luni, 13 februarie 2023

Halong Bay - croaziera in Golful Dragonului

"As vrea sa merg intr-o croaziera" - suna scump si poate inaccesibil, nu?
Dar daca nu acum, atunci cand? Si daca nu eu, atunci cine? Binenteles ca o croaziera este costisitoare, asa ca am ales o croaziera de...o zi. Si a fost fost ca in filme. M-am simtit ca in serialul White Lotus. Nu ca asta mi-as fi dorit, dar nu am putut sa nu observ similaritatile: personalul ne-a asteptat pe vas facand cu mana in mod regal, am primit prosopele umede, bautura de intampinare. Am avut chiar si un cuplu in luna de miere siiii sunt sigura ca in mod secret personalul ne ura pe toti, desi au fost de o politete exemplara si serviciile au fost  (aproape) impecabile.

Am avut norocul sa experimentez o croaziera exceptionala, care a meritat toti banii. Scriu aici pentru cei sau cele care poate viseaza la o croaziera si considera este doar pentru elita, nu pentru toata lumea. Totusi o croaziera de o zi in Vietnam este cam cat o camera intr-un oras scump al Europei (sau ca la Cluj la Untold), asa ca oferiti-va o experienta faina! 

Am ales si locul perfect - Halong Bay, golful cu mii de insule. 

Cum e intr-o croaziera? Pai ei ofera si serviciu de tranzit, de la hotel, aeroport etc, dar nu l-am folosit asa ca nu stiu. Am vazut in schimb masinile, si sunt de lux.
Pot spune cum e de la plecarea din port pana la intoarcere. Ti se verifica biletul si ti se inregistreaza bagajul, in timp ce tu stai intr-o sala de asteptare cu de toate. Apoi o barca mica preia oaspetii si bagajele si pe drum un ghid povesteste de golf, un pic de geografie, un pic de istorie despre golf, despre vasele de croaziera si programul de activitati de pe vas. 

Intrarea am facut-o cu pranzul. In timp ce noi savuram cele nu mai putin de 5 feluri de mancare, ni s-au adus bagajele pana in fata camerei si ni s-au predat cheile. Vasul a inceput sa se miste si nu stiam unde sa privesc mai intai, la peisaj sau in farfurie. Nu credeam ca stomacul meu poate digera 10 feluri de mancare in aceiasi zi, la pranz si la cina. E adevarat ca portiile erau mici si ca din unele doar am gustat, dar totusi....



Dupa pranz am ajuns in camera, doar ca sa ne schimbam si plecam cu barci pescaresti sa exploram Pestara Luminii si Pestera Intunericului. Am vazut-o doar pe prima, ca la Intuneric au intrat niste turisti cu caiacele, a crescut nivelul apei si au ramasi blocati o noapte, asa ca au inchis-o. Deci primul minus al croazierei a fost ca au vandut ceva ce nu au putut oferi. Plimbarea a fost scurta si lipsita de impact pentru mine care deja vazusem Ninh Binh si vreo 12 pesteri, dar am apreciat organizarea. Sunt convinsa ca pentru turistii care nu aveau deja un reper, a fost de impact.


Pana la cina am experimentat un mini curs de bucatarie vietnameza, de fapt o simpla demonstratie de facut pachetele de primavara: legume, fructe de mare, omleta si noodles in hartie de orez. Si desigur am experimentat si niste cocktailuri cu nume ciudate. O croaziera este un bun pretext de a interactiona cu alti turisti, ceea ce am si facut. 



Noaptea vasul a ancorat in ceea ce se numeste orasul plutitor. Camerele pe un vas de croaziera sunt exceptionale, asa ca am dormit neintoarsa. E adevarat ca veneam dupa niste zile de aventura si de confort moderat. Dar inainte de asta am facut niste fotografii.


A doua zi a inceput la ora 6, dar nu si pentru mine. Am sarit peste cursul de tai chi si peste micul dejun si am onorat ora de caiac de la 7.30. Este o experienta deosebita sa vaslesti in tihna printre stancile incetosate. Dar si acum a fost prea scurt pentru gustul meu.


Croaziera s-a terminat circular, tot la masa, cu un brunch. La eliberarea camerelor, ni s-a cerut sa completam un formular de feedback. Directa cum ma stiti, am spus care au fost minusurile din punctul meu de vedere si managerul a venit personal sa isi ceara scuze pentru micile impedimente.



Cred ca o croaziera este de incercat, cel putin o data in viata. Macar afli ce iti place si ce nu....h

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu