Dar,
Nu mi-a plăcut niciodată Paştele!
În copilărie Paştele avea pentru mine semnificaţii apocaliptice: postul era incredibil de greu de ţinut, Săptămâna Mare era cu mersul la denii, ajutam la făcutul cozonacilor şi nu aveam voie să gust, stăteam de Înviere până în zori şi niciodată nu aveam haine noi să mă primenesc.
Acum am o altă perspectivă asupra acestei sărbători. Tot una de groază: mersul la rude! Mers în vizită, oboseală pe drum, oboseală să stai să zâmbeşti, să faci frumos, fie că ai chef, fie că nu.Postul şi mersul la biserică sunt acum amintiri din copilărie. Nu mai mănânc cu atâta poftă ouă şi miei.
Tot ce mi-a rămas sfânt de Paşte este curăţenia de primăvară şi învierea naturii - bucuria de a vedea floarea paştelui înflorită, cireşii, soarele care apare des şi stă mult pe cer (cale de o zi ..aşa) şi vântul care adie prietenos.
Sa ne trimiti si noua primavara din aia, de ziceai ca a venit deja la voi. Pe aici in noaptea de inviere era cam pe minus temperatura:))
RăspundețiȘtergere