Am vazut cum arata Crovurile in luna mai, cand locul este verde si viu si am mai vazut cum arata Crovurile in luna august, cand totul e parjolit de soarele fierbinte. Nu stiam cum arata acoperite de zapada. Dar acum cand stiu, aleg sa cred ca infatisarea asta le prinde cel mai bine. Perioada de tranzitie intre iarna si primavara poate fi o alegere potrivita pentru o tura scurta in Crovuri.
La intrarea in traseu gradele erau cu plus, soarele sclipea incurajator printre copacii, pasarile ciripeau primavaratic. Doar un muntean cu calul lui cu desagii plini, ce urca spre stane, ne-a prevenit ca sus este zapada.
Drumul prin padure a fost frumos, exceptand noroiul. Am recunoscut cu nostalgie cararea batuta in alte anotimpuri si am privit incantata izvoarele ce erau secate pe perioada verii.
Treptat am inceput sa vedem petece de zapada, iar cand am ajuns in poiana, alta data plina de ierburi inalte, totul era de un alb virgin.
Urcusul prin padure, pana la intrarea in Cheile Tamnei a fost o loterie, nu stiai cand ti se va scufunda piciorul pana dincolo de genunchi in zapada si nu stiai daca dai de radacini, pietre sau frunze alunecoase, iar traseul prin chei, pe grohotisul acoperit de zapada mi s-a parut usor periculos. Vantul sfichiuia bine de tot, se formase o pojghita tare de zapada si zone de gheata.
Pentru a parcurge acesta ultima bucata de traseu, efortul a fost practic dublu, ca sa nu zic triplu, dar a fost rasplatit de panorama ce se intrezarea printre stanci.
Cand am ajuns in Crovul Mare, nu stiam unde sa ma uit mai intai: intinderea alba iti lua ochii, omatul inghetase in forme valurite, urme de schiuri de tura serpuiau elegante dincolo de orizont si copacii razleti lasau umbre adanci pe zapada.
Daca alti oameni se bucura in weekend de o bere la soare, la terasa in oras, noi de ce nu am face-o? Zis si facut: am scos berile Cooler carate special pentru acest lucru si ne-am tolanit pe bolovani sa ne incalzim ca soparlele la soare.
Cu puterile refacute am pornit spre Poienile de Sus, inotand practic prin dunele de zapada. Timpul nu ne-a permis sa inaintam prea mult, mai ales ca imi propusesem sa admir peisajul si dinspre Poiana Beletina. Gasind o punga ratacita pe fundul rucsacului, ne-am permis sa ne amintim de copilarie, sa incercam sa ne dam drumul pe punga la vale si sa ne rostogolim in zapada.
Cand soarele a coborat spre apus, am luat-o si noi spre vale. Zapada era mai moale si noi alunecam mai tare, noroiul era si el mai mult, dar deja nu mai conta. Simtisem libertatea, provocarea, joaca unei zile de iarna in munti si jos ne astepta relaxarea in ape termale. Ce sa iti doresti mai mult de Martisor?
Drumul prin padure a fost frumos, exceptand noroiul. Am recunoscut cu nostalgie cararea batuta in alte anotimpuri si am privit incantata izvoarele ce erau secate pe perioada verii.
Treptat am inceput sa vedem petece de zapada, iar cand am ajuns in poiana, alta data plina de ierburi inalte, totul era de un alb virgin.
Urcusul prin padure, pana la intrarea in Cheile Tamnei a fost o loterie, nu stiai cand ti se va scufunda piciorul pana dincolo de genunchi in zapada si nu stiai daca dai de radacini, pietre sau frunze alunecoase, iar traseul prin chei, pe grohotisul acoperit de zapada mi s-a parut usor periculos. Vantul sfichiuia bine de tot, se formase o pojghita tare de zapada si zone de gheata.
Cu puterile refacute am pornit spre Poienile de Sus, inotand practic prin dunele de zapada. Timpul nu ne-a permis sa inaintam prea mult, mai ales ca imi propusesem sa admir peisajul si dinspre Poiana Beletina. Gasind o punga ratacita pe fundul rucsacului, ne-am permis sa ne amintim de copilarie, sa incercam sa ne dam drumul pe punga la vale si sa ne rostogolim in zapada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu