Escalada in Grecia

Astazi am invatat o lectie foarte importata. Desi mi s-a spus de nenumarate ori si in nenumarate forme, a trebuit sa dau eu cu capul de pragul de sus, ca sa il pot vedea pe cel de jos. Pe scurt, am invatat sa ma bucur de etape, nu doar de victorii. Pe lung, povestea este cam asa...
A fost o data ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti...o tanara (ca experienta, nu ca varsta ;)) cataratoare, calatoare prin sate razlete, de prin muntii si de pe malul marii, in Grecia. Si cum mergea ea asa, pe stanga mai vedea un golf cu mare turcoaz, pe dreapta o faleza cu piatra rosie.

 

 

Azi mai manca niste calamari, maine mai gusta niste portocale si zilele treceau zambitoare. Iar cand nu se bucura de plimbarile pe malul marii, de arhitectura alba a satelor, de cafeaua greceasca bauta sub soarele caldut de ianuarie, se catara. In prima zi a reusit doua trasee, la prima vedere.

Si in urmatoarele 3 zile cate unul, dar apoi a venit furtuna.

Odata cu ploaia si cu vantul aspru nici traseele nu au mai iesit. Pasamite, oboseala, vanataile si ranile, panica si frigul isi spuneau cuvantul.

 

Sudalmile au inceput sa curga din gura fetei ramasa blocata pe stanca, dar pasii din traseu nu se induplecau ca iasa, prizele nu veneau singure mai aproape de mana sau de picior, iar traseele ramaneau inabordabile.Dupa trei zile de incercari zadarnice, nici marea nu mai avea farmec, nici calamarii nu mai aveau gust si nici cafeaua bauta in tavernele satului nu mai avea efect. Dar in a patra zi, valul de pe creier s-a ridicat, nervii si supararea s-au evapoarat si esecurile nu au mai fost vazute ca esecuri, traseele nereusite au fost recapitulate si au inceput sa iasa la iveala serii noi de miscari reusite, planuri calculate corect, pasi executati frumos, momente de panica depasite. Si-nainte cu povestea, ca d-aicea mult mai este...
Mai am cateva de zile de catarat deasupra golfurilor din Sampatiki, Leonidio, Kyparissi, Vlychada, cateva zile in care imi vor rasuna in urechi cuvintele: "Pozitioneaza-te bine pe picioare!....Uita-te dupa prize!!!....Acolo nu e nevoie sa tragi in maini!", cateva zile in care voi savura fiecare reusita, fie ea cat de mica.

Cu siguranta o sa imi fie dor de mirosul marii iarna, de pustiul plajei, de rosiile cu gust de rosii, dar mai ales de combinatia de dans si forta pura pe stanca, de miscarile calculate, ca la sah, in care eu joc cu albele si punctez fiecare priza cu magneziu, de bataile de inima pe care mi le aud in urechi si de gustul fricii pe care il simt in gura la pasii mai grei din trasee.