La o cautare pe Google dupa Red Bull Romaniacs 2017 ti se vor intoarce descrieri care indica ca este cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Fotografiile si clipurile video te ajuta sa iti faci o parere despre cum se desfasoara lucrurile, dar daca vrei sa vezi ce inseamna cu adevarat Red Bull Romaniacs trebuie sa fii acolo!
Am avut sansa sa fac parte din echipa de 5 fotografi Nikon care au fotografiat evenimentul si pot sa iti povestesc cum s-a vazut evenimentul din unele din cele mai privilegiate locuri: de la 50cm distanta de roata motorului, din copac, de pe povarnisurile dealurilor, din padure, de pe traversele de metal ale unui pod sau de langa o groapa mocirloasa.
Trebuie sa spun inca de la inceput, inainte sa ma pierd in amintiri si sa ma strabata fiori retraind adrenalina momentelor, ca am avut ocazia sa lucrez pentru cateva zile cu doi fotografi Red Bull: Predrag Vuckovic si Mihai Stetcu care mi-au facut viata mult mai usoara, care mi-au spus niste ponturi ce m-au ajutat sa suprind momente inedite si sa termin in siguranta zilele de lucru si eu, si echipamentul meu.
De-a lungul timpului am participat la un atelier de fotografie de sport si am fotografiat diferite evenimente, deci se presupunea ca am o idee cu ce se mananca lucrurile. Asa ca, inarmana cu aparate si lentile (Nikon D3s si Nikon D700, Nikon 18-35mm F/3.5-4.5G si 70-200m F/4G) am inceput prima zi. Dar nicio experienta foto prin care am trecut nu m-a pregatit pentru ce avea sa urmeze.
Prima zi a fost ziua de prolog, desfasurata in centrul Sibiului. Nu mi-a fost usor sa ma catar pe platforme sau sa imi dau coate sa ajung pana la gard ca sa prind cele mai bune unghiuri. Dincolo de oboseala, caldura/furtuna in creierul meu isi faceau loc informatii importante: sa fiu tot timpul in siguranta, sa imi feresc echipamentul si sa suprind imagini dinamice cu figura si/sau numarul concurentului si imagini cu atmosfera evenimentului.
Desi pe mine m-a impresionat si am adormit tarziu, avand inca mirosul de combustibil ars in nari, prologul s-a dovedit cea mai usoara zi. Si pentru concurenti, dar si pentru noi ca fotografi.
Urmatoarele patru zile am urmat o rutina, pe care as putea sa o reproduc si maine, daca m-ai trezi la 4.30 am: pregatirea echipamentului foto (aparate, carduri, baterii) si a echipamentului sport (bocanci, maneca lunga, maneca scurta, protectie de ploaie, apa, batoane, crema de soare, ochelari etc), trezirea la aproximativ 4.30am, mancat mic dejun, mers cu una din cele 4 echipe foto in locurile de fotografiat stabilite, fotografiat pana la 2-3 pm, prelucrat si predat fotografii pana la 7 pm, luat cina, luat somn, repeat. Binenteles ca detaliile traseelor, vremea, partenerul cu care eram la fotografiat si adrenalina m-au facut sa nu simt aceasta rutina. Doar seara, incercand sa spal praful sau noroiul de peste zi, ma intrebam ce caut eu acolo, iar privirea obosita din oglinda imi spunea: You are too old for this shit! Raspunsul era evident: I am adrenaline addicted, sunt motociclista, sunt fotograf, deci trebuie sa fiu acolo in fiecare zi, cu forte proaspete, atenta si alerta.
Daca in prima zi de trasee of road m-am vaitat ca nu e lumina in padure si ca vai, vai, am alunecat si am o vanataie, a doua zi mi-a dovedit ca inca nu am aflat semnificatia expresiei "cel mai dificil raliu hard enduro din lume".
Predrag si eu trebuia sa fotografiem urcarea pe traseul inspirat numit Martin's Idea (Martin fiind organizatorul). Cu siguranta ai vazut clipuri video cu o pisica care se urca in copac si miauna disperata de acolo si nu mai vrea sa coboare. Ei bine pisica aia eram eu in a doua zi de Red Bull Romaniacs. Cand am vazut ce inclinare are dealul si cat de grea si periculoasa este urcarea m-am urcat in copac si am tras de acolo. La un moment dat Predrag mi-a zis sa cobor ca o sa am toate cadrele din acelasi unghi, dar eu am zis ca nu, ca mi-e frica :). Am coborat totusi si el mi-a aratat si alte pozitionari sigure din care am putut prinde cadre faine. Dar ziua nu s-a terminat aici. Am fotografiat si de pe un pod ingust, cu motociclistii trecand in viteza la nici 20cm de noi.
A treia zi credeam ca sunt pregatita! Aveam rutina mea, fotografiasem unul din cele mai tari urcari, imi luasem portia de adrenalina, scapasem fara incidente (unui coleg nikonist i s-a blocat obiectivul, iar altul a fost lovit finut de o motocicleta). Ce putea sa se intample? Am ras, am glumit cu colegii si spectatorii si am fotografiat rideri intr-o alta urcare provocatoare. Chiar inainte de plecare, cand urmaream prin obiectiv unul dintre motociclisti, click, il vad cum cade, click, il vad cum scapa motorul, click, vad cum incepe motorul sa alunece pe frunze, click, click, click si imi dau seama ca vine spre mine!! In momentul respectiv eram in coborare, intr-o panta abrupta si calcam cu grija sa nu alunec pe frunze, sa ma protejez pe mine si aparatele. Am avut inspiratia si forta in picioare sa o tulesc rapid din calea motorului care venea spre mine. Ulterior mi s-a spus ca de fapt in momentul cu pricina motorul aluneca destul de incet si ca nu am fost chiar intr-un pericol real. Dar nu imi pare rau, daca as fi intr-o situatie asemanatoare, cred ca as pune siguranta mea pe primul loc, nu o fotografie.
Pentru cine crede ca a fi fotograf la Red Bull Romaniacs inseamna doar adrenalina si fotografii cu diagonale spectaculoase, dinamism, forta, peisaje bucolice, ei bine nu, adevarata provocare este sa incerci sa fii creativ, sa ai o fotografie buna sau foarte buna si pe un teren plat, si intr-o lumina slaba sau intr-un loc aglomerat. Ce inseamna o fotografie buna? Pentru mine nu este neaparat o fotografie care va aparea pe site-ul concursului, poate nu este o fotografie care imi va fi cumparata de un rider, dar este acea fotografie care m-a facut pe mine un om si un fotograf mai bun decat in ziua anterioara.
Am avut sansa sa fac parte din echipa de 5 fotografi Nikon care au fotografiat evenimentul si pot sa iti povestesc cum s-a vazut evenimentul din unele din cele mai privilegiate locuri: de la 50cm distanta de roata motorului, din copac, de pe povarnisurile dealurilor, din padure, de pe traversele de metal ale unui pod sau de langa o groapa mocirloasa.
De-a lungul timpului am participat la un atelier de fotografie de sport si am fotografiat diferite evenimente, deci se presupunea ca am o idee cu ce se mananca lucrurile. Asa ca, inarmana cu aparate si lentile (Nikon D3s si Nikon D700, Nikon 18-35mm F/3.5-4.5G si 70-200m F/4G) am inceput prima zi. Dar nicio experienta foto prin care am trecut nu m-a pregatit pentru ce avea sa urmeze.
Prima zi a fost ziua de prolog, desfasurata in centrul Sibiului. Nu mi-a fost usor sa ma catar pe platforme sau sa imi dau coate sa ajung pana la gard ca sa prind cele mai bune unghiuri. Dincolo de oboseala, caldura/furtuna in creierul meu isi faceau loc informatii importante: sa fiu tot timpul in siguranta, sa imi feresc echipamentul si sa suprind imagini dinamice cu figura si/sau numarul concurentului si imagini cu atmosfera evenimentului.
Desi pe mine m-a impresionat si am adormit tarziu, avand inca mirosul de combustibil ars in nari, prologul s-a dovedit cea mai usoara zi. Si pentru concurenti, dar si pentru noi ca fotografi.
Urmatoarele patru zile am urmat o rutina, pe care as putea sa o reproduc si maine, daca m-ai trezi la 4.30 am: pregatirea echipamentului foto (aparate, carduri, baterii) si a echipamentului sport (bocanci, maneca lunga, maneca scurta, protectie de ploaie, apa, batoane, crema de soare, ochelari etc), trezirea la aproximativ 4.30am, mancat mic dejun, mers cu una din cele 4 echipe foto in locurile de fotografiat stabilite, fotografiat pana la 2-3 pm, prelucrat si predat fotografii pana la 7 pm, luat cina, luat somn, repeat. Binenteles ca detaliile traseelor, vremea, partenerul cu care eram la fotografiat si adrenalina m-au facut sa nu simt aceasta rutina. Doar seara, incercand sa spal praful sau noroiul de peste zi, ma intrebam ce caut eu acolo, iar privirea obosita din oglinda imi spunea: You are too old for this shit! Raspunsul era evident: I am adrenaline addicted, sunt motociclista, sunt fotograf, deci trebuie sa fiu acolo in fiecare zi, cu forte proaspete, atenta si alerta.
Predrag si eu trebuia sa fotografiem urcarea pe traseul inspirat numit Martin's Idea (Martin fiind organizatorul). Cu siguranta ai vazut clipuri video cu o pisica care se urca in copac si miauna disperata de acolo si nu mai vrea sa coboare. Ei bine pisica aia eram eu in a doua zi de Red Bull Romaniacs. Cand am vazut ce inclinare are dealul si cat de grea si periculoasa este urcarea m-am urcat in copac si am tras de acolo. La un moment dat Predrag mi-a zis sa cobor ca o sa am toate cadrele din acelasi unghi, dar eu am zis ca nu, ca mi-e frica :). Am coborat totusi si el mi-a aratat si alte pozitionari sigure din care am putut prinde cadre faine. Dar ziua nu s-a terminat aici. Am fotografiat si de pe un pod ingust, cu motociclistii trecand in viteza la nici 20cm de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu