Helsinki - unde noaptea este zi

Am fost în cu totul altă lume. A fost lumină şi a fost linişte. Doar ţipetele pescăruşilor şi a altor felurite păsări făceau oraşul să tresară. Şi vântul. Explicaţia este că iulie este perioadă de concedii în Finlanda. Doar în weekend a înviat puţin oraşul. Şi atunci i-am văzut pe finlandezi. Blonzi şi blonde. Supraponderali şi supraponderale. Bând bere şi îmbrăcându-se fistichiu.

Stând la terasă şi observând moda şi obiceiurile culinare am mai observat că ei nu prea beau bere, beau nişte licori colorate - verzi, roz. Carevasăzică cidru - zeamă de fructe acidulată şi cu alcool. Care este foarte scump. În general alcoolul în Helsinki este scump (o bere = 6 euro).


Oraşul nu m-a impresionat prin atmosferă, dar nici prin arhitectură. Clădirile sunt tăioase, pătrate, gri. Poate şi pentru a se potrivi în peisaj: apă şi stâncă.

Aşa că am plecat în port. Şi din port pe mare. Spre paradisul înconjurător- zeci de insuliţe verzi.

Pe ici pe colo insulele au bărci acostate, oameni care se scaldă, case...

Uitându-mă eu aşa la insule şi ascultând în megafon istoria locului, mi-am definit ce înseamnă bunăstare: să fii tăran - pescar în Finlanda, să ai casa ta în satul dintre insule, să ai barca ta, copilul tău care să se scalde în mare chiar şi când sunt 18 grade afară şi vânt de te îndoaie. Bunăstare nu înseamnă să ai casă în Pipera, sau maşina de 24 mii euro, ci să ai insula ta, barca ta, vecinul tău la 1km distanţă.


Dar noi suntem aşa departe de lumină. linişte şi bunăstare....