Daca a dat soarele si a iesit firul ierbii, iata-ma si pe mine la o plimbare. Am pornit dupa orele de birou la pas, prin labirintul de stradute din perimetrul Dacia - Magheru- Carol I - Vasile Lascar. Acesta este unul dintre avantajele de a avea job in mijlocul Bucurestiului si nu in Pipera ;)
Este incredibil cat de multe lucruri poti vedea in Bucuresti intr-o plimbare de o ora si pe o arie de doar cativa km. Diferitele influete si stiluri arhitecturale ar putea face din Bucuresti o capitala care ar surclasa multe orase europene, dar....(si nu mai enumar aici motivele pentru care Bucurestiul inca nu este pe harta turistica a Europei). In acea ora m-am impiedicat de mai multe ori si de cateva ori era sa ma calce masina pentru ca am mers numai cu privirea pe sus, mirandu-ma de cat de frumoase sunt sau ar putea fi unele cladiri. Nu voi vorbi acum despre cele lasate special sa se deterioreze, ci de cele restaurate. Va provoc sa descoperiti casa din caramida smaltuita, farmacia deschisa prin anii 20 si functionala si astazi, casele cu vitralii, coloane sau statui la fereste, ferestrele cu sisteme complexe de obloane, blocul cu scurgeri mascate de capete de lei si multe altele.
Si mai ales va rog sa imi ziceti a carui neam de boieri a fost casa care are pe ea zugravit blazonul si figurile stapanilor.
Ca acesta zona mai sunt cateva in Bucuresti, dar putini stiu. Iar in timp ce parcurile si mallurile sunt pline, aceste zone dispar incet, incet, mancate de cladiri de sticla. Oamenii nu vor afla de ele decat din poze si bloguri...
Am vizitat cateva cimitire in ultimii ani. In unele te puteai plimba si fotografia, dar lumea se uita ciudat la tine pentru ca erai intr-un cimitir si doar ciudatii fac poze "Mortii". In altele trebuia sa intri pios si sa te ascunzi de gardieni daca voiai sa faci o fotografie. Doar in Nottingham, Marea Britanie, am gasit un cimitir-parc, in care ai voie sa iti faci de cap (dar cu cap - Please respect these grounds and facilities), ai voie sa iti plimbi chiar si cainele. E verde, e mare, ai ce vedea, caci totul are o poveste si nicio placa nu seamana una cu alta. Singurul inconvenient este ca nu sunt banci, dar oricum la ei nu e interzis sa stai pe iarba. Am vazut placi funerare inalte si subtiri, placi mici, abia iesite din iarba, urne si statui, vreo 2 cruci. Toate simple, nimic impozant, in ciuda importantei functiei sau activitatii omului respectiv.
Acest cimitir mai are o particularitate: nu e randuit, ca in majoritatea cimitirelor pe care le cunoastem. Placile sunt uneori aliniate unele langa altele, alteori sunt razletite. Unele sunt in picioare, altele sunt pe orizontala. 
M-a impresionat modestia si naturaletea locului, stilul si vechimea. Este un loc in care mi-a placut sa ma odihnesc.
