De ceva vreme ma lupt cu o anxietate generalizata asa ca mi-am zis ca cel mai bine e sa imi dau restart cu o mare provocare. Pe principiu "Ori la bal, ori la spital", am ales o lunga calatorie in Vietnam, sa am telefonul inchis si sa fiu intr-un mediu in care nimic nu seamana cu ce stiu. Ba mai mult, am ales sa nu ma pregatesc si sa citesc foarte putin despre ce ma asteapta. Hai sa vedem daca inving anxietatea!
Iata-ma la ora unu din noapte, dupa 20 de ore de zbor, punand piciorul in Hanoi. Din aeroport am luat o masina cu sofer care nu stalcea nici macar un cuvant in engleza. Cand am coborat in fata hotelului m-a lovit peste cap prietena mea anxietatea si am vrut sa ma intorc instant spre aeroport. In fata hotelului de patru stele (ca mi-am luat frumos, ca sa nu imi dau eu mie greu din prima zi) am calcat in resturi de mancare si valiza mea a aterizat in niste zoaie. Domnul de la receptie avea o camasa de un alb indoielnic, cu o dunga evidenta la guler. Hotelul de 4 stele s-a dovedit de 3 (cu indulgenta), cu fereastra spre ghena, dar cu "avantajul" era ca puteai sa stai pe WC si sa faci dus in acelasi timp.
Nici cele 10 ore de somn si nici cafeaua nu m-au pregatit pentru intalnirea cu Hanoiul pe zi lumina. Zgomot, tafic, inghesuiala, mizerie, mirosuri pestilentiale, atat am inteles la prima vedere. Oameni care mergeau printre scutere, scutere care mergeau printre masini si nimeni nu oprea la trecerea de pietoni sau la alte semne. Trotuarele erau de fapt parcari pentru scutere sau bucatarii improvizate pentru street food. Curajul de a naviga in acest haos m-a epuizat si dupa doua ceasuri m-am intors obosita in camera, ca sa ma reglez, sa imi spun eu mie in oglinda ca pot sa vad si lucrurile frumoase si sa imi dau o sansa sa ma bucur totusi de oras.
Salvarea a venit seara, cand toate pisicile sunt negre si chiar si cel mai mizer oras se coloreaza frumos. Am vizitat templul Ngoc Son (ocazie cu care am aflat diferenta dintre un templu si o pagoda), am ascultat un fel de jazz vietnamez (cuvant cheie: Blake) si am dat o raita pe stradutele centrale deja innebunite de trafic si distractie. Din loc in loc erau muzicanti cu repertoriu traditional. Noaptea tarziu am avut un alt act de curaj: am mancat broasca crocanta cu sare. Orgasm culinar, nu altceva.
A doua zi m-am pus serios pe explorat, asa ca am recuperat masiv: doua temple, doua case traditionale, teatru si shopping, pentru ca merit. (cuvinte cheie: Traditional House, Quan De Temple, Jewelry Communal House, matase) Daca vi se pare mult, nu vi se pare, chiar este, pentru ca totul este nou, este fascinant si vizitatul a fost dublat si de partea de documentare. Si cum in fiecare zi mi-am propus sa ies din starea de confort, de data asta am incercat cafea cu ou (cuvant cheie: Cafe Giang). A doua delicatesa, pe langa broasca. Nu recomand in schimb melcii si nici franjuri de caracatita uscata.
Explorand centrul turistic m-am convins ca pe aici oamenii sunt certati cu igiena. Nu exista cosuri de gunoi. Era sa calc pe un sobolan mort, iar putin mai departe femeile gateau pe trotuar si o masina de tocat carnea statea pe jos, nesupravegheata. Mi-am propus sa aman sa incerc mancarea de pe strada pana stomacul meu se va obisnui cu bacteriile din zona.
M-a impresionat mult casa tradionala pe care am vizitat-o pentru ca am inteles importanta bucatariei si a altarului in viata familiei. Ca o coincidenta, dupa ce am citit despre legatura vietnamezilor cu cei morti si modul in care cei morti intervin in mod magic in viata familiei, am vazut o vaza plina de dalii. Concidenta sau nu, mi-a incalzit sufletul. A fost ca si cum Dalia mi-a facut cu mana dintr-un loc nevazut. I-am zambit si eu.
Iar cand credeam ca ziua nu poate fi mai buna de atat, am ajuns la teatru de papusi. Pe apa (teatrul, nu eu). Nu am vazut-o ca pe o experienta pentru copii, ci ca pe o piesa serioasa despre traditii si cultura. (Cuvant cheie: Thang Long Water Puppet Theater)
Seara am ales sa vad orasul de sus, dar asta nu i-a adus mai mult farmec. Am urcat intr-un local insalubru si da, am avut o perspectiva noua asupra strazii, dar si asupra modului cum locuiesc oamenii. Am ramas suprisa ca multe incinte (hotel, bar, magazin) au cate un mic altar si ofera diferite ofrande unei entitati (Budha sau altcineva) precum bere, tigari, cola, fructe, ceai, bani etc. Se presupune ca aduc noroc si protectie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu