Drumul către Silo

Ştiţi cum se spune: nu contează ţinta, contează drumul. În cazul de faţă a fost foarte adevărat, pentru că la Silo nu am mai ajuns. După ce am mers o bucată bună din drumul neasfaltat, cu praf care se ridica din pietrele arse de căldura toridă, cu mărăcini care se iţeau pe margine (încă stau dovada urmele pe maşină) am hotărât să explorăm prăpastia care păzea un golf idilic. Încă o vorbă din popor: cine nu riscă nu câştigă. Dincolo de bolovani şi hăţişuri, în vale era un golf retras, părăsit, romantic, doar cu pietre, peşti, apă rece şi limpede şi un semn "Vă rugăm respectaţi natura, nu lăsaţi gunoaie". Golful era accesibil doar de pe mare, aşa că am savurat sălbăticia şi liniştea vreme suficientă ca să ştiu unde am nevoie să mă întorc cu gândul în vremuri de frig, de muncă multă la birou sau în vremuri de nelinişte sufletească ca acum. P.S. Dacă vă întrebaţi unde este Silo, răspunsul este Croaţia. Acolo încă puteţi descoperi oaza de linişte şi soare pe care ne-o dorim toţi uneori.