Arcuş - despre viaţa la ţară

De Arcuş nu cred că a a auzit multă lume. Poate doar lumea artistică, pentru că acolo este un centru de cultură care oferă şi rezidenţe. Dar dincolo de centrul de cultură, de castel, cum este cunoscut în zonă, este satul. Care trăieşte extraordinar. Oamenii locului sunt gospodari, livezile împrejmuiesc casele şi holdele împrejmuiesc satul.

Copii au şi ei preocupările lor - şi-au construit în spatele şcolii pista de trial şi se trântesc cu fundul de pământ cu mare elan, fără apărători, fără chestii sofisticate.

De ce am zis că satul trăieşte extraordinar? Pentru că elementele noi şi vechi se îmbină de minune. Pe o latură a străzii vezi o casă veche, mai încolo vezi una nouă, dar păstrând elementele tradiţionale, iar peste tot vezi recipiente de reciclare. Arcuş trăieşte verde!

Într-o plimbare de 3 ore poţi descoperi împrejurările Arcuşului, adevărate obiective turistice: o mină de cărbune, de suprafaţă, dezafectată şi cimitirul unitarian al comunităţii locale.

În ce priveşte mina, n-aş şti să spun cât e de mare, dar este o gropa adâncă de câţiva zeci de metri şi lungă şi lată cât vezi cu ochii. Este impresionant, este un mic canion românesc abandonat.

Toate aceste lucruri le-am văzut după ce am văzut castelul şi cele 9 hectare de parc care îl înconjoară. Dincolo de istorie (conacul unui baron local a fost la un moment dat CAP şi găzduia vite, nu oameni) şi de legendele locale (Ceauşescu a vânat cel mai mare urs în acest parc), locul are un parfum aparte: e verde, e liniştit, e primitor, e artistic. Parcul e aproape sălbatic. O mică porţiune este transformată în parc englezesc, există o capelă, un heleşteu, o livada, o seră şi multe multe sculpturi. Locul este foarte ofertant, dar nu este suficient cunoscut, iar castelul găzduieşte concerte, expoziţii, cursuri la nivel zonal.

Locurile frumoase din România nu se opresc în spatele unui zid de castel....