Slobozia - Muzeul Naţional al Agriculturii

Oraşul nu l-am văzut, dar am văzut muzeul. Muzeu care are un parc în care se joacă bunici cu copii, care are o biserică "călătoare", după cum ne-a explicat ghidul, care are un mic magazin de suveniruri. Muzeul are un spaţiu impropriu, dar oamenii de acolo-ca orice român care şi-a pus în minte-au reuşit să scoată apă din piatră seacă. O fostă fabrică de mobilă este acum muzeu cu spaţii de expoziţii, cu spaţii de cursuri, ateliere, cu un depozit cu unelte care funcţionează!!!

Dincolo de aceste lucruri: clădirea, parcul, biserica, patrimoniul dosebit, sunt oamenii. Primitori, gospodari, săritori. Am fost acolo pentru o întâlnire de lucru şi am avut tot sprijinul lor, ne-au întâmpinat la propriu cu pâine şi sare (pâine, plăcinte făcute în cuptoarele lor). Aţi mâncat vreodată pâine coaptă la ţest? Sâc, sâc eu da!!!

Nu vă spun nimic din ce am văzut la muzeu, ca să mergeţi acolo, dar vreau să vedeţi un pin roşu care creşte în parcul muzeului, că poate mergeţi şi nu îl găsiţi înflorit.

La Slobozia nu a fost numai un festin al burţii, ci mai ales un festin al sufletului şi al minţii.
Iată câteva vorbe din întelepciunea populară, pe care le-am cules la un pahar de vin:
1. Mai multe zile decât cârnaţi.
2. Slujba slujbă, drujba drujbă.
3. Dacă toată musca ar face miere ar fi şi la curul căţelii mele.

Înţelesul lor vă las să îl ghiciţi singuri.