marți, 5 mai 2015

Cu caiacul in Delta (scenariul nereusit al unei excursii (ne)fericite)

Acesta postare va fi sub forma de scenariu, poate cineva va face un film bun din acest scenariu prost.

TITLU: 1 Mai in caiac
by: Kma
Based on: real events

FADE IN
INT. TERASA - ZI, SEARA TARZIU.
MOTANUL a ajuns la Clubul Taranului. I se spune Motanul pentru ca sforaie. Tare si cu prestanta. (dupa cum avea sa demonstreze in expeditie). Ochelarii ii stau stramb pe nas, dar nu ii pasa. Zambeste molcom. Apare si ADI EA. Incep sa discute asezat despre expeditia cu caiacul programata pentru 1 Mai. Adi ea mananca cu pofta fasole batura cu muraturi. Motanul bea vin. Adi ea nu a mai fost niciodata cu caiacul, dar Motanul ii aplaneaza fricile. Ii vorbeste despre cum le construieste, despre experientele din anii trecuti. La masa apar LUMBERSEXUALUL, KMA, BLITZU' si BEBETO. Toti beau si mananca. Se poarta discutii in paralel. KMA povesteste despre experienta ei cu caiacul pe white waters. Zice ca este greu si periculos. Baietii ciulesc urechile. Toti vor in Delta cu caiacul, dar nu se exprima. Raman multe intrebari nepuse....

DOUA LUNI MAI TARZIU

EXT. APARTAMENT - ZI, DIMINEATA DEVREME. Blitzu' se trezeste cheaun. Este 4 dimineata. Nu isi gaseste ochelarii. Nici dusul facut in graba nu il ajuta prea mult. Arunca in portbagaj trusoul de calatorie facut in graba si porneste sa ii ia cu masina pe ceilalti. Adi ea si RAM sunt treze si nemancate. Indeasa bagaj dupa bagaj in spatele masinii. Ram face pomelnicul celor mai nefericite lucruri care se pot intampla in acesta calatorie cu caiacul si Adi ea mai indeasa vreo 2 briose pe gat. Pornesc toti trei spre Lumbersexualul. Lumbersexualul isi muta tacticos rucsacul de 80 kile din masina lui in masina lui Blitzu. Kma zace infrigurata in scaun si se scobeste gura. E frustrata ca de vreo 2 zile are ceva infipt sub limba. Toti adorm pe autostrada. (Mai putin soferul). Soarele rasare.
EXT. PORT TULCEA - ZI, DIMINEATA. Cei cinci se plimba pe malul apei, masurand si comentand expert unde va lansa Motanul caiacele la apa. Ram urmareste ingrijorata vartejurile. Kma se scobeste in continuare in gura. Apare ANDRE EA. Este mica, imbracata in negru, zambeste cu toti dintii si intreaba:
-Voi mergeti cu caiacul cu Motanul?
Cineva raspunde:
-Noi!
Kma intreba:
-Dar cum ne-ai recunoscut?
Andre ea:
- Motanul mi-a zis ca o sa gasesc un grup de 5 persoane care se plimba prin port si un tip este foarte inalt si cu barba.
Toti rad:
- Asta e Lumbersexualul!
Apare ADI EL. Se schimba banalitati pana apare si Motanul. Motanul darama toate scenariile:
- Apa este prea mare,nu putem lasa caiacele la apa aici. Vom porni mai departe. Toti merg sa cumpere permise sa intrat in Delta si apoi se urca in masini pentru a cauta alt loc de incepere a expeditiei.

EXT. MALUL DUNARII - DUPA PRANZ. Baietii descarca cele 6 caiace. Fetele cara bagajele. Totul este bagat in pungi si repartizat pe caiace. Motanul incepe sa explice cum se padeleaza si se fac echipele. Andre ea face echipa cu Adi el si cu caiacul Gascanul (supranumit si Autobuzul, ca are 3 locuri). Ram face echipa cu Blizul si cu Caiacul fara nume, de doua locuri. Adi ea face echipa cu ea insasi si cu caiacul cel mai rapid si cel mai stabil. Lumbersexualul face echipa de unul singur ca este foarte inalt si primeste caiacul Pescarel (un caicac cu erori de constructie). Kma face echipa cu cealalta personalitate a ei (in timpul liber este bipolara.) si cu caiacul K.MA (pe care ea l-a botezat, pentru ca era nou nout, nepurtat). Motanul merge singur intr-un caiac usor si rapid, fratele mai mare al K.MEI. Incep traversarea Dunarii.
EXT. LIMBA DE PAMANT - SEARA TARZIU. Exploratorii campeaza la NEA VASILE, pescar profesionist (desi este perioada prohibitiei). Toti sunt uzi, stropiti de padelatul excesiv si lipsit de experienta. Toti sunt obositi si inghetati. Norii se aduna a ploaie. Palinca circula din mana in mana. Fiecare isi instaleaza corturile intr-o pajiste de papadii. Adi el si Andre ea instaleaza pentru prima data un cort. Blitzu' isi instaleaza pentru prima data cortul nou cumparat. Nu reuseste din prima. Lumbersexualul este gata primul si ii da un sfat ingineresc:
- Tija asta nu intra pentru ca trebuie pusa invers!
Adi ea isi numara bubele. 2 pana acum: una la spate, din cauza lipsei de spatar si a doua la mana, din cauza ca s-a incordat foarte tare strangand padela. Nu isi poate misca toate degetele.
Rasolul de stiuca servit de Nea Vasile aplaneaza toate durerile si palinca incinge discutiile. Kma cere scrumbie. Si MONICA, sotia lui Nea Vasile ii da ultima scrumbie din frigider. Concluzia zilei o da tot KMA:
- Cine cere, nu piere! Dar nici nume bun nu are.
Toti se retrag la somn. Motanul incepe sa sforaie. Picura.
ZIUA 2 IN DELTA
EXT. IN CAIACE - DIMINEATA TARZIU
Andre ea isi pune pungi in sandale sa nu se mai ude. Adi el isi face o fusta dintr-o punga, din acelasi motiv. Aproape toti renunta sa mai poarte vestele de salvare si le folosesc drept suport pentru spate. Fiecare incearca sa se acopere cu saci de nailon. Adi ea merge in caiac cu Motanul pentru ca este pre ranita. Ram se aventureaza singura in caiac, dar pastreaza vesta de salvare. Blitzul merge in caiacul usor si rapid. Pornesc pe canal. Nu se stie pe care. Motanul zice din cand in cand:
- La salcia aia facem dreapta....Se aude un caine, am ajuns la canalul pe care facem stanga.
Cand toti sunt amortiti si obositi incepe traversarea canalului Sulina si mersul contra curentului. Trec multe salupe, care fac valuri si destabilizeaza caiacele. La apus ajung la Gorgova. Baietii transbordeaza caiacele de pe un canal pe altul. Fetele merg la magazinul din sat sa cumpere apa si bere. Kma schioapata si tipa la Motan. I-a amortit genunchiul cu care deja avea probleme. Motanul zambeste si tace. Lumbersexualul comenteaza si el ca 5 zile de padelat sunt prea mult, lui i-a ajuns. Pescarelul merge in deriva si munceste mult sa il tina pe traiectorie. Blitzul cere, mai in gluma, mai in serios, reconfigurarea traseului. Ajung la locul de campare. Acesta este plin de balegi. Un motiv in plus pentru toti sa isi verse naduful. Motanul si Kma merg sa adune lemne pentru foc. Fetele pregatesc legumele pentru ceaun. Ram fumeaza o tigara si admira apusul. Se intind rufe la uscat. Focul de tabara, palinca, mancarea de cartofi cu ceapa verde si povestile ii aduna pe toti laolalta. Durerile de spate si febra musculara ii trimit pe rand la somn. Motanul sforaie constant pana dimineata.
ZIUA 3 IN DELTA
EXT.  IN CAIACE - DIMINEATA TARZIU
- Astazi vom traversa 2 lacuri, zice Motanul. Sper sa avem noroc sa nu fie valuri.
Toti se dau cu crema de soare, isi pun sepcile si palariile, fustele din pungi. Ram pulverizeaza in jurul ei jumatate din spray-ul anti-insecte. Lacul Gorgova se intinde oglinda in fata, in dreapta si in stanga. In departare, din cand in cand mai apare cate o salupa. Fiecare padeleaza si ritmul lui incercand sa il urmeaze pe Motanul. Adi el si Andre ea traverseaza un stufaris si isi continua drumul urmariti de un nor de musculite. Kma este tatuata pe brate cu musculite, care s-au lipit estetic de crema solara. Blitzul aproape ca se rastoarna incercand sa se dea cu spray antitantari. Injura de zor si scoate apa din caiac cu buretele. Toti au traversat lacul fara alte incidente si continua drumul pe alte canale. Durerile de fund si spate cer o pauza de dezmortire. Vantul aduce stropi de ploaie. Toti mananca pe fuga si isi lanseaza din nou caiacele la apa. Ram face o mica balaceala, alunecand de pe mal. Momentul ramane neimortalizat pentru ca toti ceilalti aluneca deja dusi de curent. Pana la finalul zilei Ram sta uda pana la chiloti. Drumul spre al doilea lac, lacul Isac presupune traversarea unui canal ingust si traficat de multe salupe. Unele salupe incetinesc, dar altele fac viata grea caiacistilor, care cu greu isi mentin echilibrul inghesuiti langa maluri, printre salcii. Oboseala isi spune cuvantul. Ajungand cu chiu cu vai la gura lacului, toti vocifereaza pentru o pauza, inaintea marii incercari care urmeaza. Valurile sunt mari si vantul bate din fata. Motanul hotaraste schimbarea traseului, ceea ce inseamna mai mult de mers, dar mai putin periculos. Toti intorc fericiti caiacele si padeleaza cu puteri noi. Adi ea isi spune Kmei:
- Tu esti acum asa de fericita ca ai dat caprele afara din casa si iti e mult mai bine!
Kma rade:
- Prefer sa mai merg mai mult decat sa trec lacul!
Dar cu un ochi plange. Apele au inecat gospodaria unui pescar. Un pui de pisica miauna disperat printre daramaturi. Nimeni nu este de acord sa il salveze si sa il duca intr-un loc populat.
Intr-un final Motanul opreste la un pescar. Acesta drojdeste ceva alcool dintr-un pet de plastic. Se scuza ca nu are peste sa ii serveasca. Gosporia acestuia este darapanata, dar este pazita de numerosi caini, printre care si un pitbull. 10 pisica stau tolanite peste tot. Incepe despachetatul. Pisicile dau tarcoale. Blitzul ii serveste pe toti cu niste cockies. Kma si Lumbersexualul scot la iveala sticlele cu palinca. Cu regret sticla Lumbersexualului este repartizata gazdei, care intreaba cu insistenta daca nu au adus ceva alcool. Curand cativa incep sa rada necontrolat. Andre ea  spune povesti de care rade tot ea, foarte incantata. Fiecare intelege ce paote,dar rad in continuare. Motanul face de mancare tacticos. Doar Adi ea este foarte serioasa. Ea este prima care se panicheaza in momentul in care pescarul (care se dovedeste a fi doar paznic, pentru ca intre timp apar doi pescari, dintre care unul destul de agresiv) le arata cum a dresat el pitbullul. Il intarata si il asmute. Sfarseste prin a fi muscat. Toti stau ciujditi in jurul focului incercand sa nu se puna rau cu gazda. Kma isi inabuse rasul. Adi ea spune ca ii e rau. Paznicul ii invita cu insistenta in casa:
- Hai sa ne uitam impreuna Lapti Fierbinti, ca e vineri seara parca!
Se aud chicoteli inabusite. Intr-un final Motanul, Blitzul, Kma si Adi el merg inauntru. Interiorul este mic si murdar. Patru paturi, supra etajate doua cate doua, cu lenjerii in culori dubioase, o masa cu doua scaune, un televizor mic si o soba de pamant.Toti manaca rapid fara si simta gustul, se uita prin televizor, nu la televizor si parasesc tiptil camera sub diferite pretexte. Adorm pe rand fara sa mai auda sforaiturile Motanului.
ZIUA 4 IN DELTA
EXT.  IN GOSPODARIA PESCAREASCA - DIMINEATA  DEVREME
Soarele rasare peste corturile rasfirate, caiacele aliniate si peste gunoiul rascolit de pisici. Oamenii rasar fara chef din corturi, treziti de vocea de om deja beat a gazdei care vorbeste cu cainii. Se apuca de pregatit cafeaua si de prajit pestele proaspat adus de pescari. Ce daca este prohibitie! Susotesc intre ei, ferindu-se de gazda, care cere in continuare alcool. Primeste o cafea in schimb.
- Ce tare a fost aseara! zice Kma. De mult nu am mai ras asa.
-Mie mi-a fost un rau, de credeam ca nu mai ajung la cort zice Adi ea. Nu am mai consumat asa ceva.
- Deci te-am dezvirginat, o tachineaza Blizul.
Adi ea se uita urat:
-Voi erati incontienti aseara, Nu simteati pericolul. Nenea se simtea amenintat. Imi si inchipuiam cum o sa pana cainii pe noi. Va dati seama, un betiv si 8 drogati.
- Eu eram in doua filme, intervine Ram. Eram jumate in al vostru si radeam din toate nimicurile, dar eram si in al Adi ei si vedeam cu situatia paote degenera in orice moment.
-Eu nu am simtit mai nimic, adauga si Motanul.
-Este prima data cand incerc asa ceva, rade Andre ea. Nu o sa ratez cand o sa merg in Amsterdam.
-Mie mi s-a parut ca am mers o jumate de ora de la foc pana la nenea in casa si ma chinuiam sa nu vars castronul, rade Adi el.
- Scene din filmul Wrong Turn, concluzioneaza Motanul.
Mananca rapid si ridica ancora. Drumul se deruleaza fara incidente. Caiacele aluneca de-a lungul curentului. Motanul canta melodii de-ale lui Andries. Kma face poze cu telefonul la nuferi. Dar spre seara norii se aduna. Cine are pelerine de ploaie le imbraca repede. Cat de repede poti imbraca o pelerina intr-un caiac...Ceilalti mai adauga o geaca, o punga. Cu totii inainteaza rapid, grabiti de ploaie, obositi si inghetati.
Un cuc singuratic canta. Se aude ecoul nervos: CUCU! CUCUUUUU! in masa de cuc! De cucu lui imi arde mie? Toata delta m-a urmarit cucul asta, zice Blitzul, mai in gluma mai in serios.
FADE OUT
 
ZIUA 4 IN DELTA
EXT. LA FOC DE TABARA - SEARA TARZIU
Ploaia cade mocaneste. Vantul se incurca printre crengi. Sub prelata intinsa de Motanul impreuna cu Lumbersexualul ciorba de peste fierbe la foc mic si se povestesc impresii in jurul ultimei sticle de vin. Ram este trista:
- Acum cand aveam mai multa nevoie de alcool s-a terminat. Bine ca e ultima seara.
Toti mananca cu pofta si pleaca la somn sperand ca ploaia si vantul sa nu razbata in corturi. Kma adoarme ascultand ploaia si ignorand sforaiturile Motanului.
FADE OUT
ZIUA 5 IN DELTA
EXT. PE MALUL DUNARII, DIMINEATA
Norii stau adunati gramada peste Dunare. Blitzul ii trezeste pe toti: CUCUUUU! Totul e umed. Adi ea si Ram injura de zor pentru ca s-au trezit intr-o balta. Cortul nu a rezistat.
-La multi ani, Adi!
-La multi ani, Adi!
Toti zambesc si il felicita pe Adi pentru cea mai nonconformista aniversare.Cafeaua este bauta in graba, fiecare isi aranjeaza pelerina de ploaie si fusta din punga de plastic si cu totii pornesc pe ultima portiune de drum.
Ram incearca sa fie obiectiva:
- E vina noastra, nu a Motanului. Noi nu am pus suficiente intrebari, ca sa stim in ce ne bagam. Uite, acum am nevoie de inca un concediu ca sa ma refac. Am mers doua luni la sala ca sa ma pregatesc pentru acesta vacanta, dar nu m-a ajutat....
Brusc se aude o voce:
-Nu o luati dupa noi! Ocoliti prin stanga! Se vede fundul apei, ne-am infipt in namol!
Din stanga striga Lumbersexualul:
-Nu veniti pe aici! Apa este mica, m-am impotmolit cu caiacul!
Cativa se chinuie sa desteleneasca caiacele si se regrupeaza cu totii pe partea dreapta a Dunarii.
Vantul duce vorbele si se aud doar crampeie din instructiunile pe care le da Motanul:
- Ne adunam...salcia....spre stanga....traversam bratul...intram....
Pornesc pe rand sa traverseze bratul: Blitzul, Adi el si Andre ea, Lumbersexualul si Kma. La mijlocul apei, intorc usor caiacul si incearca sa se redreseaza si sa intre pe alt canal. Din spate aud tipete si injuraturi. Ram este prinsa de curent si pierde controlul caiacului. Cu ultimele forte se inscrie pe canal si tipa la Motan ca nu a asteptat-o si ca nu i-a dat instructiuni. Toti ii dau dreptate in tacere.
Curentul ii duce fara probleme pana la urmatoarea intersectie. Mai cad cativa stropi si vantul bate din ce in ce mai tare. Pornesc in amonte, cat mai aproape de mal, pentru a evita curentul. Cu lacrimi in ochi (din cauza vantului si efortului) Kma reuseste sa ii prinda din urma pe primii 4 si cu totii se ancoreaza la mal asteptandu-i pe intarziati: Adi ea si Motanul care o escorteaza pe Ram, ca sa nu ramana ultima. Blitzul o incurajeaza pe Ram:
-CUCU! CUCU!
- Iti arat eu tie cucu, rade cu ultima farama de umor Ram.
Extenuati dar fericiti ancoreaza cu totii  la ultima gazda.
- Pranzul ne astepta, ii incurajeaza Motanul sa desfaca cat mai repede bagajele.
-Haideti sa bem o bere. Fac cinste, propune Adi el.Andre ea te duci tu? Dar Andre ea disparuse.
-E la bucatarie, aranjeaza masa, spune Adi ea.
Merg cu totii sa manance si sa ciocneasca in cinstea lui Adi.
- Eu am terminat, hai sa mergem, spune Lumbersexualul, inghiting ultimul dumicat de mamaliga.
- Stai sa savuram si noi ultimul gat de bere, propune Motanul.
Din bucatarie apare Andre ea cu tortul pentru Adi. Toti intoneaza La multi ani.
Adi el se inroseste si o saruta timid pe Andre ea. Este total suprins si desface a doua bere:
- Este cea mai frumoasa aniversare din viata mea. Nu stiu de ce va vaitati cu totii. Eu as mai fi fost in stare sa merg cateva zile cu caiacul.
Rad cu totii si isi iau la revedere.
- CUCUUUU! striga Blitul apasand acceleratia.
FADE OUT

Itinerariul calatoriei este aici

Un comentariu: