Paris vs Micul Paris

Am intrat în atmosfera Parisului noaptea, stând în mod aliniat pentru a lua un taxi. Un taxi cu muzică foarte bună, dar şi cu un preţ “foarte bun”. Asta este Parisul – foarte frumos, politicos, disciplinat, dar foarte scump.

Am vizitat mult, dar nu locurile m-au impresionat, ci oamenii, modul lor de a fi şi de a face lucrurile.

Francezii sunt foarte politicosi, uneori ipocrit de politicoşi: simt sau nu simt, zâmbesc tot timpul şi, lucru foarte frumos, folosesc întotdeauna cuvinele magice pe care noi se pare că nu le ştim: mă scuzaţi, vă rog, mulţumesc. Se oferă să te ajute dacă se întămplă cumva să stai mai mult de 1 minut cu harta în mână sau dacă te uiţi dezorientat la automatul de bilete sau la indicatoarele stradale.

Francezii se îmbracă foarte mult în negru pentru că li se pare şic. Mie mi se pare trist.

Francezilor nu le plac mall-urile. Asta am aflat şi prin viu grai, dar şi văzând cum calcă în picioare (la propriu) mall-ul. Adică au păstrat parcul la suprafaţă şi au băgat mall-ul sub pământ, la metrou.

La Paris impresionantă este cultura şi tehnologia şi mai ales combinaţia celor două.
M-am plimbat cu o linie de metrou automată, adică fără conductor. Am stat în primul vagon, în faţă de tot şi am fost chiar eu şoferul. Am văzut tunelul, luminile, metroul care venea din faţă. Am fost pentru câteva minute conductor de metrou☺ E o senzaţie foarte tare! Mă întreb cum o fi să pilotezi un avion?

Din punct de vedere cultural nu vă am de gănd să vă povestesc despre Luvru sau Pompidou, ci, în general, despre importanţa strategică a culturii în Franţa. În afara Parisului sunt hectare întregi şi clădiri imense şi bine dotate tehnologic. Toate pentru cultură. Închipuiţi-vă Băneasa, Pipera nu pentru bogătaşi şi multinaţionale, ci pentru cultură.

Dar pentru că nu vă puteţi închipui, o să vă povestesc puţin despre cartierul Montmarte. Urci, admirând clădirile frumoase şi străzile înguste până dai de piaţa plină de pictori, mai mult sau mai puţin pricepuţi, dar gata să iţi facă un portret pe foarte mulţi bani. Urcând spre Sacre Couer m-am simţit ca la Barcelona, în drumul spre Parcul Gaudi.

Parisul este un oraş romantic. M-am uitat cu admiraţie şi cu invidie la perechile de homosexuali care nu se fereau să se manifeste, am admirat de asemenea nişte proaspăt însurăţei care se pozau la piramida de la Luvru, şi am băut un pahar de vin într-un apus de soare portocaliu în grădinile de la Tuilleries.

Nu puteam să ajung la Paris şi să nu mă răsfăţ. Ceea ce vouă nu vă recomand pentru că e cam scump. Nu am înghiţit nebuneşte totul, încercând să văd oraşul într-o zi, ci mi-am acordat timp să stau la o cafea (2.30 euro) să urmăresc turiştii, să iau cina în cartierul artiştilor (22 euro), să intru în magazine (cosmetice 100 euro).

Dar vremea nu m-a răsfăţat. Vremea nu e prietenoasă. Vremea te păcăleşte, îţi zâmbeşte sau se încruntă exact când nu te aştepţi. Am cărat după mine umbrela zilnic, fără folos, când am lasat-o la hotel, s-a pornit o ploaie de credeam că nu se mai opreşte. Soarele este capricios ca o vedetă. Apare cât să te relaxezi 5 minute, lungit ca o şopârlă la soare, la cafea la o terasă şi apoi dispare după un nor şi ajungi încet încet la supriza de 15 grade (în luna iunie!!!!). În Portugalia am mai tras un asemenea frig şi speram să nu mi se mai întâmple.

La Paris ziua începe minunat (indiferent de vreme), cu un croissant şi o cafea în parcul de la metrou. Croissantul de dimineaţă este genial, este aşa de proaspăt şi de bun şi de plin de unt că ţi se topeşte în gură.

Dar la un moment dat oboseşti colindând pe străzi şi lovindu-te de turişti. Deci înapoi în Micul Paris, fără oameni politicoşi, fără croissant, fără străzi şi fără turişti….