In ultimii ani am mers din ce in ce mai rar pe munte, dar de curand am fost in Fagaras, la cabana Barcaciu si am urcat spre varful Scara. Am fost o tura extraordinara si am ramas incantata. Partea haioasa a acestei excursii este ca am descoperit cum se manifesta trasaturile de pisi, achizitionate in mediul urban si de mall cand le iei cu tine in tura.
Iti dai seama ca te transformi usor, usor intr-o pitzi cand, in loc sa te gandesti la confortul si siguranta ta pe munte, iti iei sosete care sa se asorteze cu tricoul, neaparat pantaloni mulati, incalti bocanci pentru ca sunt noi si sunt cool, cari cu tine in rucsac lucruri absolut inutile, nu iti pui fes, ca sa nu iti strici frezura, iti uiti betele de tura pentru ca te grabesti sa te dai cu balsam de buze, te opresti sa iti faci poze de facebook pe traseu si te scandalizezi ca nu e semnal ca sa poti incarca pozele, strambi din nas la cabana ca nu-s conditii, ca nu te lasa cabanierul sa dormi pana la 11, ca se stinge lumina la 23, ca e fum, ca e prea frig, ca e prea cald etc. Si neaparat condimentezi totul cu crize de nervi si vaitaturi, ca sa stie partenerii de drum ce speciala esti tu si ce greu iti este.
Sosetele roz cu sclipici si tricoul verde au fost foarte fashion in masina, pana sa incepem urcarea spre cabana. Toate lucrurile erau bine aranjate in bagaj, vremea era buna, coafura rezista, frunzele se asterneau romantic pe drumul forestier. Am oprit masinile si am inceput echiparea. Geaca- checked, rucsac - checked, bete - checked, cheia de la masina - checked, bani- checked, parazapezi - checked (nu ca era zapada, dar era noroi si de murdareau pantalonasii), jocul Dixit - checked (ce e asa extraordinar, nu ati mai jucat niciodata boardgames in mijlocul muntelui?).
In prima jumatate de ora deja au aparut intrebarile: "Are we there yet?", "Cine m-o fi pus pe mine...?", "De ce nu ne-ai zis ca e asa greu traseul?" Astea erau intrebarile puse cu voce tare, dar mai existau si intrebari nerostite: "De ce naiba am carat si portofelul cu mine, cand puteam sa iau doar banii?", "Ce imi trebuie mie carte pe munte, ca nu facem cerc de lectura?", "Oare vor juca astia Dixit? Poate car ditamai jocul degeaba...". Pe la jumatatea drumului deja pauzele erau mai dese, ca sa mai temperam din comentarii. Am inceput sa scoatem din rucsaci si sa rontaim ce se putea rontai, sa mancam merele si sa mai echilibram din bagaj, adica sa mai care si altcineva Dixit-ul. Lectia nr 1: Ficare 100 de grame conteaza pe munte, cand rucsacul incepe sa iti taie umerii.
La cabana, dupa o masa mare si o tarie mica, lucrurile s-au mai calmat. Somnul la prici, printre sforaituri nu se compara cu somnul la hotel de 4 stele... Dar cafeaua de dimineata, facuta la ibric si bauta pe butuc, la aer curat, cu siguranta bate cafe latte-ul din orice cafenea din centru.
A doua zi am inceput traseul spre varf. Peisaje, zapada, soare, voie buna, poze. Poze, voie buna, soare, peisaje, zapada. Si mai multe poze. Si mai multa zapada. Ne-am udat la bocanci, dar ne-am bronzat si am tras si un shooting. Orice pitzi are admiratorii ei, chiar si pe munte!
Lectia nr 2: Echipamentul conteaza foarte mult. Fii pregatit pentru orice vreme!
Seara, oboseala si bautura si-au spus cuvantul. Asa ca, toate manifestarile de pitzi au fost acceptate: sosete de puf, glume si fitze de genul "eu nu joc, dar comentez ce ziceti voi si imi dau cu parerea".
A treia zi, am luat-o usor spre casa, cu regret pentru ca a trecut asa de repede timpul, dar si cu nerabdare pentru intoarcerea in civilizatie. Ne-am facut prieteni noi si am invatat cateva lectii pe care doar muntele are darul de a le scoate in evidenta. Dincolo de interactiunea cu oameni de munte, o astfel de tura te poate face sa realizezi lucruri despre tine, despre copilul din tine sau pisi din tine, dupa caz, despre depasirea propriei conditii, despre acceptare si intelegere fata de ceilalti.
Multumirile mele merg catre Elena, Lori, Diana, Liliana, Vlad si Mari.
Mentionez ca in acesta tura nimeni nu a fost ranit, ca totul este un pamflet si ca trebuie tratat ca atare. Orice asemanare cu persoane sau fapte reale este pur intamplatoare.
Iti dai seama ca te transformi usor, usor intr-o pitzi cand, in loc sa te gandesti la confortul si siguranta ta pe munte, iti iei sosete care sa se asorteze cu tricoul, neaparat pantaloni mulati, incalti bocanci pentru ca sunt noi si sunt cool, cari cu tine in rucsac lucruri absolut inutile, nu iti pui fes, ca sa nu iti strici frezura, iti uiti betele de tura pentru ca te grabesti sa te dai cu balsam de buze, te opresti sa iti faci poze de facebook pe traseu si te scandalizezi ca nu e semnal ca sa poti incarca pozele, strambi din nas la cabana ca nu-s conditii, ca nu te lasa cabanierul sa dormi pana la 11, ca se stinge lumina la 23, ca e fum, ca e prea frig, ca e prea cald etc. Si neaparat condimentezi totul cu crize de nervi si vaitaturi, ca sa stie partenerii de drum ce speciala esti tu si ce greu iti este.
A doua zi am inceput traseul spre varf. Peisaje, zapada, soare, voie buna, poze. Poze, voie buna, soare, peisaje, zapada. Si mai multe poze. Si mai multa zapada. Ne-am udat la bocanci, dar ne-am bronzat si am tras si un shooting. Orice pitzi are admiratorii ei, chiar si pe munte!
Lectia nr 2: Echipamentul conteaza foarte mult. Fii pregatit pentru orice vreme!
Seara, oboseala si bautura si-au spus cuvantul. Asa ca, toate manifestarile de pitzi au fost acceptate: sosete de puf, glume si fitze de genul "eu nu joc, dar comentez ce ziceti voi si imi dau cu parerea".
A treia zi, am luat-o usor spre casa, cu regret pentru ca a trecut asa de repede timpul, dar si cu nerabdare pentru intoarcerea in civilizatie. Ne-am facut prieteni noi si am invatat cateva lectii pe care doar muntele are darul de a le scoate in evidenta. Dincolo de interactiunea cu oameni de munte, o astfel de tura te poate face sa realizezi lucruri despre tine, despre copilul din tine sau pisi din tine, dupa caz, despre depasirea propriei conditii, despre acceptare si intelegere fata de ceilalti.
Multumirile mele merg catre Elena, Lori, Diana, Liliana, Vlad si Mari.
Mentionez ca in acesta tura nimeni nu a fost ranit, ca totul este un pamflet si ca trebuie tratat ca atare. Orice asemanare cu persoane sau fapte reale este pur intamplatoare.
