Am simtit nevoia sa fac o postare separata pentru acest muzeu pentru ca m-a miscat pana la lacrimi. De afara nu este impresionant, e un fel de Casa de Cultura sau Casa Studentilor la noi (si inauntru e la fel). Nici modul de panotare nu este neaparat modern si facut sa iti ia ochii, dar compenseaza mult prin continut: mult, bogat, de calitate si prin modul cum este facut ghidul audio. Deci cuvantul cheie aici este: ghid audio, caci fara el vizita poate fi lunga si greoaie. Acum cand scriu, imi dau seama ca e posibil ca nici cuvintele, nici fotografiile sa nu faca cinste acestui muzeu. Dar e un motiv in plus sa nu ma credeti si sa mergeti sa il vedeti, in cazul in care faceti un popas prin Hanoi.
La intrare este statuia unei mame care cu dreapta da la spate toate greutatile, iar cu stanga isi tine pruncul ca simbol al protectie si al viitorului. Eu venisem sa parcurg rapid cele 3 etaje, caci orice turist care se respecta are mai multe obiective de bifat. Dar ascultand vocea suava care povestea despre cine a facut muzeul, semnificatia statuii etc am ridicat privirea si m-am minunat de dansul palariilor vietnameze colorate. Am apreciat amestecul de stiluri din hol si mi-am zis ca less is more, hai sa vedem pe indelete...
Primul etaj este dedicat familiei: casatoriei, nasterii si mestesugurilor - agricultura, pescuit, gatit, tesut. Am ramas uimita de cat diferite sunt traditiile nuntitului intre regiuni si intre minoritati si cum este celebrata mama si copilul, cum se alunga spiritele rele, cum se cheama laptele etc. Este fascinant de-a dreptul.
Indiferent de zona in care locuiesc, femeile vietnameze au avut (si au) o viata grea, cu munci chinuitoare. Ca o paranteza, dincolo de povestile din muzeu, am vazut cu ochii mei cum vanzatoarele stau zi si noapte in micile magazine pentru turisti, au pat pliant acolo si vorbesc cu copii si sotul prin video-call. Sau cum batranele vanzatoare stradale sunt cocosate de cobilitele (sau cum s-or fi chemand pe aici) cu talere cu produse de vanzare, sau cum abia sprijina bicicletele cocosate de marfa. Iar gatitul pe strada, pe vine/pe ciuci mi se pare o corvoada. Ah, am incercat sa folosesc in muzeu o moara manuala de piatra pentru cereale. Greu, greu, degeaba merg la sala...
Daca primul etaj e cumva cuminte si predictibil, caci stim cu totii care sunt rolurile traditionale ale femeii, al doilea este cutremurator: femei care au facut istorie, iar istoria Vietnamului inseamna in principal razboi. De la chinezi incoace, spre francezi si apoi spre americani, femeile au fost pe linia frontului, au dus lupta de gherila, au spionat, au fost doctorite si asistente, au fost soferi si mecanici auto. Si cand nu au fost astea, au fost pur si simplu mame si bunici care si-au pierdut familiile. Intr-un cuvant au fost eroine. Aici am plans. Am plans la peretele cu femei decorate, la povestea femeii care si-a pierdut sotul, toti fratii, cei 10 copii si toti nepotii. Poate parea un simplu perete cu fotografii, dar sunt niste potrete foarte bune, le simti durerea.
Am plans si la povestea doctoritelor si asistentelor care aveau grija de bolnavi in jungla, in conditii de razboi. Desi era penurie de echipamente medicale si medicamentele lipseau, faceau operatii, amputau si cand nu puteau alina altfel durerea, pur si simplu le cantau ranitilor. Cum va spuneam, ghidul audio e minunat facut. Contine fragmente de jurnal de front si te ia cu fiori cand auzi o tanara femeie povestind ce inseamna sa fii sofer de camion in razboi. Mai mult de atat, sa fii propriul mecanic auto, ca nu are cine sa te ajute. Si sa auzi cum frica cea mai mare nu era frica de bombe, ci frica de intuneric, de condus noaptea. Ca multumire, cand au lasat-o la vatra, i-au dat amintire trusa se scule.
Cand am citit despre lupta cu arma in mana nu am mai plans. Mi-am recapatat forta. Aproape 1 000 000 de femei au dus lupte de gherila, au omorat soldati barbati si au doborat avioane.
Mergand mai departe am intrat in alta lume, in lumea supranaturalului si am aflat despre credintele si ritualurile dedicate Zeitei Mama, zeita suprema care s-a reincarnat in alte patru zeitati: Raiul, Pamantul, Apa si Muntii si padurile. Acestea au grija de toate regiunile si protejeaza toate lucrurile. Aici e mult de scris si complicat, mai ales ca venerarea zeilor este o treaba sensibila si nu ma bag. Asa ca las doar o poza cu mine si zeita muntilor si padurilor, favorita mea.
Ultimul etaj este despre moda. Nu pot sa spun ca sunt innebunita dupa tunicile lor sau dupa fustele si bluzele muntencelor, dar am ramas cu gura cascata despre cat de frumoase sunt cusaturile, cum se aplica culorile pe materiale, cat de variate sunt modelele si cat de iscusite pot fi femeile care fac costumele pentru intreaga familie. M-am si prostit incercand sa imi pun un turban. (faine tare muzeele astea hands on)
Desi am stat mult, nu am stat suficient de mult in acest muzeu. Simt ca as pica testul daca as primi extemporal din el, dar nu conteaza. Conteaza ca cineva s-a gandit sa faca un muzeu sa celebreze femeia. Si eu am fost acolo. Si am plecat mai bogata, mai...femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu