Sa nu va lasati indusi in eroare de titlu. Nu a fost un 1 Mai cu bere si mici la marginea padurii, si nici in Vama Veche sau in alte locuri in care merge lumea in mod traditional. A fost un 1 Mai autentic romanesc pentru ca am venit in contact cu istoria, arta, bucatele si bauturile romanesti timp de 3 zile. Un festin vizual si culinar, cum rar mi-a fost dat sa experimentez. In fiecare zi am interactionat cu oameni cu povesti de viata fantastice, am vazut cum munca si perseverenta conduc la rezultate chiar si in Romania (unde parca tot universul comploteaza ca sa ne fie greu sa performam), am vazut si locuri frumoase, dar gaunoase, in care tinara generatie nu are nicio sansa. In fiecare zi am descoperit locuri cu un potential turistic, dar putin cunoscute publicului larg. Povestea este lunga, asa ca o voi spune pe capitole:
Capitorul 1 - Vinul si sculpturile
Am plecat din Bucuresti spre judetul Buzau, avand o singura tinta clara - siturile rupestre de la Bozioru. Faptul ca ne-am lasat mintea deschisa si programul flexibil, ne-a permis sa descoperim in drum o serie de surprize placute. Dupa ce am rulat o vreme printre lanurile de rapita din campiile prahovene, am inceput un drum printre dealurile Buzaului. Brusc, copilotul meu a zis sa facem stanga, ca sa mergem la crama La Certa. Conform proverbului "La pasarea chioara ii face Dumnezeu cuib" si pe noi ne-a ajutat providenta sa gasim crama deschisa, pregatita de oaspeti, desi nu am sunat, nu ne-am programat si eram un grup de...2 persoane. Pe nepusa masa m-am trezit ametita de numeroasele informatii primite si, desigur, de cele 7 vinuri degustate. Cel mai mult mi-a placut vinul Blanc de noir (habar nu aveam ca se poate obtine vin alb din struguri negri). Despre cele cateva ore petrecute la La Certa as putea sa scriu o poveste separata, dar cel mai indicat ar fi ca fiecare sa asculte cu urechile lui povestile din gura enologului si sa guste cu papilele lui soiurile de vin ale soparlei (traducerea din latina -lacerta).
Dupa degustare am luat un pranz frugar la roata masinii si am pornit la drum prin satele buzoiene, in incercarea de a ma adaposti de politia de pe drumurile nationale. Drumul ne-a dus la Naeni, unde ne-am avantat pe dealuri pentru a cauta mormintele tracice si tabara de sculptura. Peisajul m-a lasat fara suflare si am zabovit alte cateva ore urmarind ritualul de imperechere al cucilor si incercand sa memorez verdele crud al padurilor, ce se va pali curand. In goana mea dupa senzatii extreme, ba la munte, ba la mare, ba cu motorul, ba sub ape, uitasem sa savuzez micile placeri ale vietii - culmile line ale dealurilor, ciripitul linistitor al pasarilor sau mersul pe un covor de muschi si iarba.
Seara am poposit in satul Mierea, la pensiunea Stejarul. La marginea padurii, departe de zgomotele civilizatiei, ne-am refacut puterile cu o mancare foarte buna, un vin de Pietrosele si o baie la ciubar. Geta este o gazda extraordinara si are o poveste de viata, dar nu si o viata de poveste, din care multi am avea de invatat.
A doua zi am fost gata de noi aventuri, dar despre asta in capitolul urmator.
Capitorul 1 - Vinul si sculpturile
Am plecat din Bucuresti spre judetul Buzau, avand o singura tinta clara - siturile rupestre de la Bozioru. Faptul ca ne-am lasat mintea deschisa si programul flexibil, ne-a permis sa descoperim in drum o serie de surprize placute. Dupa ce am rulat o vreme printre lanurile de rapita din campiile prahovene, am inceput un drum printre dealurile Buzaului. Brusc, copilotul meu a zis sa facem stanga, ca sa mergem la crama La Certa. Conform proverbului "La pasarea chioara ii face Dumnezeu cuib" si pe noi ne-a ajutat providenta sa gasim crama deschisa, pregatita de oaspeti, desi nu am sunat, nu ne-am programat si eram un grup de...2 persoane. Pe nepusa masa m-am trezit ametita de numeroasele informatii primite si, desigur, de cele 7 vinuri degustate. Cel mai mult mi-a placut vinul Blanc de noir (habar nu aveam ca se poate obtine vin alb din struguri negri). Despre cele cateva ore petrecute la La Certa as putea sa scriu o poveste separata, dar cel mai indicat ar fi ca fiecare sa asculte cu urechile lui povestile din gura enologului si sa guste cu papilele lui soiurile de vin ale soparlei (traducerea din latina -lacerta).
A doua zi am fost gata de noi aventuri, dar despre asta in capitolul urmator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu