce va să vină (să sperăm): am scârţâit puţină zăpadă sub picioare şi am văzut pârtia şi instalaţiile (menţionez că eu nu am skiat încă în Poiană). E şi ceva ce nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut că nu am ajuns să vedem si Peştera cu Lapte, care era la 2 paşi de traseul făcut de noi.
Dar de 1 Decembrie am înfipt virtual un tricolor lângă indicatorul din vârful Postavaru...
Mai multe poze aici

Vârful Ciucaş - sărut în vânt

Şi dacă vi se pare un titlu poetic să ştiţi că nu este. Este foarte real: pe un vânt de aproape mă dărâma (şi nu poţi zice că-s o slăbuţă) două stânci se sărutau la poalele Ciucaşului. Asta numesc eu dragoste: pe ploaie, pe zăpadă, pe vânt, pe soare arzător să rămâi de piatră zâmbind şi privind încrezător persoana pereche. Am continuat să urcăm neştiind unde să ne uităm mai întâi, pătrunşi de frumuseţea locurilor şi de....vânt.
În vârf deşi vizibilitatea era foarte bună, iar peisajul invita la un minut de tras aer în piept şi de limpezit creierii chiauniţi de stresul zilnic, nu se putea sta, din cauză de...aţi ghicit...vânt.Am lăsat vârful Ciucaş să domine vântul şi să vegheze văile şi am coborât pe petice de zăpadă înapoi spre cabana Muntele Roşu.

Ah...un amănunt important. Pentru acestă zi de poezie şi de dragoste sub vârf de munte nervii şi maşina au avut mult de suferit pe drumul de la Cheia la cabană.

Lecţia de ski

Start! Asta dacă ai trecut de frica paralizantă de a te trezi singur la 200 de metri în larg şi de fiarele şi firele care te vor smuci pe apă. Îţi pui vesta de salvare (neapărat peste un tricou pentru că altfel te zgârie la subraţ) şi schiurile. Flexezi genunchii, laşi fundul jos, ţi coatele întinse şi, la semnal, sari de pe platforma de start.

Ai căzut la start? Continuă. Este ieftin şi poţi încerca în nenumărate rânduri, dacă te ţin muşchii. Ai reuşit să nu cazi? Continuă. Dar nu te bucura pripit, pentru că urmează coturile instalaţiei, unde firul te va smuci şi mai tare şi şansele să cazi cresc.
Ai trecut de primul cot. Şi de al doilea. Şi de al treilea. Şi de al patrulea. Eşti în tura doi. Respect!Este cazul să treci la avansaţi. Nu este nevoie decât de puţină gimnastică când ai fost mic.Pentru a exersa lecţia mea de ski go to Krk, Croaţia.
Eu mă duc cu gândul de fiecare dată când merg la bazin şi simt apa.

Drumul către Silo

Ştiţi cum se spune: nu contează ţinta, contează drumul. În cazul de faţă a fost foarte adevărat, pentru că la Silo nu am mai ajuns. După ce am mers o bucată bună din drumul neasfaltat, cu praf care se ridica din pietrele arse de căldura toridă, cu mărăcini care se iţeau pe margine (încă stau dovada urmele pe maşină) am hotărât să explorăm prăpastia care păzea un golf idilic. Încă o vorbă din popor: cine nu riscă nu câştigă. Dincolo de bolovani şi hăţişuri, în vale era un golf retras, părăsit, romantic, doar cu pietre, peşti, apă rece şi limpede şi un semn "Vă rugăm respectaţi natura, nu lăsaţi gunoaie". Golful era accesibil doar de pe mare, aşa că am savurat sălbăticia şi liniştea vreme suficientă ca să ştiu unde am nevoie să mă întorc cu gândul în vremuri de frig, de muncă multă la birou sau în vremuri de nelinişte sufletească ca acum. P.S. Dacă vă întrebaţi unde este Silo, răspunsul este Croaţia. Acolo încă puteţi descoperi oaza de linişte şi soare pe care ne-o dorim toţi uneori.

Un cal putere

E toamnă. Şi dacă e toamnă e munte. Undeva dincolo de Braşov, între Hărman şi Bod, este o baltă. Îi spune La Cişmaşu. Aici oamenii dau la peşte, campează, fac un picnic şi...călăresc.

Aici i-am cunoscut pe Cristina, Stela, Zorro, Vidan. Ei sunt doar câţiva din herghelia de cai şi de ponei administrată de domnu' Gelu.

"Cai nu sunt precum câini. Caii sunt oportunişti. De ce să meargă unde vrei tu când pot să stea la strungă. De ce să muncească când pot să mănânce. Câinii le dai, nu le dai de mâncat, de băut stau cu tine, te urmează. Dar calul trebuie să simtă cine e stăpânul...." Aşa au început primele instrucţiuni de echitaţie. Domnu' Gelu ne-a explicat cum să încălecăm, cum să stăm în şa când urcăm sau coborăm dealul, cum să oprim calul, cum să schimbăm direcţia etc. Şi ne-a dat drumul pe cărare.

Atunci au explodat senzaţiile: frică amestecată cu senzaţia de putere, de libertate, de excitaţie sexuală."...Mâinile trebuie să fie în prelungirea hăţurilor...Coatele nu trebuie să fie îndoite...Trebuie să apeşi în scăriţe...Calul trebuie strâns între genunchi... "Toate astea îmi treceau prin cap în timp ce încercam să stăpânesc calul. Mi-a fost frică de el. Îi simţeam forţa între coapse, căldura, îi simţeam mirosul puternic. Când fornăia îmi dădea fiori. Dar apoi am tras de hăţuri, am vorbit cu el, l-am mângâiat şi încet încet s-a uscat transpiraţia pe mine, am început să simt vântul şi mirosul de toamnă, am ascultat câini şi am privit pescarii.

Dar ora de călărie s-a terminat. Ne-am despărţit prieteni.

Ah...încă mai simt calul putere între picioare...