Episodul 2 al calatoriei de 1 Mai nu este doar despre ce am vazut, ci si despre ce n-am vazut, dar m-a impresionat totusi...
Ziua buna se cunoaste de dimineata! Pline de optimism, cu merinde de drum (primite de la gazda noastra de la pensiunea Stejarul) ne-am inceput drumul catre siturile rupestre. Am reusit sa driblam ploaia si am ajuns la Magura. Soseaua era strajuita de-o parte si de alta de 2 pajisti pline de sculpturi, dar noi stiam ca mai exista si o a treia, ferita de ochii privitorilor. Tot de la gazda noastra aflasem informatii cum ca acolo sunt statui mai putin abstracte, intruchipand personalitati celebre precum Burebista, Eminescu, Mihai Viteazul si Brancovenii. Din sosea nu se vedea niciun indicator, asa ca am pornit pe bajbaite, ocolind copacii cazuti si incercand sa urmam un vechi drum asfaltat pe ici pe colo (pe care cu siguranta cu zeci de ani in urma se transportau blocurile de piatra pentru a fi sculptate). Cea de-a treia poiana ne-a intampinat maiestuos cu statuia lui Burebista.
Dar dincolo de ea se dezlantuise haosul. Prin hatisuri am descoperit sculpturi pline de intelesuri, dar peisajul dezolant cu greu ne-a lasat sa ghicim gloria demult apusa a locului. Padurea a inghitit 3 generatii de sculpturi, din 1979, 1981 si 1983. Desi majoritatea din ele sunt nerestaurate, erodate de ploaie si abia se mai ivesc dintre tufisuri, locul are un farmec aparte.
Am explorat o vreme, bucurandu-ne la fiecare descoperire si comentand zgomotos forma si fondul cate unei statui mai deosebite. La un moment dat, Adina imi face semn sa tac, dar eu nu i-am dat atentie si m-am afundat exaltata in padure in cautarea altor statui. Brusc mi-a inghetat silaba in gat si am inceput sa transpir abundent. Am auzit un horcaito-grohaito-mormait care mi-a spus ca nu suntem singure. O fractiune de secunda am avut curiozitatea sa vad ce este dincolo de tufisuri, dar instictul de supravietuire m-a facut sa o iau la picior rapid, uitand de dorinta de a fotografia pericolul. Adina m-a urmat si ea grabita, zicand: "Dar am crezut ca ai vazut ca toata poiana este ramata de porci mistreti". Am lasat statuile padurii si mi-am scris mie o notita intr-un ungher al mintii, sa inteleg ca in padure sunt doar un musafir si sa fiu mai atenta.
Ne-am continuat drumul spre Bozioru, incantatre de peisaj, dar mai putin incantate de drum. Zapada de aprilie si vijeliile au distrus padurile, au condus la alunecari de teren si la drumuri abia practicabile. Dar daca pana am ajuns in comuna Bozioru, am tot strambat din nas in ceea ce priveste drumul, cand am facut stanga spre satul Nucu, am inteles ca greul abia acum incepe. Drumul era de fapt o poteca mai larguta, pe unde doar in anumite locuri puteau trece doua masini. Usor, usor, ba cu-a doua, ba cu-antaia, am inceput calatoria serpuita printre livezi si sate uitate de Dumnezeu. In gand ma boscorodeam ca cine m-o fi pus pe mine sa ascult de Adina si o luam pe aici, iar cu voce tare ma felicitam la fiecare curba depasita cu succes si la fiecare intalnire fara incidente cu cate un bolid ce venea din sens invers. Cand am ajuns la capat de drum, ce sa vezi? Un autobuz!!! Carevasazica nu a fost mare scofala drumul, iar eu m-am felicitat degeaba. Chiar si un autobuz putea ajunge acolo fara probleme. Mandria noasta de "two blonds where no one has gone before" s-a topit ca prin farmec.
In primele 5 minute ne-a patruns deja umezeala padurii. Am inceput sa ne echipam cu parazapezi (merg foarte bine si la noroi) si toate cele trebuincioase si ne-am pornit la drum cu Florin, un baiat de 12 ani ce s-a ivit dintr-o curte si ne-a intrebat daca nu avem nevoie de un ghid. Timp de 3 ore am marsaluit prin noroaie (nu chiar prin toate, caci Florin nu doar ca stia unde sunt siturile, dar stia sa ne duca si pe scurtaturi si pe drumuri mai putin stricate). Drumul prin padurea umeda si cetoasa, cu hatisuri si glod a fost parca o calatorie initiatica, de depasire a propriilor limite si de intelegere a aproprierii sihastrilor de divinitate.
Am vizitat Chilia lui Dionisie Torcatorul, Biserica lui Iosif, Agatonul vechi si Agatonul nou. Pe drumul de intoarcere l-am tras de limba pe Florin. Din vorba in vorba, am aflat ca mama e casnica si ca tatal nu lucreaza si ca ei sunt 3 frati la parinti. El este ghid pentru turisti si fiecare ii da cat crede de cuviinta. Ii place sa calatoreasca, dar calatoriile sunt aici in zona, cu turistii, ca nu a vizitat mai nimic (a fost o data cu scoala la Vulcanii Noroiosi). La scoala sunt 6 copii intr-o clasa si nu prea se ocupa nimeni de ei. Domnul de matematica este si director si le da sa copieze din manual si pleaca in cancelarie ca are treaba. Ca sa ne treaca vremea am facut diverse joculete cu Florin si am descoperit cu obida ca nu stie sa socoteasca. "Florin, daca tu ai 12 ani si eu am de 3 ori mai multi ani ca tine, ce varsta am eu?" Copilul plin de noroi, ud la picioare si inghetat nu avea nicio apasare, asta inseamna pentru el normalitate si nu se gandea cam ce ar trebui sa faca si care ar fi pasii ca sa ajunga mecanic, sa repare masini, asa cum mi-a raspuns la clasica intrebare: "Tu ce ai vrea sa te faci cand o sa te faci mare?"
Tot drumul spre Sita Buzaului, unde ne-am luat cazare m-am gandit la sutele de Florini din Romania, care nu sunt alfabetizati si n-au posibilitati pentru o copilarie "normala". Cu chiu cu vai, mai mult sprijinindu-ma in volan si pedale, decat facand manevrele necesare am poposit la pensiunea Margareta. Stapana casei, Cecilia, ne-a intampinat cu accent unguresc, dar cu ie romaneasca si cu paine cu sare si palinca.
Energia ei pozitiva si rasul molipsitor ne-au inviorat si am stat la povesti pana tarziu in noapte. Cecilia este exemplul de om care isi duce visul pana la capat in ciuda piedicilor si a sfaturilor celorlalti. Asa a aparut pensiunea Margareta, cu 3 margarete (2 margarete date de stat si a 3 vine de la numele bunicii) si 3 camere, intr-un cotlon de Romanie, care abia acum incepe sa se dezvolte turistic. Cecilia a renuntat la slujba ei ca sa renoveze casa parinteasca si sa primeasca oaspeti, sa stea treaza pana la 1 in noapte si apoi dimineata sa aibe bucate proaspat gatite si lapte cald, muls de la vaca. Intalnirea cu Cecilia ne-a tonifiat pentru o noua zi plina de aventuri.
Urmeaza episodul 3!
Ziua buna se cunoaste de dimineata! Pline de optimism, cu merinde de drum (primite de la gazda noastra de la pensiunea Stejarul) ne-am inceput drumul catre siturile rupestre. Am reusit sa driblam ploaia si am ajuns la Magura. Soseaua era strajuita de-o parte si de alta de 2 pajisti pline de sculpturi, dar noi stiam ca mai exista si o a treia, ferita de ochii privitorilor. Tot de la gazda noastra aflasem informatii cum ca acolo sunt statui mai putin abstracte, intruchipand personalitati celebre precum Burebista, Eminescu, Mihai Viteazul si Brancovenii. Din sosea nu se vedea niciun indicator, asa ca am pornit pe bajbaite, ocolind copacii cazuti si incercand sa urmam un vechi drum asfaltat pe ici pe colo (pe care cu siguranta cu zeci de ani in urma se transportau blocurile de piatra pentru a fi sculptate). Cea de-a treia poiana ne-a intampinat maiestuos cu statuia lui Burebista.
In primele 5 minute ne-a patruns deja umezeala padurii. Am inceput sa ne echipam cu parazapezi (merg foarte bine si la noroi) si toate cele trebuincioase si ne-am pornit la drum cu Florin, un baiat de 12 ani ce s-a ivit dintr-o curte si ne-a intrebat daca nu avem nevoie de un ghid. Timp de 3 ore am marsaluit prin noroaie (nu chiar prin toate, caci Florin nu doar ca stia unde sunt siturile, dar stia sa ne duca si pe scurtaturi si pe drumuri mai putin stricate). Drumul prin padurea umeda si cetoasa, cu hatisuri si glod a fost parca o calatorie initiatica, de depasire a propriilor limite si de intelegere a aproprierii sihastrilor de divinitate.
Tot drumul spre Sita Buzaului, unde ne-am luat cazare m-am gandit la sutele de Florini din Romania, care nu sunt alfabetizati si n-au posibilitati pentru o copilarie "normala". Cu chiu cu vai, mai mult sprijinindu-ma in volan si pedale, decat facand manevrele necesare am poposit la pensiunea Margareta. Stapana casei, Cecilia, ne-a intampinat cu accent unguresc, dar cu ie romaneasca si cu paine cu sare si palinca.
Urmeaza episodul 3!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu