Solden: Vacanță sau cantonament

Nu am fost niciodată într-un cantonament sportiv, dar de doi ani merg în vacanța de schi într-un format care seamănă suspect de mult cu unul.

Trezit la 6 dimineața.
Program strict.
Logistică atentă.
Disciplină de grup.

Nu e tocmai imaginea clasică a unei vacanțe.

Pentru mulți adulți 35+, „vacanță” și „cantonament” nu sunt două cuvinte care ar trebui să stea în aceeași propoziție. Vacanța ar trebui să însemne relaxare, spontaneitate și program lejer.

Și totuși, am descoperit că uneori disciplina face vacanța mai bună.

Dacă ești într-un grup de șapte persoane cu ritmuri și nevoi diferite, dacă vrei să ții costurile la un nivel rezonabil și dacă vrei să te bucuri cu adevărat de ce ai în jur, descoperi repede că soluția este un amestec de umor, răbdare, coordonare și o rutină clară. 

Puțin context: Solden

Domeniul schiabil din Sölden și cel din apropiere, Gurgl, sunt spectaculoase. Pârtii multe, panorame incredibile, après-ski, muzee, spa-uri, restaurante și magazine.

Doar că popularitatea vine cu două efecte: aglomerație și prețuri piperate.

Așa că mulți schiori aleg să se cazeze în sate din apropiere și să facă naveta zilnic spre pârtie. Din aceleași motive, mulți se autogospodăresc – gătesc, își organizează mesele și își calculează atent pauzele.

Există un adevărat păienjeniș de pârtii și tentația e să le încerci pe toate. Dar zăpada e perfectă mai ales dimineața. După câteva ore și câteva mii de turiști, lucrurile se schimbă.

Cum se traduce asta într-o zi de schi?

Trezit la 6 dimineața.
Mic dejun.
Navetă.
Schi.
Navetă înapoi.
Cină.
Somn la ora 9.

Cum se traduce asta într-o vacanță de 6 zile?

Trezit la 6 dimineața, gătit prin rotație, disciplină strictă la baie și la îmbarcarea în mașini. Ajuns în stațiune suficient de devreme ca să eviți cozile.

Pe pârtie – ceai la termos și batoane în buzunar, ca să fii independent și să poți parcurge cât mai mulți kilometri fără să pierzi timp la fiecare cabană.

Pauzele apar totuși. De obicei în cele mai frumoase puncte panoramice – pentru o bere sau un bombardino.

Apoi regruparea la o oră fixă cu cei care au ales alt vârf, naveta înapoi, cină aproape ca la popotă și somn devreme.

Și a doua zi – repeat.

Grupul

Grupul nostru este unul atipic: șase fete și un băiat.

 Suntem diferiți ca vârstă și profesii, dar în grup există de toate:

– două matinale convinse
– o negociatoare permanentă a pauzelor
– una care ar mai face încă o tură după ce s-a decis oficial că facem pauză
– una care vine pentru bombardino
– și un cameraman atent să ne țină spatele și să se asigure că nu zboară nimeni de pe pârtie.

Toată lumea e simpatică, suntem ecosistemul perfect de glume de șantier și discuții intelectuale la bere.

 Avem și funcții bine stabilite: organizator logistic, șoferi, iar în fiecare zi alt bucătar.

Momentul meu preferat

Pentru mine, momentul cel mai frumos al zilei este prima coborâre.

Când pârtia e încă aproape goală.

Prind viteză, crește pulsul și apare acel amestec de senzații: vântul pe față, sunetul schiurilor care zgârie zăpada, frigul care te trezește complet.

Și singurătatea.

E ceva foarte frumos în a fi tu cu tine în mijlocul atâtor nuanțe de alb.

Pentru câteva minute se opresc toate zgomotele din cap.

Ce a fost cel mai greu?

Paradoxal, nu oboseala.

Cel mai greu a fost reconectarea cu grupul. Găsirea unui numitor comun cu oameni pe care îi vezi rar.

Și asta e o artă.

 

Idei care rămân

Una dintre cele mai frumoase priveliști a fost un lac în formă de inimă văzut de sus.

 Am trimis poza prietenilor de acasă și prima întrebare a fost dacă e reală sau generată cu AI.

Se pare că atunci când natura face ceva spectaculos, primul nostru reflex e să suspectăm tehnologia.

Mi-a rămas în minte și o inscripție de la muzeul 007:

„Orbis non sufficit”
Lumea nu e suficientă.

 Mi-a dat un sentiment ciudat de putere. Ca și cum, dacă îți pui mintea și sufletul la treabă, ai putea face mult mai mult decât crezi.

Ce rămâne la final?

Sunt puține momentele în care reușesc să fiu cu adevărat aici și acum.

De obicei apar gânduri din trecut sau anxietăți despre viitor.

Lucrurile nefăcute, vorbele nespuse, deciziile amânate își fac loc printre activități.

Schiul este unul dintre puținele lucruri care îmi golește mintea.

Câteva minute cât durează o coborâre și câteva ore cât durează o zi de schi devin o pauză reală.

Un fel de reset.

Pentru câteva clipe există doar zăpada, respirația și următoarea curbă.

Și asta e suficient.