După lupte seculare care au durat fix 20 ore am ajuns la munte. De fapt la mare :)). O mare de zăpadă , o mare de pârtii de ski, o mare de oameni plini de adrenalină. Cel mai spectaculos lucru pe care l-am văzut şi pe care l-am simţit absolut intens nu a fost nici faptul că am sărit pe pernă de aer, nici faptul că am făcut 69 pe pârtie, ci imaginea unui bărbat matur (aprox 35 ani) cu dizabilitate motorie (pe româneşte nu îşi putea folosi picioarele) care skia. Singur. Ca aici. După ce am văzut atâta poftă de viaţă şi determinare nu m-a mai mirat când am văzut mulţi bătrînei, mulţi, mulţi care la 10 dimineaţa împânzeau pârtiile. Acolo se pare că sportul este STILUL de viaţă, nu mersul în mall (la tinereţe) şi bârfa în faţa blocului (la bătrâneţe).
Alpii se vedeau de mult, câteva ceasuri efectiv am salivat în maşină privind peisajul. Am trecut prin câteva tuneluri, am făcut de 2 ori la dreapta, de 2 ori la stânga pe nişte serpentine şi am ajuns. Acolo am dat peste o româncă pe stradă (noroc că eram pe jos, nu mai eram cu maşina :) ) care ne-a zis că zona are grad 4 de pericol de avalanşă. Brrr. Brusc tot soarele care parea prietenos şi zăpadă care slipea, parcă ne făcea cu ochiu' mi-au dat fiori.
Acum sunt într-o mică pauză. Până la iarnă.
P.S. 69 pe pârtie înseamnă 69km/oră, nu ce vă închipuiaţi voi :)
Noroc cu PS-ul, ca altfel nu stiam ce sa cred:))
RăspundețiȘtergere