Retrospectiva 2013

In acest an am fost pe ici pe colo, am vazut multe locuri frumoase si am intalnit oameni extraordinari. Nu despre toate am scris, din lipsa de vreme sau de inspiratie. Dar multe lucruri mi-au ramas in suflet si in minte, fiecare in coltisorul ei special: plimbarile de la Brasov, putinul timp, dar intens petrecut in Cluj-Napoca (includ aici vernisajul meu si intreg festivalul PhotoRomania), oamenii din Zalau si Timisoara, o excursie la Veliko Tarnovo,turul de forta din Benelux, experienta fotografica extraordinara din Retezat, tabara de arheologie de la Ardeu, festivalul foto din Vama, mersul pe munte si mersul la tara, un fel de city break in Dubai, un atelier foto la Eger, o vizita speciala la Paris pentru cimitirul Pere Lachaise si nu in ultimul rand Bucurestiul meu drag.

Toate astea si multe altele mi-au facut acest an frumos, in ciuda numarului fatidic de 2013. A fost un an fotografic extraordinar, cu multe realizari, cu multi oameni buni si dragi mie. De cele rele nu povestesc, vorba cantecului: Cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele!
La anu' si la multi ani!

Dubai - un oras de poveste

Farmecul acestui oras este ca poti alege in ce poveste vrei sa fii.
Vrei o poveste araba? Mergi pe malurile canalului The Creek -Aici poti vedea oameni saraci inca mai fac comert cu barci vechi din lemn, cu panze.

Vrei o poveste Disney? Mergi in hotelul Palace Downtown. Sau pe insula Palm, o insula construita sub forma de palmier, care se inalta pe tone de nisip excavat din mare, aici o proprietate putand ajunge si la pretul 5 milioane de euro.

Vrei o poveste science fiction? Mergi pe bulevardul central, strajuit de zgarie-nori, care mai de care avand arhitecturi mai futuriste

Vrei o poveste moderna? Mergi in mall - Dubaiul are cel mai mare mall din lume.
Vrei o poveste turistica? Mergi in zona Dubai Marina - hoteluri, iahturi, faleza.
Vrei povestea creatiei? Urci in turnul Burj Khalifa si vezi cum s-a construit totul din nimic. Mai stiti povestea in care feciorul imparatului crestea intr-o zi cat altii in trei? Cam asa si cu Dubaiul. Acum cativa ani era nisip muuult. Acum sunt hoteluri, piscine, mall-uri etc. Si inca se construieste. De la 600m intaltime poti cuprinde totul cu privirea: marea, marea de nisip, marea de zgarie nori, micile insulite de verdeata, piscinele si raul. Cu putina imaginatie iti poti inchipui ca masinile care circula, nu circula pe strazi si printre zgarie-nori, exact ca intr-un film SF (va alegeti voi care).
Si cum noaptea povestile sunt mai frumoase, asa e si cu Dubaiul. Noatea este si mai incantator, nu ai cum sa vezi saracia anumitor zone, totul este lumina, culoare si muzica.

 Eu, drept sa spun, sunt un pic bulversata dupa excursia in Dubai (o fi de la caldura de 40 de grade).
M-a marcat foarte tare luxul si opulenta. Acolo totul e mare, totul e scump, totul este facut sa lumineze, sa straluceasca si sa impresioneze.
Apoi ar mai fi zambetul si respectul. Cei care lucreaza acolo (oricare ar fi domeniul despre care vorbim) sunt politicosi (pana la extrem), zambesc si isi fac treaba cu placere (sau asa dau impresia)
Dar cel mai mult m-a izbit artificialitatea locului, oamenii respirand numai aer conditionat, band apa de mare distilata, stand in hoteluri si mall-uri de lux, circuland doar cu masina. Nu stiu daca va puteti inchipui cum e sa mergi cu masina printre cladiri super inalte si sa nu vezi picior de om pe strada. (oi fi fost eu in extra-sezon)
Daca ati vazut  filmul Dredd, va puteti imagina mai usor Dubaiul si puteti vizualiza cum fiecare din aceste cladiri poate fi considerata un oras mai mic. Am fost intr-un asemenea zgarie nori, care nici macar nu avea nume, ci o cifra: Gate 2!!! Acolo sunt si birouri si apartamante si restaurante si gradini micute si multe altele.
Paradoxul este ca oamenii platesc bani grei ca sa viziteze sau sa traiasca acolo!

Eu am fost, am vazut, am fotografiat, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa :)

Dominatrix reloaded

Aceasta postare este tot despre o calatorie. O calatorie interioara i-as putea spune. Este vorba despre drumul meu de la un concept fotografic la o expozitie.

Acest drum a inceput cu o fotografie...un barbat...un loc...si pur si simplu am vazut fotografia. Am continuat, fara sa stiu, o idee care incoltea incet, incet in subconstientul meu. Nu stiu la a cata fotografie, poate a treia, poate a patra, am inceput sa imi dau seama ca am ceva de spus. Si ca trebuie sa muncesc. Am inceput sa ma documentez ca sa pot pune in fotografie ceva ce era in mintea si in sufletul meu. La niciun curs de fotografie si in niciun tutorial nu ti se spune cum sa faci, care este calea de la o simpla fotografie, la un eseu fotografic si apoi la o expozitie.
Acum un an si ceva s-a nascut ceea ce avea sa se numeasca Dominatrix. A crescut pas cu pas si a depasit toate obstacolele: lipsa mea de experienta, lipsa de incredere in fortele proprii, lipsa de implicare a celor carora le-am cerut ajutorul, lipsa resurselor financiare etc. A fost greu, dar frumos. Am avut alaturi de mine oameni care m-am incurajat, care au crezut in mine, care au inteles manifestul meu artistic. Modelele masculine pe care le-am avut au fost minunate, niste oameni extraordinar de frumosi. Si nu ma refer aici la fizic, pentru ca sunt oameni normali, unii cu burta, altii cu chelie, unii scunzi, altii fara un tonus muscular deosebit. Ma refer la faptul ca au incredere in ei, nu le e frica sa isi dezvaluie sensibilitatea si nu sunt vulnerabili atunci cand sunt goi.

Sunt foarte multe lucruri de spus, as putea scrie o carte despre Dominatrix. Despre acest proiect in care am descoperit locatii in Bucuresti care sunt frumoase, pline de potential, dar total parasite. Despre cum am mers in aceste locuri cu frica in san, cu spraiul cu piper in buzunar si cu gear-ul lipit de corp de frica sa nu mi-l fure. Despre cum iti este frica mai mult pentru modelul cu care esti, decat pentru propria persoana. Despre cum este sa fotografiezi nuduri la -5 grade sau la 35 de grade. Despre rabdare, despre perseverenta, despre comunicare, despre prietenie, despre implicare, despre curaj, despre visare, despre efort, despre incredere, despre foarte multa munca.

Dupa ce a fost prezentata prima data la PhotoRomania, Dominatrix este acum in Bucuresti, la Alchemia.  Veniti joi, 12 septembie, pe la 20.00, pe Calea Mosilor 95, sa vedeti rezultatul unui an de munca: 26 de imagini care spun o poveste despre vulnerabilitatea masculina.
Pe site-ul meu gasiti mai multe povesti, iar daca va place cum povestesc eu, dati-mi voie sa traspun in fotografie si povestea voastra. :)

O zi pe santierul arheologic de la Ardeu

Am avut curiozitatea sa vad cum e pe un santier arheologic. Eu si cativa adolescenti care s-au oferit voluntari sa lucreze 2 saptamani intr-o tabara arheologica. Si iata-ne pe toti in situl Ardeu - Cetatuie.

Cum arata o zi intr-o astfel de tabara? Pai la prima vedere ar parea un fel de armata, cu trezit de la 6, facut de serviciu si tot felul de reguli. La a doua vedere ar parea ca in puscarie, cand detinutii sunt dusi sa sape santuri sub soarele dogoritor. Dar aceste impresii va asigur ca dispar odata cu rasaritul soarelui cand oamenii ies cu ochii mijiti din corturi, dar cu zambetul pe buze. Tabara se trezeste la viata in miros de ceai si de cafea si incep glumele (trezirea intarziatilor in cazul de fata, sampon in adisasi etc).

 Unii pun masa, altii umplu sticlele cu apa si dusurile, altii spala vase, iar dupa treburile administrative ne incolonam pe drumul spre cetate. Pana ajungem pe varf ne iese un pic sufletul si incepem cu o pauza binemeritata. Privind peisajul care se asterne la picioarele cetatii ramanem cu respiratia taiata si mai facem o pauza pentru poze.

 

Ne cremuim (de preferat protectie solara 50, caci soarele este nemilos), ne potrivim  palariile de soare, ne luam instrumentele (spaclu, maturici, farase, galati, site, roabe) si purcedem la treaba. 

Basicile, durerile de spate si altele asemenea nu prididesc sa apara. Dar se dreg cu jocuri de energizare, cantece si nenumarate glume. Rasplata apare si ea sub forma micilor descoperiri - cioburi, oase (chiar si vertebre de peste), varfuri de sageti, margele etc.

Pe la ora pranzului orice urma de dedicatie, rabdare si energie dispare si coboram spre baza. Ati vazut vreodata o adunatura de oameni murdari, insetati si hamesiti? Ei bine noi suntem, dar tot cu zambetul pe buze si pusi pe sotii. Berea, dusul si mancarea calda (ei bine da, exista dus si buda si un maestru bucatar in tabara) linisteste spiritele.

Suntem gata de activitatile de dupa amiaza: ateliere (de desen arheologic, de spalat/curatat artefacte), excursii sau program de voie.

 Excursiile sunt fantastice pentru ca Valea Ardeului este foarte ofertanta. Eu am vazut doar Culmea Raiului si o parte din Cheile Glodului si m-am edificat. E clar ca mai vreau sa ajung acolo!

Ziua se prelungeste pana in noapte cu foc de tabara si chitare. Unii cad la somn ca ranitii in razboi, altii rezista stoic pana la 1 in noapte.
Si totul se repeta cu mici variatiuni urmatoarea zi...
De ce v-am spus toate astea? Pentru ca pentru mine acesta experienta mi-a depasit asteptarile. Zona este extraordinara, oamenii de acolo (arheologii si copiii) au fost strajnici (si la munca si la distractie), conditiile din tabara de nota 10, iar atmosfera a depasit cu multa scala.
Eu voi repeta cu siguranta experimentul vara viitoare. Care mai vrei sa mergi pe santier?
Nu umbla teleleu, vino la Ardeu!

P.S. Ce nu v-am spus eu despre cetate gasiti aici

Cine se trezeste de dimineata, ajunge pe varful Moldoveanu

Fiind cel mai inalt varf din tara, pentru multi dintre noi varful Moldoveanu este asa...ceva ce nu poate fi atins foarte usor. Trebuie sa fii antrenat, sa ai echipament si sa ai 2-3 zile la dispozitie ca sa strabati Fagarasul.
Dupa ce am incercat in 2 randuri sa ajung pe varful Moldoveanu, dinspre Sambata si dinspre Podragu, asta era si parerea mea.
Ei bine, nu! Veste buna pentru cei mai urbani dintre noi este ca varful Moldoveanu este chiar foarte accesibil.
Pentru mine, care credeam ca ma voi forta si imi voi depasi limitele ca sa ajung pe Moldoveanu, din acest punct de vedere drumetia pana acolo a fost dezamagitoare, a fost o gluma proasta. Credeam ca m-a pacalit cineva, nu imi venea sa cred ca la ora 12.30 eram la 2544m si la ora 16.30 eram din nou la masina.
Cel mai usor traseu spre varf, cel mai putin costisitor ca energie si timp este traseul prin Valea Rea. Doar 3-4 ore pana pe acoperisul tarii.

Traseul este spectaculos, incepe cu o zona de urcare usoara, continua cu o zona mai abrupta, apoi esti rasplatit cu un peisaj bucolic in platoul Valea Rea. Acest platou este de fapt jumatatea traseului si este locul cel mai potrivit sa iti tragi sufletul, sa mananci ceva dulce, sa te umpli cu energie pozitiva si sa admiri peisajul perfect (si daca e ceata tot perfect este): flori, portiuni cu zapada si lacul triunghiular Valea Rea.

Urmeaza urcarea spre creasta, iar cand ajungi in fereastra care da in Valea Vistea incepe, asa cum glumea un prieten, autostrada Vistea Mare-Moldoveanu.

 De ce? Pentru ca este un trafic intens, muntele forfoteste de oameni. Am ramas placut suprinsa de cat de multi oameni ajung pe Moldoveanu, chiar si turisti straini. De la varful Vistea Mare pana spre Moldoveanu traseul este un pic mai periculos, dar se parcurge fara emotii, daca iti lasi rucsacul si betele in drum, ca toti ceilalti.
Coborarea in schimb mi s-a parut mai delicata. Pentru ca nu mai ai motivatia de a ajunge undeva si organismul este deja obosit. Dar coborarea prin Valea Rea are platoul de care va spuneam si in care poti sta sa numeri firele de iarba, oile si gandurile.

Concluzia este ca varful Moldoveanu poate fi atins lejer (desi mai inalt, este mai usor de parcurs decat Negoiu). Este adevarat ca e nevoie sa pleci in zori spre Domnesti, Arges-Sboghicești-barajul lacul Bacin (in cazul meu ora 4.30) si trebuie sa faci un mic efort fizic si de vointa. Dar odata cu efortul vine si recompensa...

Am stat sa pun in balanta ce ar fi fost mai fain: sa stau o zi la piscina in Bucuresti sau sa urc in Fagasas. Si nu, nu am niciun regret.

Dragi prieteni urbani, va provoc sa aglomeram si mai tare autostrada spre Moldoveanu!

Salaj - locuri frumoase, oameni frumosi

Acesta nu este un post despre Romania in care se fura, despre satele fara curent, despre romanii care pleaca in Spania, despre tigani sau despre orice alte lucruri despre care ne place noua romanilor sa ne vaitam.
Acesta este un post despre ce este frumos in Romania, despre oamenii care fac lucruri frumoase in Romania.
Daca ma intrebai ieri unde este Jibou, nu stiam sa zic. Dar azi stiu pentru ca, asteptand trenul spre Zalau, am intalnit o batrana care mi-a oferit 2 pahare cu lapte din merindele pe care le ducea copiilor ei.
Daca ma intrebai ieri ce stiu eu despre Zalau sau despre Salaj, nu stiam mare lucru, dar azi am facut un maraton prin jumate de judet si m-am infiorat de emotie in fiecare sat in care m-am oprit cu fiecare persoana cu care am vorbit.
Stiati ca exista zona "salbatice" si, spre exemplu in Poic, in zilele noastre, oamenii isi ingroapa mortii in gradina din spatele casei si nu la cimitir?

Stiati ca in Iaz o fetita si-a convertit parintii sa nu darame casa in care a crescut-o bunica ei si sa o transforme in muzeu? Si chiar a reusit!

Stiati ca in Izer exista o doamna, mester popular, care, in ciuda handicapului motor pe care il are, lucreaza la razboi si vrea sa reabiliteze casa parinteasa si o casa a vecinilor?

Stiati ca in Buciumi, un batran de peste 80 de ani a fost de acord sa reabiliteze, cu sprijin financiar desigur, o camera din casa lui din 1928 si sa primeasca oaspeti acolo?

Stiati ca primarul din Pria nu si-a dat acordul pentru daramanrea unei gospodarii din 1914 si a dat proprietarilor un alt teren pentru constructie?

Si da, am vazut si lucruri negative: proprietari care au lasat case  in paragina pentru a putea construi ulterior, proprietari care au refuzat banii finantatorului pentru a reabilita vechea casa taraneasca si a o include intr-un circuit turistic, am trecut prin sate in care in ultimii 20 de ani nu a mai avut loc nicio nunta si niciun botez, catune care doar vara sunt populate, deoarece iarna batranii pleaca la copii la oras.

Dar nu despre ce nu se mai poate face nimic am vrut sa vorbesc aici. Ci despre oamenii care sfintesc locul. Despre oamenii, tineri si batrani, simplii sau cu carte, care cauta si gasesc solutii pentru a face ce la place, pentru a pastra locurile si lucrurile vechi si dragi lor. Despre oameni care fac in batatura lor tabere de pictura pe sticla, despre primari care se lupta cu prejudecatile locale, despre directori care au idei.

Romania rurala este foarte frumoasa, desi un pic trista.
Dar oricum, cand aveti ocazia, parasiti urbanul. O sa aveti suprize placute...

Eu am mers pe un pod dintr-un lemn si am descoperit multe berze cu pui pe stalpii de pe strada :)