F-81-KMA

BMW Welt - lumea BMW calumea

2011-12-31T13:49:00.022+02:00

Auzisem ca exista un muzeu al celor de la BMW, dar desi am fost de 2 ori la Munchen, nu am avut niciodata curiozitatea sa il vizitez. Ce ar fi putut sa expuna? Cateva tipuri de masini, motoare...

Ei bine, l-am vizitat si am stat o zi intreaga!

Am fost mai intai la BMW Welt - un fel de showroom, doar ca mult mai...fabulos. Incepand cu arhitectura cladirii, continuand cu modul de expunere, cu nivelul de interactivitate si terminand cu facilitati gen restaurant, cafenenea, shop.

Intr-o hala imensa, aranjata foarte sic, traversata de o pasarela, se foiau o multime de oameni si de copii: unii probau masini sau motoare - de la noua serie 1 la Vision, altii se pozau langa ele, altii vizitau zona de design (sa ne intelegem: masinile nu erau expuse asa, pur si simplu, era si o expozitie de mobila si de sculpturi futuriste), copiii erau in zona de interactivitate, iar oamenii mari in zona de simulari - functionarea motorului cu injectie, twinturbo, aerodinamicitate, x-drive, nightvision si multe altele. Eu am auzit tot timpul o voce: "Apasa-l!Apasa-l!" si m-am invartit pe la toate aparatele si am testat toate butoanele.

Dupa ce am ramas cu gura cascata si dupa ce am inghitit in sec de mai multe ori privind luxul si bunul gust, am trecut strada catre muzeul BMW. Acolo ma asteptau alte surprize...

Modele expuse la intrare

Model Vision i8

BMW Welt - privire de ansamblu

Sculptura gastronomica

Dincolo de bijuteriile expuse - masini din 1930 incoace - muzeul are un mod de expunere cu adevarat deosebit. Desi patrimoniul expus era foarte bogat si masiv - zeci de masini, motoare, medalii, procese de fabricatie etc, spatiul este foarte bine folosit, nu este aglomerat si te poti plimba printre exponate ca pe bulevard. Masinile sunt asezate pe podea, suprapuse pe verticala, ca in lift, agatate pe pereti, siglele coboara din tavan, reclame vechi si noi se rotesc pe panouri pe pereti, LCD-urile prezinta curse istorice, totul cu o precizie germana. Fiecare exponat are o poveste pe care o poti auzi daca te asezi intr-un anume loc, altfel nu esti ametit de detalii pe care nu vrei sa le stii.

Model sport din 1930

Motor in stea

Interior de masina din 1936

Seria 3 - seria 7 (1975-1977)

Sigle

Dar cel mai tare si mai tare nu m-au impresionat masinile de raliu, sau masinile concept Z9 GT sau Vision i3 si i8 ci un model din 2011 care copiaza un model din 1936 - BMW 328, respectand principiile vechi dar folosind materiale moderne.

Asa cum spun chiar ei:"There is no limit to imagination..."

BMW 328 si sora ei mai mare

Am obosit plimbandu-ma prin muzeu, mi-a trecut si de foame si de sete si m-a prins si noaptea.

Nu cred ca arata mai bine, dar sunt curioasa cum arata muzeul Mercedes de la Stuttgart....

Ravello - iarna la Marea Tireniana

2011-12-20T23:18:00.020+02:00

Trebuie sa recunosc ca nu stiam de existenta acestei mari. Nu stiam nici cum e la mare in luna decembrie. Nu stiam nici cum e sa fii la mare si la munte in acelasi timp, sa fie soare iar peste o ora sa fie furtuna si sa fie frig, sa vezi flori, portocali si mandarini plini de rod.Ravello este locul in care se intampla toate astea. Cand te trezesti dimineata, de la fereastra camerei de hotel vezi rasaritul si marea agitata. Cand iesi din hotel vezi muntele cu case sapate in stanca si cu gradini terasate. Cand te plimbi pe strazile (ulitele) orasului vezi vile vechi, biserici maure, vegetatie luxurianta. In extrasezon nu sunt prea multe hoteluri deschise, nici restaurante, deci nici turisti.
Si linistea are frumusetea ei ...Ravello, prin maretia si simplitatea lui castiga in fata marilor capitale ale Europei.

Poiana Brasov - pretul pentru 20km de partii

2011-12-04T23:26:00.014+02:00

1 decembrie 2009 - Poiana Brasov - vf Postavaru

Traseu pe poteca, prin padure, prin poieni....aer curat, liniste. Muntele era minunat, iar partiile aratau cam asa.
3 dec 2011 - Poiana Brasov - vf Postavaru

Padurea este distrusa. Muntele e negru, cu pietrele si radacinile rascolite, la vedere.

Am ajuns in varf si anul asta, dar pe partiile de ski. Nu am mai regasit traseul, nu am mai recunoscut peisajul. Cu un ochi am plans si cu un ochi am ras. M-am cutremurat vazand utilajele mutiland muntele, dar m-am bucurat putin la gandul ca poate pe termen lung aceste sacrificii vor folosi turismului si bugetului local.Am urcat pe munte ferindu-ma de masini (tractoare, basculante, dar si turisti care isi turau SUV-urile). Iar cand nu auzeam zgomot de masini, auzeam muntele (si nu glumesc). Am avut senzatia ca muntele plangea - alunecau pietre, trosneau copaci, fasaiau frunze. Dupa ce am urcat jumatate de traseu am inlemnit. In munte a fost facuta o gaura care acum este un lac, care va fi folosit pentru zapada artificiala. Partiile Lupului, Sulinar, Drumul Rosu, Kanzel, Ruia, Subteleferic, Bradul si Stadion iarna vor arata vesnic albe...Progresul cere sacrificii. Dar oare chiar atat de mari?
P.S. Zone din muntele Postavaru sunt declarate arii protejate. Ce se zvonea acum 1 an, gasiti aici

Viena - serile dinainte de Seara Sfanta

2011-11-28T20:58:00.018+02:00

Totul este luminat si vesel!

In prag de sarbatoare Viena este un mare targ de Craciun. Sunt cateva targuri in fata primariei si in marile piete. (Eu am vizitat vreo 3). Si daca nu nimeresti in cele cateva targuri de Craciun cu siguranta ajungi pe strazile cu magazine, luminate cu gust si pline de vitrine amenajate de sezon. In feeria de lumini si de culori ai sanse sa uiti de ceata si de frig.
Totul este aglomerat. Craciunul vinde!

In serile de weekend bus-urile se incoloneaza cuminti si varsa zeci de turisti in centru Vienei si in fiecare targusor. Asta pe langa localnicii care ies si ei sa bea un gluhwein (vin fiert cu diverse in el)
In targurile de Craciun poti gasi de la produse hand made la kitch-uri, de la globulete la carne afumata, de la mancare la haine. Se vinde si se cumpara tot ce vrei si ce nu vrei, lucruri de care nu ai nevoie si de care nici prietenii sau familia nu ar avea nevoie. Dar dau frumos asa multe si alomerate.Craciun este si pentru cei mari dar si pentru cei mici :)

Copiii se pot tavali in fan (in ieslea sfanta carevasazica) sau pot participa la diverse ateliere supravegheata in sediul primariei. In acest rastimp parintii se pot agita pe la standuri golind buzunarele si umpland sacul lui Mos Craciun cu daruri:o turta dulce - 5 euro, un ingeras - 10 euro, un glob -15 euro, o caciula- 20 euro...Craciun fericit!

Vulcanii noroiosi - excursie de toamna

2011-10-31T00:05:00.011+02:00

Vulcanii noroiosi s-au dovedit o destinatie perfecta pentru o zi de weekend. Am mai fost acum 5 ani si am vazut rezervatia naturala - un deal mic cu cativa vulcani bolboraciosi si gri.
De data asta am descoperit al doilea loc de unde se pot admira vulcanii. Privelistea este generoasa, iar din cate am citit sunt hectare intregi de vulcani. Am admirat vulcan cu vulcan, piatra cu piatra, maracine cu maracine, lava cu lava (sau noroi cu noroi). Nu am simtit cum au trecut orele, cum ne-a ajuns foamea si setea...Peisajul selenar ne-a starnit imaginatia si ne-am hotarat sa ne fotografiem ca aparitii fantastice.Un copil din sat a venit si el cu bicicleta lui fara cauciuri sa se joace pe Luna.

Atena - in greva

2011-10-20T00:27:00.012+03:00

In Atena e frumos. Dar cand e greva, e greva!
Cand am fost eu pana si soarele intrase un pic in greva...Inchipuiti-va Atena in ploaie si vant. Cu muzee inchise (inclusiv Acropole) si cu munti de gunoaie, imbietor mirositoare (REBU de la ei era in greva de cateva saptamani). Si la fiecare colt de strada cativa politisti sau jandarmi pregatiti de aparare (sau de atac).Brusc Atena nu mai e ca in prospecte, nu mai are nimic de oferit turistului. Iti poti petrece timpul in taverne (unde platesti la negru), stradutele cu suveniruri (cu preturi umflate), poti vedea schimbarea garzii (dar si aici poti face alergie de la atata armata) sau te poti plimba pe stradute laturalnice si rau famate - se pot dovedi ceva mai sigure....Dar tot mai bine e in hotel caci jandarmii de pe strazi nu au deloc darul de a te face sa te simti in siguranta. O grecoaica mi-a zis ca in momentul in care incepe greva, sa ma feresc mai ales de politisti. Intai te bat de te snopesc si abia apoi te intreba ce vant te aduce pe la ei prin piata.
Acestea fiind spuse am rasuflat usurata cand am ajuns la aeroport.

Pe santier

2011-10-09T21:09:00.008+03:00

Pentru ca e toamna cu frig si ploaie si nu mai e la moda sa mergi la munte sau la mare, am mers pe santier. In apropiere de Bucuresti poti vedea cum se construieste minunata autostrada spre Brasov. Recunosc ca atunci cand ma uit la televizor nu prea ma impresioneaza cum arata, dar pe viu e frumos. Asta daca pot folosi acest cuvant in relatie cu drumuri pline de praf, munti de beton, masini, utilaje etc.E interesant sa vezi cum se schimba fata lucrurilor, cum apare o sosea, cum dispare o padure, cum seaca o balta...
Pozele astea sunt ISTORIE

Ulita mea

2011-10-02T22:25:00.008+03:00

Batranii de pe ulita au murit toti.
Copiii lor sunt la randul lor batrani.
Nepotii sunt in orasele mari sau in tari straine.
Cele 7 case de pe ulita se naruie de la an la an.
Cu greu imi aduc aminte vecinii cei batrani care ma leganau sa adorm, ma ciupeau de obraji, ma pupau zgomotos si imi dadeau dulciuri. Dar imi aduc aminte casele.
Acum cam atat a mai ramas din ele...

Despre cum arata raiul

2011-09-25T11:16:00.011+03:00

Cred ca in mod obligatoriu in rai sunt palmieri.
Mai cred ca in rai se bea cafea, dar nu orice cafea, ci cafea turceasca cu apa rece.
Tot in rai poti face baie in mare 6 luni pe an (daca se contorizeaza trecerea timpului...)
In rai, in copaci nu cresc fructe ci pesti si poti manca pe saturate.:) Iar la desert se serveste halva topita, cu banana:)
In rai nu te plictisesti pentru ca joci table...Iar raiul e pe Pamant. :) Locatia: Turcia - Izmir, Menderez, Gumuldur.
Pentru cei care nu sunt bautori de cafea, in raiul asta se serveste berea foarte frumos. P.S. Mai sunt si alte avantaje ale acestui rai, dar intr-un alt episod...

Casa memoriala Tudor Arghezi - o portie de cultura

2011-08-21T18:50:00.007+03:00

Pentru cei care stau in Bucuresti in weekend si nu au inspiratie sau poate s-au plictisit sa mearga in mall/la piscina/la terasa cu mici si bere, reteta este urmatoarea:

Se ia un prieten (sau mai multi, dupa gust)
Se alege un parc si anume parcul Tineretului, ca altfel nu iese reteta
Se inchiriaza niste biciclete
Se ia parcul sub cauciurile rotilor. Dupa ce am amestecat totul bine, fundurile sunt fezandate in sa, parcul e vazut in sus si-n jos, prietenul a transpirat bine, se iese din parc si se merge alene pe stradute.
Pe GPS sau pe bajbaite se ajunge in strada Martisor.
Ultima operatiune inainte de a savura reteta este gasirea casei unde a locuit si a creat Tudor Arghezi. Din pacate e slabut semnalizata si am ratat intrarea prima data.

Dar reteta ne-a reusit, am intrat la muzeu si o sa va spun ce au savurat papilele noastre gustative.

Am trecut de poarta verde din lemn, am mers pe o alee pietruita si am dat de alta poarta incuiata, pe care scria "Bateti in toaca". Am batut cu un ciocanel de fier in toaca de fier (care am aflat ulterior ca este originala). Pana ne-a deschis gazda, am admirat casa si livada (doar 2 hectare - imaginati-va cati pandesc momentul potrivit ca sa mai ridice un mall sau vreo 2 vile...).
Gazda noasta a fost o femeie de serviciu (muzeografii erau in concediu), dar povestea pe care ne-a spus-o (plina de amanunte si de umor), dragostea si respectul fata de locul respectiv si modestia cu care vorbea, au facut toti banii, cum se zice (doar 4 lei...). Am primit un tur ghidat de zile mari: am vazut tipografia si casa, mormintele celor 2 soti Arghezi si mormantul cainelui Zdreanta, cel cu ochii de faianta. (cine ar fi crezut ca a fost un caine real care a trait nici mai mult nici mai putin de 16 ani...) Am ascultat povesti de demult cu Tudor Arghezi, familia si prietenii lui si povesti din ziua de azi cu Mitzura Arghezi.

Timp de realizare al retetei: 2 ore.

Pofta mare la portia de cultura!

P.S. Am uitat sa va spun cu ce a fost condimentata reteta (Din ciclul stiati ca):

T. Arghezi l-a cunoscut pe Eminescu?
T. Arghezi a dat mana cu Ceausescu?
T. Arghezi a avut o motocicleta?
T. Arghezi prepara parfumuri?
T. Arghezi a trait 56 de ani cu sotia sa pe care o aprecia foarte mult si la un moment dat a zis: "Toata literatura mea nu face cat o ciorba a Paraschivei"

Murighiol II - cu barca prin Delta

2011-08-16T22:57:00.018+03:00

Buuuuuuuuuna dimineata! Catalin, imi pare bine! Camelia, imi pare bine! Cutarica, imi pare bine!....
E ora 6.30 si in frunte cu nea Florin, barcagiul, pornim de la debarcaderul din Murighiol sa facem un tur de circa 4 ore pe lacuri. Click, click, click! Incep sa pozez. Soarele straluceste deja, dar brrr, e un curent cumplit, noroc cu polarul si vesta de salvare.Ce peisaj...apa care luceste, copaci, radacini, stufaris...Peste susurul apei se aude motorul turat din cauza caruia inghetam la 30km pe ora. Din cand in cand nea Florin opreste motorul si ne spune o poveste: "Astia sunt plopi canadieni. E o plantatie de un hectar. A fost un experiment. I-au plantat si uite ca au rezistat. Mai incolo sunt plopi italieni, cu frunza cu 2 fete si plopi romanesti si plopi albi".Mai mergem putin: "Asta e casa lui Ceausescu. N-a venit aici decat de 2 ori. Veneau si se distrau cateii lui. Acum casa e la ecologisti, cum ar veni. Pentru protocol. Se distreaza altii... Cand vine apa mare, se inunda."
Iata prima pasare!!! O egreta cu adidasi galbeni, cum zice nea Florin. Daca avem noroc o sa vedem si starcul galben sau pe cel rosu.Vai, ce de pasari pe canal! Uite si un starc cenusiu. Si acolo in copacul ala uscat e un cormoran. "Copacii pe care stau cormoranii se usuca pentru ca au un gainat foarte acid", zice nea Florin. Iar ala negru, cu ciocul coroiat e un ibis.
Suntem pe lac. (nu stiu care - Uzlina sau Durnoleatca). Click, Click, click! Alte pasari: stira de balta, lebede si pelicani. Si e plini de ciulini. "Ia de gusta", ne indeamna nea Florin si ne curata cate un ciuline pentru fiecare. "Pe vremuri pescarii ii culegeau si ii mancau uscati cu sare, acum manaca cipsuri".Trecem prin alt canal. Alt lac. Isacel? Iscac-Potcoava? Sau poate Gorgova? Ce de nuferi! Albi si galbeni. Schimb locul cu ceilati pasageri ca sa pozez mai bine.Wow! O colonie de pelicani. Click, click, click! Pozez in rafala in timp ce pelicanii isi iau zborul speriati de barca. Mmmmm, ce miros autentic! Balta si miros de gainat de la sute de pasari."Uite asta e sageata apei" ne indica nea Florin dupa ce ne potolim din uimire.Continuam pe canal. "Ce se aude?" Oprim motorul si ascultam sunetele ascutite din tufaris. Brusc un animal se strecoara pe mal, intra in apa si dispare pe celalalt mal. "Sunteti norocosi. Pentru mine e a doua oara in viata cand vad o vidra", zice nea Florin si pornim spre alt lac.
Lacul este brazdat de plase pescaresti normale si de taliane.Suntem pe lacul Gorgovat si o luam cale intoarsa, dar pe alte canale. "Aici a fost o cherhana si vizavi a ghetarie. Dar acum exista frigidere si nu o mai foloseste nimeni", arata nea Florin cu amaraciune spre o cladire darapanata.Ne intoarcem pe bratul Sfantu Gheorghe, privind ostroavele si pescarii.
Nici nu am simtit cand au trecut cele 4 ore...

Murighiol I - de pe malurile Deltei

2011-08-15T10:20:00.015+03:00

Daca ai ajuns in Delta dupa amiaza asa si nu te poti combina cu alti turisti ca sa faci o plimbare pe canale si lacuri, nu iti ramane altceva de facut decat sa explorezi la picior malurile pline de vegetatie si de tantari (tantari care sunt foarte eficienti).Deci se ia una bucata aparat foto si se patrunde in hatisuri, pe poteci umblate si neumblate. Poti da peste pescari tenace, care prind nu prind peste, ei stau acolo cu orele patrunsi de frumusetea locului. In drum, daca nu esti atent si te uiti doar la copaci si la apa, poti calca ba pe un sarpe, ba pe o broasca.Unde vegetatia s-a plictisit sa fie asa deasa, mai rasare cate un cort sau cate o ambarcatiune trasa la mal, iar barbatii beau si fac baie in Dunare si femeile pregatesc un bors.Daca te plicitisesti de dat crengile la o parte si haladuit prin padure, te poti posta frumusel la buza apei si poti urmari barcile care trasporta turisti in susul si in josul Dunarii. Iar deliciul il constituie bagatasii care vin si fac ski nautic.Dupa ce te umpli de frustrari ca ai vrei si tu sa fii acolo si sa simti vantul in plete, pleci pe malul lacului pentru birdwatching, ca e mai relaxant si e gratis :)Poti incheia ziua cu o masa pescaresca de mananci pana dai cu caciula in caini.

Cronica din ziua de 13 - 24 de accidente pe autostrada

2011-08-13T21:47:00.011+03:00

Am plecat intr-o mini vacanta. Eu si o gramada de alti oamenii. De data asta "proverbul cu cine se scoala de dimineata departe ajunge" nu s-a adeverit. Multi nici nu au apucat sa parcurga jumatate din autostrada si s-au oprit. Noi, cei mai norocosi, am reusit sa driblam cele 24 de masini tamponate, risipite pe circa 5 km din A2. Cred ca s-ar fi intamplat si mai multe, dar politia a deviat traficul pe la Slobozia. In goana de melc turbat, inghesuindu-ne unii in altii, masini mici, dube, motociclete, ambulante, politie, masini de tractare am ajuns cu bine la Slobozia, de unde ne-am separat de sirul de masini ce mergea spre mare. Intre timp am fotografiat prin trapa cum ambulanta nu putea ajunge la locul accidentului pentru ca romanii mergeau pe banda de urgenta, cum cei ce patisera un accident minor asteptau langa masini sa vina politia, care nu mai venea, cum ambulantele goneau pe contrasens si nu faceau fata numarului de accidente, cum pasagerii mergeau pe langa masini pentru ca se mergea prea incet. Am incercat sa gasesc o explicatie logica la acesta serie de accidente, dar nu am gasit. Oare euforia ca plecau in vacanta i-a facut sa fie neatenti?Aveti grija sa aveti un condediu placut! Eu am ajuns tarziu, dar cu bine in Delta ;)

Transfagarasan - Valea lui Stan

2011-08-10T20:43:00.026+03:00

Am mai fost in Faragas si stiam ca are trasee frumoase dar grele. Dar nu vazusem Valea lui Stan...Acum cateva zile am facut o tura de 6 ore pe un traseu nemarcat care porneste intens dintr-o curba a Trasfagarasanului si se termina lin in acelasi loc, cu un mic ocol al lacului Vidra.
Desi ma documentasem inainte despre traseu, pozele si povestile nu m-au pregatit pentru ce avea sa fie, nici ca frumusete, nici ca greutate. Nu am inteles de ce este un asemenea traseu este nemarcat. Am descoperit brust secretul cand am inceput sa urcam pe scari din fier care abia se tineau, pe trepte sapate in busteni, pe scari improvizate din sfoara, cand am traversat cascade (noroc ca nu plouase), cand am escaladat stanci tragandu-ne si impingandu-ne unii pe altii.
Recunosc ca eu sunt "adrenaline addicted" si m-am bucurat nespus ori de cate ori am traspirat tinandu-mi echilibru la traversarea unei ape sau cand mi-au tremurat genunchii traversand un hau pe o scara subreda. Dar acum, privind in urma, nu as recomanda nimanui acest traseu, nici chiar mie, pentru ca daca esti neatent sau ai ghinion, se poate rupe o treapta sub tine sau poti aluneca...
Dar daca totusi te paste un curaj nebun si vrei mergi in tura, iata care e povestea si ce se poate intampla:

poti rataci drumul inca de la inceput, pentru ca nu e marcat, evident. Dar de retinut, ca drumul face stanga pe langa un mic baraj
poti ramane cu gura cascata trecand prin canion, peste stanci, peste copaci cazuti, prin apa (dar si cu un picior busit)
iti poti exersa rabdarea si spiritul de echipa asteptand si ajutand prietenii pe traseu
iti poti depasi limitele urcand scurt dar abrupt prin padure si ghiortaind de foame si visand la o conserva mare, mare
poti manca zmeura pe traseu, daca mergi in august ;)
te poti relaxa si te poti umple de serenitate marsaluind in jurul lacului Vidra
poti sa treci in tromba pe langa barajul Vidraru, unde sunt armate de pantofari, bautori de bere si mancatori de porumb fiert
poti admira podurile comuniste de pe Transfagarasan inainte sa te sui in masina in drum spre casa

Parang - In maruntaiele muntilor

2011-08-06T21:29:00.011+03:00

Am vizitat de curand 2 pesteri - Polovragi si pestera Muierilor - care, desi fac parte din acelasi masiv muntos, sunt foarte diferite. Fiecare este spectaculoasa in felul ei, dar pot spune ca mie mi-a placut mai mult pestera Muierilor, poate si pentru ca am vizitat-o de 2 ori si de fiecare data am vazut-o altfel si am ascultat alte povesti.
Sa incepem cu pestera Polovragi. Aceasta impresioneaza prin ..largime. Mergi prin munte ca si cum ai merge pe bulevard. Si mai cateva puncte tari: colonia de lilieci pe care o poti intrezari la intrarea in pestera, undeva in drepta sus si ghidul - o doamna care poveste cu patos despre stramosii nostri daci si citeaza din Alexandru Vlahuta, Romania pitoreasca "Picaturile de apa din pestera sunt lacrimile Zamolxe"De cealalta parte a muntelor se afla pestera Muierilor. Am vizitat acesta pestera cu cateva saptamani in urma si am ramas cu un gust amar din cauza ghidului. Desi pestera este plina de surprize - bazine in care se aduna apa, forme ciudate ale peretelui si ale coloanelor - nu le-am putut vedea si nu am inteles mare lucru despre ele pentru ca ghidul nu ne-a explicat si ne-a grabit spre iesire. Dar, de curand, am vizitat-o din nou. Alt ghid, alta poveste: povestea pesterii spusa pe larg si piperata cu cateva glume (mai mult sau mai putin nesarate), pestera parcursa la pas (pasul piticului ca pe alocuri este foarte joasa de inaltime si ingusta, spre deosebire de Polovragi), timp berechet de facut fotografii. Cu ocazia asta mi-am dat seama cat de frumoasa e pestera si ca de fapt nu sufar de claustrofobie asa cum credeam :) ( Mi-a placut foarte mult sa merg ghemuita si sa explorez zonele intunecate ale pesterii.)
Din modesta mea experianta cu pesterile va recomand urmatoarele:

sa fiti imbracat/incaltat adecvat ca sa va puteti bucura de vizita
sa vizitati o pestera de mai multe ori (daca aveti ocazia) pentru ca puteti vedea alte aspecte: alt ghid, pestera dupa ploaie sau dupa migrarea liliecilor etc etc
sa vizitati pestera in ritmul vostru si sa nu lasati un ghid (mai mult sau mai putin prietenos) sa va strice vizita in pestera

Transalpina - din goana calului putere

2011-08-01T22:58:00.016+03:00

Transalpina te lasa fara suflare. (Mai ales cand scoti capul prin trapa, in fuga masinii si afara sunt 8 grade Celsius). Peisajul este salbatic, soseaua este doar partial amenajata si poti paste linistit alaturi de oi pe povarnis, daca nu mergi cu simtul raspunderii. Drumul este destul de aglomerat: masini, motoare, biciclete, utilaje de amenajat drumul, oi, vaci, porci :)
Si daca se lasa ceata deasupra muntelui, te ia cu fiori, ca te intrebi unde se face curba si te rogi sa nu apara in viteza un nebun dintre cei multi care vin "sa se dea" pe Transalpina.

Desi soseaua a sincopat prin anumite zone, drumul a meritat pe deplin eforturile si am ajuns cu bine de la Ranca pana la lacul Oasa.

Iata ce am pozat prin trapa masinii:

Cu hoarda in Cheile Nerei

2011-06-22T22:24:00.014+03:00

Acest post este despre o experienta inedita, din care abia imi revin. Am fost pe Cheile Nerei cu o trupa de 22 de oameni, dintre care doar 7 barbati ;).
In Cheile Nerei a fost frumos, dar nu extraordinar. Se pare ca nu am ascultat de proverbul romanesc: la pomul laudat sa nu te duci cu sacul...Ma asteptam la alt gen de peisaj si la alt gen de trasee.
Referitor la trupa cu care am fost nu pot sa zic decat de "bine": ba "nu ne place camera", ba "nu e buna mancarea", ba "ne e frig", ba "nu putem sa urcam", ba "mai e ceva de vazut in afara de apa asta murdara?" etc. Cu ocazia asta mi-am dat seama ce inteleg barbatii prin "remorca" ;)
Am mers foarte mult pe drum forestier, deci no fun. Iar ce nu era drum forestier, era plin de noroaie. Dupa ce am mers de mi-au iesit picioarele din fund si mi-a cedat un genunchi ( reusit sa vad 2 lacuri, 2 cascade si 1 pestera.

Cam asa a fost:"Echipa" nu a vrut sa isi strice masinile si am inchiritat o dubita sa ne care pe munte.... Asta nu e Nera, e doar una din marile balti din drumAsta e pensiunea in care am stat (si nu va recomand) si asa ne curatam bocanciiLacul Dracului - lac carstic si cu pesti in el ;)Desi nu e recomandat sa intri in pesterile de acolo fara speolog, am intrat si am si iesit ;)

Rafting pe Nera, dar noi doar ne-am uitat :(Tunele romane. CicaOchiul Bei, un lac ffff clarCascada Beusita, ultima cucerire

E dragut in Cheile Nerei, nu? Dar am strabatut un drum imens (vorba cuiva, in 11 ore ajungeam in Italia) ca sa vad doar atat. Imi pare rau ca nu am facut rafting, ca nu am parcurs mai multe trasee (sau mai lungi), ca nu am apucat sa traiesc atmosfera satelor (sa pozez casele, sa merg cu satenii la ruga, sa ascult povesti cu vipere).

Cu siguranta va exista o data viitoare.

5 Iunie la 2 Mai

2011-06-06T21:49:00.009+03:00

Sau despre cum se petrece o zi la mare in mod eficient si eficace.
Se iau o pereche de prieteni. La inceputul verii, cand inca turistii nu au invadat litoralul. Se suie intr-o masina noaptea pe la 2. Se ruleaza cu 140 la ora pe autostrada si se livreaza in 2 Mai la ora rasaritului, pe la 5 si un pic dimineata.
Rasaritul l-am prins la fix. Doar ca soarele a rasarit in...nori.Suna a nebunie de studenti? Chiar asta a fost. La 6 dimineata faceam plimbari lungi pe plaja. Un pic lugubra si parasita, dar plina de maci La 7 faceam baie in mare. Noi si cainii satului. Caci nici macar la cele 3 corturi din 2 Mai nu se trezise lumea. Zgribuliti am tras un pui se somn pe plaja, suficient cat sa ne arda ultravioleta de dimineata. La un moment dat ne-a trezit foamea si am mers sa mancam micul dejun si pranzul in acelasi timp.
Recomand cu caldura restaurantul pescaresc din 2 Mai - mancare excelenta, servicii uimitoare pentru litoralul romanesc si personal foarte prietenos.
Borsul de peste, icrele si calcanul ne-au toropit sub umbrele pana pe la 3.
O bila neagra pentru 2 Mai a fost ca a trebuit sa ne taram pana la chioscul din strada dupa o inghetata.
Ne-am mai zbenguit in apa, ne-am mai perpelit la soare si cu pielea rosie, plini de nisip si fericiti am parasit 2 Mai.

E foarte frumos litoralul romanesc la inceput de sezon. Va recomand.
(Dar nu peste 2 weekenduri ca ma duc eu si nu vreau sa fie aglomerat :P )

SkirtBike in Bucuresti

2011-05-30T17:44:00.004+03:00

Recunosc cu rusine ca m-am lasat influentata de mai multi factori si abia ieri a fost prima data cand am iesit cu bicicleta pe anul asta. Dar tot raul e spre bine, nu-i asa? Am inceput anul biciclistic intr-un mod extraordinar: mi-am pus fusta si espadrile si am participat la SkirtBike.

A fost cea mai frumoasa plimbare cu bicicleta pe care am facut-o. Pana acum, pentru mine mersul cu bicicleta insemna sport, provocare, adrenalina, depasirea limitelor proprii, abilitate in traficul din Bucuresti si intotdeauna echipament adecvat.

De acesta data, am experimentat ceva cu totul diferit: la locul de intalnire, eram cam 200 de fete in rochii, pe tocuri, cu palarii sic, cu flori in cosulete si cu baloane agatate de sa. Din loc in loc, printre picioare frumoase, mai zareai si picioare neepilate, caci la SkirtBike au fost si barbati in kilt, iar cei care nu aveau, si-au pus pur si simplu fuste de la prietene.

Am pornit in alai, super colorat si galagios, acompaniati de politie, pe traseul Magheru -Victoriei -Arcul de Triumf - Kiseleff - Gradina Verona. A fost de vis. Am avut garofite pe ghidon, am mers super incet fata de ritmul meu normal si am afisat un zambet de zile mari. Am sfidat traficul, mergand pe doua benzi, am admirat trandafirii de pe marginea drumului si am fost admirata. (Desi eu cred ca masinile care claxonau, nu claxonau initiativa Velobello sau fetele pe biciclete, ci faptul ca politia ii tinea pe loc)

Ce sa va mai spun? I am pround to ride like a girl :)

Mai multe poze pe blogul Velobello.

Escalada in...Bucuresti

2011-05-26T00:03:00.007+03:00

Relatez acum, la cateva zile de la minunata experienta, pentru ca acum m-a lasat febra musculara de la ...degete si incep incet, incet sa imi treaca ranile.
Cum m-am hotarat?
Pai voiam mai demult, doar ca abia acum am gasit cu cine (trebuie sa fii un pic zalud ca sa incerci asta) si unde (daca stiam ca nu trebuie sa mergi asa departe....)
Unde?
Vezi aici
Cum a fost?
A fost cum nu a mai fost nicio alta experienta.
A fost mult mai mult decat ma asteptam.
Cand am intrat in sala si am vazut atmosfera m-am intrebat "Ce caut eu aici?". Au urmat exercitiile de incalzire, pe care cu greu le-am facut si m-am intrebat in continuare "Si totusi ce caut eu aici?" Am ascultat instructiunile, am asteptat sa se urce cineva inaintea mea ca sa prind miscarea si am pornit si eu. Am urcat cu spor. Cred ca mai mult de frica :). Desi am urcat doar la 11m, cand ma uitam in jos, era cam departe...Dupa prima urcare a trebuit sa cobor. Desi primisem instructiuni clare sa ma las in coarda si sa ma imping in perete cu picioarele, m-am tinut de coarda ca si cand era viata mea in joc. Si uite asa a inceput febra mea musculara. Cu apele curgand pe mine, cu palmele transpirate, dar cu adrenalina in vene am mai urcat de vreo 4 ori. Coborarile au fost din ce in ce mai spectaculoase. Mandra de mine, am intrat intr-un joc cu alte colege de catarat: instructorul a impletit corzile a trei cataratoare si ca sa ajungem sus trebuia sa desletim corzile trecand una peste alta sau pe sub alta. Un mic accident a fost cireasa de pe tort sau bomboana de pe coliva, mai bine zis: o colega s-a desprins de pe perete, iar coarda ei tensionata m-a taiat pe gat. Data viitoare voi fi mai atenta.
Daca mai vreau?
Categoric da.
Ce am invatat?
Cate putin despre stapanirea de sine si inca putin despre increderea in ceilati si spiritul de echipa.
Multumiri Adinei ca mi-a sugerat sa merg. Multumiri lui Marius, instructorul, pentru ca va scriu acum relativ intreaga. Si nu in ultimul rand multumiti lui Razvan, ca m-a tinut in coarda, ca a facut glumite si poze.

Muzee nedescoperite din Bucuresti

2011-05-23T21:27:00.012+03:00

Prieteni si colegi de-ai mei se uita ciudat cand le zic ca am fost sau ca ma duc la muzeu. Si nu in Franta sau Anglia sau macar Budapesta, ci aici in Bucuresti. Chiar asa, de ce sa mergi la un muzeu din Bucuresti? Putem gasi o mie de motive sa nu, dar daca le gasim pe cele sa da, suntem salvati.Dupa uber muzeul de la periferie descoperit acum 2 saptamani, zilele trecute aproape ca mi-a stat inima de uimire (sau daca nu, macar a batut mai incet, in soapta, sa fie in concordanta cu locul :) ) descoperind in centrul Bucurestiului, chiar langa ASE, casa memoriala Storck. In urma prezentarii de exceptie facuta de dna Nanu, am aflat foarte multe lucruri. Noi cei care am vizitat nu ne mai opream din intrebari si voiam sa stim tot ce au pictat, tot ce au sculptat, de ce au facut-o si cum s-a pastrat opera a patru generatii de artisti, in mijlocul unui oras agitat, plin de de cladiri noi si de oameni grabiti. Probabil ca asta a fost secretul: inconjurata de multa verdeata, cu o placa pe care scrie muzeu (deci din start neinteresanta), mancata de igrasie, casa, ea insasi o opera de arta, a rezistat uitata chiar si de cei care ar trebui sa o intretina.
Pe exterior casa suprinde prin culoare - rosu pompeian si prin finisaje, gradina interioara e practic o padure, o padure de statuiete, copaci batrani si tufisuri salbatice. Inauntru, nu sti ce sa admiri mai intai: fresca de pe tavan, tablourile sau sculpurile.Ah, sa nu uit adresa, in caz ca tocmai ati descoperit cel putin un motiv pentru a vizita un muzeu din Bucuresti: Str. Vasile Alecsandri, nr 16. ;)

Bucuresti - istorie, cultura si culoare

2011-05-08T22:35:00.012+03:00

Am asistat zilele trecute la o discutie despre cat de frumos este Clujul. Ba brasovul. Ba Timisoara. Iar Bucurestiul e urat, fara arhitectura, istorie si culoare. Dar frumusetea sta in ochii privitorului, nu?
Cati stim ca Bucurestiul ne intampina inca de la intrarea dinspre Ploiesti cu istorie si cultura? Fantana Miorita pentru unii e doar un sens giratoriu sau doar un loc unde opreste autobuzul. Pentru putini este un punct de reper cultural. Un ochi aruncat din goana masinii ne poate starni curiozitatea. Langa Gara Baneasa, printre copaci putem vedea un vechi conac boieresc. Recunosc ca de multe ori am trecut prin zona, am admirat fantana fara sa vad detaliile si nu am bagat de seama cladirea, considerand-o o casa veche si frumoasa ca multe altele din Bucuresti. Aceasta vila este de fapt un muzeu. Si langa ea este un alt muzeu. Doua muzee, aceeasi familie. Din pacate am putut vizita doar unul din ele. Muzeul de Arta Medievala "Ing. D. Minovici" nu orice fel de muzeu. Este un melanj de stiluri, epoci si culturi. Ce am vazut aici m-a dus cu gandul casa lui Rubens din Antwerp, Belgia.
2 ore am stat in doar una din cele 23 de camere ale muzeului admirand si ascultand povesti despre familia Minovici, despre casa, gradina si obiectele de patrimoniu. Ignorand ghidul, care prin atitudinea sa superioara si "elitista", mai degraba izgoneste vizitatorul, am reusit sa fiu patrunsa de atmosfera casei. Atentia la detaliu - de la vitralii la scara interioara, de la semineu la tapiserii, de la scaune la tablouri, de la usa de la intrare la gradina din spate - face ca locul sa fie unic. Dupa acesta vizita mi-am propus eu mie sa fiu mai atenta la ce ma inconjoara, la ce are Bucurestiul mai bun si mai frumos. Cu siguranta voi combate si mai cu tarie data urmatoare cand voi intalni bucuresteni care nu vad decat partile negative ale orasului nostru.

Daca e intai, e munte

2011-05-03T22:14:00.012+03:00

De 1 mai, de 1 decembrie, in general, de 1 ale lunii e fain de mers la munte. Cand toata lumea se ingramadeste la mare sau la gratare, sa doarma, sa manance si/sau sa bea, e ideal sa fii in locuri care conteaza si cu oameni care conteaza.Pentru mine Piatra Craiului conteaza. E primul munte pe care am urcat, e multele meu de suflet. Acum 10 ani am urcat prima data la Curmatura si Varful Ascutit. Existau 2 sanse: sa ma las de munte sau sa ma indragostesc. Ati ghicit! Mi-a placut atat de mult provocarea, lanturile, culmile, grohotisul incat, desi am urcat in Ciucas, Bucegi, Fagaras etc, tot Piatra Craiului a ramas de referinta.Urcand zilele trecute in Curmatura m-am extraziat la tot ce am intalnit: covor de frunze de toamna trecuta, flori - branduse, toporasi, floarea pastelui, brebenei, untul babei, copaci, oaze de zapada, cabane parasite, urme de animale, creste albe si nu in ultimul rand aerul.Provocarea a inceput de la inceputul urcarii cand a trebuit sa imi gasesc ritmul, sa imi reglez respiratia. Apoi am inceput sa imi simt organismul: imi era sete, transpiram, imi simteam muschi si articulatii despre care uitasem ca exista. Dar finalul a fost apoteotic- lupta intre frica si orgoliu, intre instictul de conservare si nevoia de adrenalina - urcus pe grohotis, escaladarea unui pisc pe lanturi, pe vant si rafale scurte de ploaie.Concluzia este una americana: Yes, we (still) can!

UK sau OK?

2011-04-19T22:07:00.008+03:00

London Eye, februarie 2010

UK ar trebui sa isi spuna OK. Din cauza rotilor. Noile obiective turistice pe care le intalnesti in marile orase. Dupa ce a fost instalata London Eye, marea roata din Londra, de unde poti vedea (daca nu prinzi ceata cum am prins eu) orasul la 360 de grade, s-a nascut o noua moda in UK. Orasele care nu au si ele un turnulet acolo, ceva in care sa te cateri, sa te holbezi cu pletele in vant si sa pozezi acoperisuri, si-au montat roti.

Birmingham, ianuarie 2010

In Birmingham, in piata centrala, la un pret "turistic", poti face o tura diurna sau nocturna si poti vedea/fotografia ....ceva. Ca nu pot spune ca e acoperis sau cladire sau panorama, avand in vedere ca te rotesti intr-o cabina inchisa, cu geamuri curate sau nu.

In Nottingham, tot in piata centrala, dai peste un alt monstru, o creatura uriasa, care nu se potriveste deloc cu arhitectura, si in care nici macar nu se urca prea multi oameni. Bila alba pentru Nottingham este ca roata este temporara, fiind inlocuita cu alte instalatii in functie de sezon - patinoar, targ de Craciun etc.

Nottingham, martie 2011

Parerea mea este ca cine nu are batran, sa isi cumpere, dar cine nu are un turn in oras, sa nu isi monteze o roata.

Casa mea

2011-04-16T23:17:00.008+03:00

Prima data cand am fost in Olanda m-am indragostit de casele lor, de biciclete, de strazi de mancare, de...tot. :) Nu ma mai saturam privind, fotografiind, traind, experimentand.Acum cand am fost in Alden Biesen, in Belgia, la 15km de granita cu Olanda, mi-am adus aminte de ce imi place asa mult zona aia: campia, casele ca de papusi, cu ferestre mari si neacoperite, de poti vedea si prin urmatoarea fereastra, pana in curtea din spatele casei, curtile fara garduri, cu gazon, pietris, copacei si/sau flori.Plimbandu-ma prin sat si salivand la fiecare casuta si la fiecare curticica, mi-a venit inspiratia sa fotografiez toate casele care imi plac. Daca nu ma pot muta in Olanda, macar sa am un album cu case. Si de ce nu, planuri pentru o casa in Romania. O casa cocheta, nu un monstru fara forma si culoare, cum fac arhitectii romani. Probabil ca nu va rezista la noi o casa fara curte imprejmuita cu un gard urias, ca sa nu vada vecinul ce am eu in curte, sau ca sa nu fure tiganul topoganul copilului din curtea din spate. Probabil ca pretul va fi urias ca sa am o casa cu asemenea finisaje. Sau cu doua garaje. Sau cu semineau. Dar toti ne suntem datori cu un vis, cu o speranta, cu un model de urmat.

Copenhaga...si atat

2011-04-13T21:18:00.012+03:00

Copenhaga ...si atat. Este cel mai bun titlu al unui post in care nu am prea multe lucruri de spus si nici prea incitante.
A fost ffff frig. A fost aceeasi arhitectura patratoasa si urat colorata ca in Helsinki. In plus, pot spune ca e cel mai scump oras in care am fost.
Totusi, ce am vazut in Copenhaga? Pai am vazut Mica sirena. Care e chiar o statuie mica.
Ce mi-a placut au fost cele 2 turle pe care le-am vazut pe insula din Copenhaga: turla pe care poti urca in spirala si turla formata din cozi de dragoni impletite. Dar ce mi-a placut cel mai mult si mai mult au fost pistele de biciclete - cat o banda de masina de mari - si turmele de biciclisti mergand spre munca, care te pot strivi daca treci prin locuri neamenajate. Mai e un lucru de vazut in Copenhaga si poti fi chiar impresionat. Asta daca nu ai vazut Amsterdamul. Dar cum eu l-am vazut, nu am fost impresionata de canalele Copenhagai, o copie in miniatura a celor din Amsterdam. Un lucru ramane sigur: Copenhaga are farmecul ei, dar nu este un oras pe care l-as vizita de 2 ori. Asa cum as face cu Viena sau Istanbul sau Budapesta sau Barcelona sau Londra. :)

Domnita la castel

2011-04-04T23:38:00.013+03:00

Castelul este Alden Biesen si domnita sunt eu, desigur :)

3 zile am stat intr-un castel autentic. Facilitatile sunt extrem de moderne, dar exteriorul si imprejurimile sunt de secol XVI -XVIII. Am pozat castelul si din fata si din profil si din spate si din parc si din apa si ziua si noaptea si din apropiere si de pe deal si pe ploaie si pe soare. Este impresionant prin marime, prin faptul ca l-au restaurat si ca acum este mai mult decat un simplu monument - este centru cultural european: herghelia este sala de conferinte, granarul a fost amenajat pentru cazare, curtea de onoare pentru concert de opera etc. Doar biserica a ramas biserica si e inca folosita ca atare. Curtea interioara Biserica Dispozitiv pentru amenajarea Curtii de onoare in sala de concert

Acest castel este ilustrarea perfecta a proverbului "Pe afara-i vopsit gardu, inauntru-i leopardu". Te pacaleste linistea perfecta, hectarele de livezi, parcurile amenajate, zidurile autentice. Totul pare calm si uitat de vreme intr-un mic satuc de provincie flamanda. Dar locurile prind viata prin hoardele de turisti care nu pot fi opriti nici de vremea ploioasa, prin biciclistii care roiesc pe cei 30 km amenajati in imprejurimile castelului, prin amenajarile continue.Gradina cu portocali (acum fara) Mansarda granarului (se doarme foarte bine)

Desi nu am profitat pe deplin de tot ce poate oferi castelul (imi pare rau ca nu am inchiriat o bicicleta) m-am simtit ca o printesa: am avut parte si de liniste dar si de actiune, am mancat bucate alese, am facut plimbari lungi si am dormit mult (nu prea le mergea internetul si nu am avut de ales :)) ).

Cimitirul - loc pentru morti dar si pentru vii

2011-03-26T23:30:00.012+02:00

Am vizitat cateva cimitire in ultimii ani. In unele te puteai plimba si fotografia, dar lumea se uita ciudat la tine pentru ca erai intr-un cimitir si doar ciudatii fac poze "Mortii". In altele trebuia sa intri pios si sa te ascunzi de gardieni daca voiai sa faci o fotografie. Doar in Nottingham, Marea Britanie, am gasit un cimitir-parc, in care ai voie sa iti faci de cap (dar cu cap - Please respect these grounds and facilities), ai voie sa iti plimbi chiar si cainele. E verde, e mare, ai ce vedea, caci totul are o poveste si nicio placa nu seamana una cu alta. Singurul inconvenient este ca nu sunt banci, dar oricum la ei nu e interzis sa stai pe iarba. Am vazut placi funerare inalte si subtiri, placi mici, abia iesite din iarba, urne si statui, vreo 2 cruci. Toate simple, nimic impozant, in ciuda importantei functiei sau activitatii omului respectiv.Acest cimitir mai are o particularitate: nu e randuit, ca in majoritatea cimitirelor pe care le cunoastem. Placile sunt uneori aliniate unele langa altele, alteori sunt razletite. Unele sunt in picioare, altele sunt pe orizontala. M-a impresionat modestia si naturaletea locului, stilul si vechimea. Este un loc in care mi-a placut sa ma odihnesc.

O plimbare la sosea

2011-03-14T22:17:00.009+02:00

Daca a dat soarele si a iesit firul ierbii, iata-ma si pe mine la o plimbare. Am pornit dupa orele de birou la pas, prin labirintul de stradute din perimetrul Dacia - Magheru- Carol I - Vasile Lascar. Acesta este unul dintre avantajele de a avea job in mijlocul Bucurestiului si nu in Pipera ;)
Este incredibil cat de multe lucruri poti vedea in Bucuresti intr-o plimbare de o ora si pe o arie de doar cativa km. Diferitele influete si stiluri arhitecturale ar putea face din Bucuresti o capitala care ar surclasa multe orase europene, dar....(si nu mai enumar aici motivele pentru care Bucurestiul inca nu este pe harta turistica a Europei). In acea ora m-am impiedicat de mai multe ori si de cateva ori era sa ma calce masina pentru ca am mers numai cu privirea pe sus, mirandu-ma de cat de frumoase sunt sau ar putea fi unele cladiri. Nu voi vorbi acum despre cele lasate special sa se deterioreze, ci de cele restaurate. Va provoc sa descoperiti casa din caramida smaltuita, farmacia deschisa prin anii 20 si functionala si astazi, casele cu vitralii, coloane sau statui la fereste, ferestrele cu sisteme complexe de obloane, blocul cu scurgeri mascate de capete de lei si multe altele.Si mai ales va rog sa imi ziceti a carui neam de boieri a fost casa care are pe ea zugravit blazonul si figurile stapanilor.Ca acesta zona mai sunt cateva in Bucuresti, dar putini stiu. Iar in timp ce parcurile si mallurile sunt pline, aceste zone dispar incet, incet, mancate de cladiri de sticla. Oamenii nu vor afla de ele decat din poze si bloguri...

Cartierul meu - micul meu univers

2011-02-04T22:59:00.013+02:00

Este criza. Si pe langa asta mai e si iarna. Asa se face ca pentru unii universul se limiteaza la apartament sau, pentru cutezatori, la cartier. Pe un ger cumplit, am facut o plimbare temerara pe Lacul Morii si prin parcul adiacent. Am vazut oamenii: familii vesele in ciuda vremii si a vremurilor, batrani la un remi mic, vagabonzi la o tuiculita, adolescenti cantand manele. Micul lor univers este trist: pavilioanele de jucat sah s-au scorojit, copacii sunt scrijeliti, iar pe lac stau prizoniere pana la primavara urmele civilizatiei.... Aceasta oaza de natura ar putea fi extraordinara. Lacul are si o insula si un drumeag numai bun de facut un off road cu bicicleta. Dar pana acolo te mananca gunoaiele, cainii si golanii. Pacat! Acum 20 de ani, cand veneam in vizita la rude, locurile aratau altfel...

La ski în Austria - Partea nevăzută

2011-01-27T15:35:00.011+02:00

Am fost la ski în Ischgl şi în statiunile limitrofe: Galtur (staţiunea mea de suflet), Kappl şi See. Sau cel puţin aşa era planul iniţial: 6 zile de ski şi distracţie la apre ski. Dar conform proverbului românesc - socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg - iată-ne în a doua zi de ski când 2 din cei 7 combatanţi cad ca popicele pe pârtie - ruptură de ligamente încrucişate, respectiv întindere de ligamente - şi ne luăm gândul de la toată distracţia. Şi astfel am avut ocazia să trăiesc o experientă de învăţare neobişnuită (cred că voi scrie şi un manual de gândire pozitivă cândva), să vad partea mai puţin ştiută a facilităţilor austriece, să aflu proceduri şi să fac lucruri pe care sper că nu le voi mai repeta curând.

Capitolul 1. Primul ajutor

Austriecii (şi elveţienii în cazul de faţă, căci accidentul s-a produs pe versantul elveţian) sunt foarte prompti, eficienţi şi politicosi. Snow mobilul a apărut la 3 minute după ce am anunţat accidentul, a constatat, a acordat primul ajutor (faşă elastică de imobilizare) şi a efectuat transportul la telegondola austriacă. Acolo austriecii au preluat cazul - scaun cu rotile, anunţat ambulanţa. Policlinica cea mai apropiată era una privată. Facilităţi de lux (credeam că aşa ceva există doar în Dr. House), dar şi plata pe măsură: o injecţie 50 euro, un RMN 500 euro.

Capitolul 2. Asigurarea medicală

Am avut asigurare medicală pentru sport, valoare mare, dar totuşi.... După ce se liniştise cât de cât situaţia - radiografie, diagnostic, injecţii, picior în atele - a început practic circul - 4 zile de convorbiri telefonice cu asigurările. Proceduri proaste, oameni nepăsători, prea multe accidente sau pur şi simplu ghinion. (Precizez că în prezent, la 10 zile de la accident procedura nu este finalizată). S-a deschis un dosar şi am vorbit zi şi noapte cu diverse persoane de contact pentru a se efectua transportul sau pentru a se face operaţia în Austria. După 2 zile în care nu au fost în stare să organizeze transportul în România la un spital, au zis că se poate face operaţia acolo, la un spital public, că au vorbit ei cu un doctor.

Capitolul 3. Spitalul public din Zams

Dă-i cu bolnavul (cu dureri şi plini de nervi) buzna la doctor. Acolo, mergi la recepţie urgenţe, te pune pe o listă şi stai la coada. Şi am stat aşa vreo 2 ore. Între timp soseau alte urgenţe, oameni pe targă, în general plăcari (ăştia se accidentează iarna precum motociclişti cănd se zvântă şoselele). Majoritatea vorbeau limba. La doctor: "Nu vă operam, că ar trebui să avem 100 de săli de operaţie la câte accidente sunt" şi ulterior, când a fost rugat să completeze o fişă (un simplu A4) pentru a stabili dacă bolnavul este transportabil: "Nu am timp. Eu nu lucrez pentru firma de asigurări." Să fi fost oare xenofob?

Capitolul 4. Starea psihică

În astfel de momente întâi te ia surpriza - cum de mi s-a întâmplat tocmai mie - apoi urmează durerea, furia, resemnarea, invidia că ceilalţi se pot da şi tu nu, dai din plâns în râs, te automotivezi că o să fie bine, începi să lupţi cu sistemul ,cu prietenii, cu tine însuţi şi vrei să îţi iei revanşa pe soartă şi să schiezi din nou. Şi eu la rândul meu am trecut prin diverse stari şi m-am ales cu o oboseală cronică care încă nu s-a dus. Dar mi-am păstrat o mină pozitivă şi am încercat să o induc şi celorlalţi.

Capitolul 5. O nenorocire nu vine niciodata singură

La 3 zile de la accicent s-a întâmplat să aud cu urechea mea de căprioară sunete suspecte la maşină. La o diagnoză amatoricească s-a dovedit că alternatorul nu mai încărca bateria. Deci hai şi cu maşina la doctor. Altă zi de nonski, alţi nervi, alţi bani. Profesioniştii de la reprezentanţa BMW în 2 ore au gasit cablul împricinat, au încărcat bateria şi au luat cârca de bani. Deci eram gata să mergem acasă.

Capitolul 6. Epilog

După telefoane interminabile, firma de asigurări a organizat transportul cu ambulanţa până la Munchen şi de acolo cu avionul. Menţionez că ambulanţa a avut un accident, avionul a fost pierdut şi procedura a fost reluată. De data asta, ambulanţa din Bucureşti s-a lăsat aşteptată. Trebuie de asemenea subliniat că noi am căutat spital şi doctor în Bucureşti şi am făcut programarea. Tot ce aveau de făcut cei de la asigurări era să organizeze transportul în timp util.

Noi ceilalţi am plecat cu maşinile. Un maraton de 1600km, 25 de ore, nu fără peripeţii. În dimineaţa plecării "computer said no" - flat tyre. Verific roţile - presiunea era ok, dau să şterg eroarea - nu mergea. Şi uite aşa din 200 în 200 km am verificat presiunea în roţi. Am mers 18 ore foc continuu: aglomeraţie pe autostradă, drum prost la graniţa cu Ungaria, zăpadă în România şi peste toate, noapte şi oboseală.

Mulţumiri

Multumim prietenilor pentru sprijinul moral şi nu numai. Mulţumiri Anda, copilotul meu, că m-ai ţinut trează 25 de ore, mulţumiri Cătălin, coleg de cursă, că m-ai ghidat în ale condusului, mulţumiri Taina şi Gicsi, pentru glume şi menţinerea tonusului moral.

Concluzii

Le trageţi singuri...

La ski pe Kalinderu

2010-12-31T16:15:00.007+02:00

Skiatul pe partia Kalinderu din Busteni a fost o experienta: peisaj superb, zapada buna, partie frumoasa. DAR...acum urmeaza un mare dar. Am fost la ski fix cand toti bucurestenii (si nu numai) s-au mutat pe Valea Prahovei, de sarbatori. Asta a insemnat ca pe langa peisajul superb am vazut tot felul de lucruri. Pe partie au venit pe rand: salvamontul ca sa ia accidentati, jandarmeria ca sa ia datele (si cam atat) unor indivizi certati cu regulile bunului simt, politia ca sa ridice cetatenii turmentati (sau drogati, dupa caz), SMURD-ul ca sa transporte grav ranitii. Scenariul s-a desfasurat cam in felul urmator: intre orele 9-11 pe partie erau doar inraitii sportului de iarna(in special skiori, placarii veneau mai tarziu), iar la 12 fara un pic fix incepeau sa apara doamne bine machiate la bratul unor burtosi, pitipoance duse la solar, cu geci in talie si cizme pana la genunchi (la -5 grade), cocalari duhnind a alcool. Si toata acesta fauna tripla coada la telescaun ca sa ajunga sus, sa faca o poza, sa bea un mic si o friptura si sa manance un vin fiert. Unii aveau curajul sa isi rupa noada (pe a lor si pe a altora) pe o partie de sanii (neamenajata). Deci incepand cu ora 12 partia a devenit neincapatoare: schiori, placari, copii, incepatori, plus sanii. In prima zi am asistat curioasa (si frustrata in acelasi timp) la tot ce se intampla, dar a doua zi la ora 12 fix, cand puhoiul de treziti din mahmureala se indemna spre partie, am parasit resemnata zona. Sper sa vin pe Kalinderu si in alta perioada, sa o gasesc mai ieftina si mai bine amenajata (nu partie de ski si partie de sanii laolalta) si sa vad numai lume civilizata, ca pe Sorica -Azuga (ca sa nu zic Bulgaria sau Austria)

Cum mi-am petrecut sfarsitul anului

2010-12-29T20:55:00.009+02:00

Nu o sa povestesc ce mi s-a intamplat zi de zi in acest sfarsit de an, ci doar o dupa amiaza de 4 ore de chin teribil, o dupa aminza relevanta practic pentru situatia acestui an.
Pentru ca primisem de cateva saptamani un dovleac, am zis sa nu treaca anul fara sa il fac placinta. Greseala fatala! (Conform zicalei: Mai bine mai tarziu ca poate nu mai trebuie). Deci m-am apucat sa studiez netul, eu fiind novice in relatia cu dovlecii. M-am oprit la o reteta, mi-am suflecat manecile si m-am apucat. Multumesc pe acesta cale tuturor prietenilor care care au vorbit cu mine pe mess si facebook si mi-au facut orele de lupta cu dovleacul suportabile. Nu am crezut ca un dovleac va fi mai tare de coaja ca un pepene. Dar s-a dovedit ca am nevoie de 2 cutite ca sa il casapesc, unul cazand la datorie in mijlocul atacului. In acest proces mai mai ca mi-am infipt cutitul in vena (si la propriu si la figurat), iar dovleacul m-a atacat si mi-a bagat niste coaja sub unghie, abia mai misc degetul. Dupa lupte seculare care au durat 2 ore, am invins monstrul si m-am pregatit moral de etapa 2: datul pe razatoare. In acest proces am iesit complet invingatoare si fara unghii sau pielite razuite. Dar chinul nu s-a sfarsit aici. Dovleacul se cerea fiert cu diverse in el, mestecat sa nu se lipeasca, dat prin sita ca sa se scurga zeama si abia apoi culcat la tava. Cand am reusit sa il vad scurgandu-se in sita, m-am simtit ca Mihai la Calugareni(de fapt cred ca mai invingatoare ca el :) ) In episodul doi in care trebuia sa pregatesc foile mi-am zis eu ca sunt cea mai smechera ca le-am cumparat si nu mai stau sa le coc. Teribila greseala din nou. Minunatele foi s-au rupt, s-au desprins, nu erau pe forma tavii etc. Dar am stat acolo, sclava in bucatarie, si am biblitit sa aranjez foaie cu foaie si dovleacul peste si apoi iar foaie si apoi iar dovleac si apoi ....liniste...30 minute am zacut epuizata si am asteptat rezultatul.

Cand totul a fost gata imi trecuse pofta si de viata darmite de placinta cu dovleac. Dar am mancat doar ca sa stiu ca nu am fost masochista degeaba. Privind retrospectiv ma intreb cum era daca aveam o barda de taiat, un robot de ras dovleacul sau daca eu eram o bucatareasa/cofetareasa mai profesionista...

Morala acestui sfarsit de an:

1. Cu cat te stradui mai mult sa faci ceva, cu atat sansele sa nu iasa bine cresc

2. Nu te apuca de o treaba daca nu ai toate instrumentele necesare

3. Daca te apuci de o treaba dificiala e bine sa ai sprijin moral de la prieteni

Craciun foarte fericit

2010-12-25T14:09:00.004+02:00

Am facut bradul (artificial). Am pus cadouri (practice) sub el. Am fost colindata. Am mancat porc (putin) si cozonac si am baut vin (mult). Am dat telefoane, am primit si am fost in vizite. M-am relaxat facand lucruri care imi plac. Un Craciun ca oricare altul s-ar putea spune, nu?
Acesta este primul Craciun din restul vietii mele. (Am vazut o masina intrand in mine, dar am scapat).

Toamna pe ulita

2010-11-15T23:46:00.007+02:00

In Bucuresti, toamna se vede cel mai bine, nu in parc ci pe ulita - pe fiecare din ulitele Muzeului Satului. La asfintit nici macar nu e asa de aglomerat ca in parc. Se pot observa o gramada de lucruri interesante: de la instalatiile uriase si ingenioase din vechile gospodarii romanesti, la figurile admirative sau intrebatoare ale vizitatorilor straini si ale copiilor. Si totul este perfect colorat - culorile satului romanesc si culorile toamnei. Cine nu poate face o vizita la mamaie, la tara, sa dea o tura prin Muzeul Satului si va putea vedea cel putin o casa pe placul sau - cu o pisica in prag, o muscata in fereastra si o tartacuta in gradina. Imi va fi dor de toamna asta...

Sinaia - bocanci urbani in padure

2010-10-14T11:05:00.009+03:00

Langa Sinaia, dincolo de cartierul Zamora este o padure de poveste. O padure de conifere neagra si deasa, cu brazi drepti si inalti pana la cer, unde nu patrunde lumina nici daca e soare afara, cu un covor de cetina gros cat palma, cu comori sub forma de ciuperci si trunchiuri putrede.

Intreaga atmosfera te invita la explorare. Credeam ca sunt printre putinii bocanci urbani care calca pe acolo. Pana cand au inceput sa apara gunoaiele. Si pana cand am dat de un luminis. Dar care nu era luminis. Pur si simplu padurea era taiata. La o prima aproximare 1000 de brazi hacuiti pentru a se construi vile si hoteluri.

Oare de ce? Cartierele Cumpatul si Zamora sunt moarte, sunt parasite. In weekenduri, mai apar cateva masini. De sarbatori se mai anima putin. Dar in rest, restaurantele din zona isi restrang activitatea, vilele sunt goale.
In maxim un an extimez ca padurea de poveste nu va mai fi, dar se vor inalta mandre cladiri cu gazon si braduti plantati, privind nestingherit catre Bucegi, caci padure nu va mai fi....

Calatorie in timp - Change The Future

2010-10-12T15:50:00.000+03:00

Zilele trecute am calatorit in trecut, pentru a schimba viitorul. Am ales poze pentru a ilustra muzica unui prieten. Este asa de interesant sa iti vezi amintirile, pozele cu alti ochi... Mi-a fost greu sa aleg unele si sa renunt la altele, pentru ca toate imi erau apropiate. Mi-am pus castile si am vizionat sute de poze. Am ales cateva. Unele au cazut pentru ca nu se potriveau cu ritmul, altele pentru ca am hotarat impreuna ca vor fi transformate in alb negru si atunci isi pierdeau mesajul, altele pentru ca nu corespundeau ca dimensiune. Dupa un proces "dureros" am ales finalistele. Cu ele am incercat sa formez o poveste. O poveste care sa inceapa tumultos si innegurat si sa se termine lin si optimist. Mi-a placut foarte mult partea asta pentru ca a trebuit sa potrivesc stilurile din fotografii diferite, povesti urbane cu povesti rurale, potrete cu peisaje, natura moarta cu fotografii dinamice. Acest proiectel mi-a starnit imaginatia si mi-a dat idei pentru combinatii viitoare.

Iata ce a iesit:

Multumesc Lars!

17m sub mari

2010-09-14T22:36:00.008+03:00

Îmi e frică de apă. Dar e minunat să te scufunzi în frică. E strălucitoare şi rece. E adâncă. E plină de munţi, care cresc în jos. Am urcat la 17m în jos :). E plină de văi şi de peşteri. Şi de pericole. Frica este plină de pericole: arici de mare, anemone... Lucruri pe care nu trebuie să le atingi. Sunt inedite, te atrag, dar frica e mai mare ca ispita.
Ca să intru în frică mi-am pus o nouă piele - costum de neopren. Şi o nouă faţă - ochelari şi detenctor. Mi-am alungit membrele ca să explorez mai bine frica - mi-am pus labe - şi, ca să ating fundul, limita, mi-am pus greutăţi de plumb.
Senzaţia de frică este accentuată când mergi, aşa, în armură, cu barca pană la stânci, unde începe scufundarea. Soarele te arde, inima îţi bate, stropii te lovesc. Tu eşti deja în adâncuri. Motorul se opreşte. Trebuie să ieşi din reverie, să îţi pui stop la reacţii, masca pe faţă, detenctorul în gură, labele în picioare, să îţi fixezi echipamentul, să îţi umfli vesta. Şi să te dai peste cap, să te arunci din barcă. Acum pluteşti în rece şi ud. Frica te cuprinde. Îţi intră în gură, în urechi, în nas, în păr, în costum, în suflet. Pauză. de regrupare. Ultimele instrucţiuni. Semnalul. Şi te scufunzi.
Centimetru cu centrimetru, metru cu metru, eşti în altă lume. Vezi alte culori, respiri altfel, auzi altfel, simţi altfel, comunici altfel, atingi altfel. Nu mai eşti tu. Sau eşti un alt tu. Nu ţi-e frică? Te laşi în voia fricii. Îţi egalezi presiunea din urechi şi începi să explorezi. Ochii nu sunt suficienţi ca să vadă tot. Aerul nu e suficient ca să respiri şi să rezişti de tot acolo. Peştii se uită la tine curioşi şi prietenoşi. Anemonele tremură liniştite în curent. Aricii de mare zac misterioşi. Sepia şi caracaţiţa dispar elegante când văd mascaţi care scot bule. Tu dansezi, dai din labe, te răsuceşti să faci semne celorlalţi, te mulezi pe relieful marin şi aluneci avid spre...spre tot..scoici, alge, pietre, vietăţi.
Dar butelia spune stop. Se fluieră adunarea şi încet, încet de tot culorile se schimbă la loc, sunetele se schimbă şi ele. Şi eşti afară. Nu îţi mai e frică. Eşti doar extenuat şi fericit. Şi gata de o nouă frică. Sau cel puţin aşa crezi. Căci nicio scufundare nu seamană cu alta.

Plimbare pe Bosfor

2010-09-03T00:40:00.013+03:00

Plimbarea cu vaporasul pe Bosfor a fost o incantare. Intr-o zi ploaiasa, cand soarele a aparut timid, atat cat sa incalzeasca putin vantul bezmetic care batea pe vas am vazut religia, istoria, traficul, bogatia, gustul estetic, deosebirile si asemanarile dintre cele 2 maluri ale Istambulului- european si asiatic. Pe frigutul ala, ceaiul turcesc era parca si mai bun si peisajul si mai frumos: vapoarele, casele de pe dealuri, palatele, moscheile, cetatile, intreg peisajul iti lua respiratia. Cred ca malul asiatic mi-a placut mai mult - parea mai linistit si arhitectura era deosebita. Am visat practic cu ochii deschisi: as vrea o casa acolo, care sa arate cam asa....as vrea sa imi fac saptaluna de miere pe vasul ala de croaziera...
M-a trezit vasul care se lovea de ponton si imi dadea niste ameteli groznice. Ajunsesem inapoi.

In Asia

2010-09-02T23:18:00.010+03:00

Astazi am fost in Asia! Am fost in partea asiatica a Istambulului si am avut o experienta deosebita, facuta parca special pentru a incheia spectaculos vizita in Istambul.

In incercarea de a ajunge la cel mai mare cimitir din Turcia (5 km patrati), am fost ajutati de Aslan Serif, un profesor de istorie. De fapt povestea a fost cam asa: noi ne holbam pe harta iar din grupul care se apropia, un domn ne-a intrebat unde mergem. Era un localnic, care in drum spre un prieten de-al lui, a luat 3 frantuzoaice, care incercau sa ajunga la o moschee. Ne-a luat si pe noi, desi cimitirul era un pic in alta parte. Ideea e ca si ele si noi am fost deturnati de Aslan, care a fost foarte binevoitor si ne-a dus la o alta moschee care nu era deschisa publicului, dar el mergand des cu grupuri de studenti, avea acces.
Am vazut o moschee toata numai faianta lucrata manual si am ascultat povesti despre culorile folosite, despre simboluri si despre deosebirile intre tipurile de islamism. Apoi am vizitat alta moshee ne-a cumparat ceai turcesc si ne-a mai spus si alte povesti despre calul sultanului care a fondat respectiva moschee.

Cel mai mult mi-a placut cand am ajuns la cimitir si am putut sa ii pun toate intrebarile care ma framantau referitoare la obiceiurile de moarte ale turcilor. Astfel am aflat ca mormintele se pot deosebi intre ele dupa numarul de coloane, dupa "caciula" de pe fiecare coloana, dupa simbolurile desenate, dupa marimea lor etc. Spre exemplu bogatasii au 2 coloane iar oamenii simpli doar una, femeile au flori desenate pe placa funerara, oamenii care au murit prin taierea capului, au doar "caciula" pusa pe mormant si nu au coloana. Unele morminte au o adancitura unde se strange apa ca sa bea pasarile sau pisicile. Toate pietrele funerare au scrise pe ele povestea vietii inculpatului: cine era, cu ce se ocupa, casatorit sau nu, cati copii, de ce a murit. Mortii se ingropa la 2m adancime si nu se ingroapa in cosciug. Mortii pot fi ingropati unii peste altii, dar la interval de 5 ani. Cimitirele lor nu au alei sau poteci ci prefera ca mormintele sa fie facute acolo unde se poate, sa pastreze aspectul natural al locului. Mormintele se ingrijesc doar de 2 ori pe an, dupa Ramadan si dupa o alta sarbatoare.

Mormant de functionar cu adancitura pentru apa

Mormant care contine doar corpul, capul fiind taiat de catre sultan si aruncat

Mormant de frizer

Povestile si glumele au continuat la bere si astfel ne-am imprietenit in Asia cu 3 frantuzoaice si un turc.

La cimitirul islamic

2010-09-01T11:27:00.007+03:00

Aproape fiecare moschee are un mic cimitir langa. Am nimerit unul un pic mai marisor si deschis. O oaza de liniste in mijlocul agitatiei. Oaza de verdeata nu prea, mai mult cavouri. Dar stilul este deosebit. Mi-a placut pentru ca nu era ceva ce stiam sau vazusem. Despre morti numai de bine, dar nu putem sti cine au fost si ce au facut fiindca doar pe mormintele mai noi apar ceva simboluri, ca la noi, cum ca a fost doctor sau muzician, pe cele vechi sunt doar semne indescifrabile. Dar e bine, pentru ca esti practic in alta lume, uiti pentru 10 minute unde esti si pentru ce ai venit.

Istambulul noaptea

2010-08-31T09:19:00.010+03:00

Viermuiala continua pana in noapte tarziu, caci turcii ies dupa asfintit sa ia cina de Ramadan. In zona podului Galata negustorii ambulanti isi etaleaza marfurile indoielnice, iar navetistii stau sa manance un peste si sa bea un cico in asteptarea barcilor care sa ii duca pe celalalt continent. O alta specie de noapte o reprezinta pescarii, care dau la peste pe podul Galata si de dormit dorm tot acolo. Printre acestia se mai taraste din cand in cand un maturator care oricum nu face fata mizeriei si miazmelor de mate de peste de langa pod.Sub pod este partea turistica: localuri cu mancare, narghilele si muzica turceasca. Aproape ca te fac sa uiti de partea non-turistica si de saracia vazuta la 200m in spate. Dar luminile sunt frumoase. Te fac sa vrei sa explorezi mai departe. Asa am ajuns sa trecem podul la 12 noaptea ca sa vedem ce e acolo, ce turn e ala. Si am umblat pe stradute inguste si pustii ca sa ajungem la turnul Galata.

Istambul in Ramadan

2010-08-29T17:55:00.011+03:00

Eu am mai venit in contact cu lumea islamica, vazusem agitatia unui bazar sau barbatii la rugaciune la moscheie. Dar Istambulul a reusit sa ma surprinda.
Am ajuns in Istambul dupa apus, in Ramadan. O aglomeratie infioratoare de oameni si de masini. Care a continuat pana dupa 12 noaptea. Al doilea contact cu sarbatoarea si obiceiurile lor a fost chemarea la rugaciune care mi-a dat trezirea dimineata, hotelul fiind in orasul vechi, in apropiere de Moscheia Albastra. Un individ mi-a dat o foaie in care imi recomanda, intr-o engleza aproximativa, sa ma convertesc la islamism, la fel ca alte numeroase vedete care si-au gasit linistea si impacarea in acesta religie. Alt individ, la restaurant, a zis ca e Ramadan, deci se bea bere mica, nu mare. Sunt sigura ca particularitatile acestei lumi vor continua sa ma pasca la tot pasul si in zilele urmatoare.
Astazi m-au impresionat lucrurile/locurile colorate si stralucitoare pe care le-am vazut. Adica practic tot - terase, magazine, dar mai ales ceramica si mozaicurile din muzee si palatul Topkapi. Istambulul este orasul pisicilor, care sunt practic la tot pasul. Ma gandesc sa ma mut aici....Dar ma face repede sa ma razgandesc numarul impresionant de turisti, care ataca in puhoi obiectivele turistice. Nu am facut un studiu dar din cate am vazut eu nici macar Roma, Venetia sau Praga nu intrec Istambulul la capitolul asta. Dar ii inteleg perfect. Au ce vedea, au ce manca, au ce cumpara in Istambul. Nu voi enumera acum toate minunatiile (dar va urma...), voi spune doar ca am vazut ceva ce nu mai vazuzem: Basilica cisterna sau palatul scufundat - un spatiu subteran gandit candva ca rezervor de apa potabila pentru intregul Constantinopol, cam 80 milioane de litri de apa. Acum este doar sala de concerte si filmari.

Despre litoralul bulgăresc

2010-08-26T19:36:00.007+03:00

Despre litoralul bulgăresc...numai de bine. Dacă nu mergi în locuri supralicitate, cum ar fi Nisipurile de Aur, litoralul bulgăresc este încântător. În pragul toamnei plaja este linistită - oameni puţini, terase cu muzica dată în surdină. Marea este caldă şi curată. Dar trebuie să ştii unde să mergi. (Fie îţi spune un prieten bulgar, fie citeşti pe blogul meu :)).
Dacă aveţi în vedere Nisipurile de Aur sau Balcic, opriţi-vă în Varna. Poţi petrece ieftin şi de calitate din zori până în zori. În Varna am zăcut 2 nopţi într-un bar pe plajă, cu muzică bună, băutură ieftină (2 leva o bere, 5 leva un whiski), şezlonguri şi perne.
Nisipurile de Aur sunt mai mult aurite decât de aur, ca să zic aşa: hotel lângă hotel, populaţie cât cuprinde, români zgomotoşi. Dar chiar şi aici poţi găsi o oază de linişte (chiar la capătul staţiunii, dinspre Varna). Aici am făcut o baie termală în mare - apa se scurgea drept în mare printr-o ţeavă amenajată de bulgarul de rând care nu merge să se trateze la spa la hotel. Tot aici am mâncat un peşte genial.
Mai departe de Balcic se află Kavarna. Este fascinant să treci prin oraş - un oraş la fel de simplu şi de sărăcăcios ca în toată Bulgaria - şi să vezi pictate pe pereţii blocurilor vedete rock.
Dincolo de Kavarna este ferma de midii Dalboka, amenajată cu bani europeni!!! (Bulgarii chiar ştiu să cheltuie banii UE şi să facă turism) Localul pe malul mării este senzaţional şi mâncarea este impecabilă: vinete cu scoici, sarmale cu scoici, salată de melci, desert de scoici, raci etc.
Dar cireaşa de pe tort o reprezintă capul Caliacra.Un răsărit de lună văzut de pe ruine şi o baie în noapte pe o limbă de plajă cu apă caldă şi nisip fin te fac să te îndragosteşti definitiv de litoralul bulgăresc.

Viaţa la ţară pe dealurile subcarpatice

2010-08-09T15:47:00.012+03:00

Acum când toată lumea pleacă la mare în weekend, sau la munte la grătare, eu am fost la ţară. Ţara mea e la Fieni, mai bine zis în satele şi pădurile adiacente, pe care le-am colindat de când eram mică: Berevoiesti, Bela, Runcu, Vulcana etc.

E pitoresc la ţară: copiii sunt respectuoşi, verdeaţa e verdeaţă, fructul are alt gust decât cel din supermarket, mirosul de iarbă şi de flori de câmp nu seamănă cu cel din florăria din piaţă etc etc. Acum, mergând din nou pe potecile pe care nu am mai umblat de ani am redescoperit toate aceste lucruri minunate, dar am înghiţit în sec când am văzut ce greu o duc oamenii, bătuţi de vreme şi de vremuri. Una e să vezi la televizor oameni încremeniţi în sate izolate, fără curent şi cu casele luate de puhoi şi altceva este când îi vezi pe cei de lângă tine: fântâni fără apă potabilă (am cerut o cană de apă la 3 curţi până s-a îndurat cineva să îmi dea), gospodării fără curent electric (şi nu vine nimeni în vârful dealului să le repare prea curând), noroi de nu poţi ieşi din curte, poduri gata să se dărâme, culturi îmbibate cu apă etc. Dar oamenii le duc pe toate. Zâmbesc şi îţi povestesc cum au trecut şi de alte greutăţi şi îi mulţumesc lui D-zeu că e bine aşa cum e, că nu e mai rău. Cară apă din vale, manâncă de la coada vacii (adica brânză, urdă etc :) ) cum se spune şi se bucură când mai văd feţe noi.

Am plecat de acolo plină de optimism şi de fructele pe care le-am mâncat: mere, prune, mure, coarne, cătină, vişine!!!! şi corcoduşe. :))

O zi în Bucegi - Babele - Omu - Bucsoiu

2010-08-03T16:09:00.009+03:00

Dacă ai răbdare să stai la coadă aproximativ 1-2 ceasuri la telecabina din Buşteni şi apoi te încumeţi să purcezi spre Omu chiar dacă vremea e gri, cu nori şi cu vânt, atunci ţi se vor dezvălui minuni la tot pasul: nisip în vârful muntelui (mai fin ca la mare), flori, o turma de 800 de oi, graffitti, stânci, şei, nori, ceaţă. Iar sentimentul pe care îl ai...hmm...e ceva deosebit. Mergi, în ciuda faptului că plouă, în ciuda faptului că nu mai poţi, în ciuda faptului că transpiri şi te dor muşchii, în ciuda traseului cu pietre, cu lanţuri, cu noroaie. Sau poate datorită acestor lucruri. Şi la un moment dat, când nici nu mai sperai apare soarele, ceaţa dispare şi vezi totul împrejur şi nu e nici măcar pe jumătate de frumos pe cât credeai tu din cei 10 m pe care îi vedeai în faţă.
Undeva pe la mijlocul coborârii deja nu mai poţi. Nu mai vrei să faci poze, nu mai vrei să vezi peisajul, nu vrei decât să vezi un marcaj sau un om care să îţi zică cât mai ai până jos. Dar oameni nu mai trec, căci toţi "temerarii" au rămas sus la Babele să se pozeze.

Într-un final ajungi jos, la o mămăligă caldă la Gura Diham.

Un miel al uneia din cele 800 de mioare

Dragoste în vârf de munte

"Munţomanii" de pe platou de la Babele

Clopoţei

La coborâre

P.S. Pierderile au fost după cum urmează - 4 din 7 oameni accidentaţi: 3 genunchi forţati, 2 unghii de la picioare învineţite (şi în curând căzute), 1 gleznă scrintită, bătături - nenumărate, febră musculară cât cuprinde, tăieturi şi zgârieturi nenumărate.

Eforie Nord - statiune de mâna a 2-a

2010-07-26T22:26:00.010+03:00

Este trist în Eforie Nord. Deşi veţi spune că marea este mare peste tot şi vara este frumos să mergi la mare, la Eforie trebuie să faci eforturi să savurezi un petic de nisip, o găleată de apă de mare şi 2 ore de soare.
Primul contact cu acesta staţiune îl faci cu marea de oameni burtoşi: soţi, soţii şi copii cu burţi atârnânde. După ce îi vezi, îi şi auzi vorbind. Românului de Eforie îi place să îl audă lumea comentând cu nevasta sau spunându-i copilului "Du-te la mă-ta să te şteargă că îţi îngheaţă curu!" În afară de conversaţiile şuncoşilor şi şuncoaselor vecini de şezlong (că nu îţi mai poţi pune cearseaful din cauza plajelor private care nici măcar nu au un WC sau un duş amenajat) se aude în eter vocea DJ -ului "care este", căci cam aşa îşi formulează discursul pe care şi-l asortează cu muzica cu acorduri maneliste.
Urmează pauza de prânz. Pleci de pe plajă să mănânci, că poate nu vrei gogoaşa calda (sleită) sau porumbul cald (nefiert). În Eforie sunt prea puţine terase/restaurante. În schimb sunt o mulţime de "Împinge tava". Am văzut chiar o cantină pe 4 etaje. Asta spune multe despre nivelul acestei staţiuni.... Şi la acea cantină 80% din mâncăruri erau cu carne. Greu de găsit o salată şi o garnitură care să nu fie fasole sau cartofi. În mijlocul verii românul nu mănâncă fructe şi legume ci carne din belşug şi aşa se şi explică de ce bărbaţii şi femeile arată rău după o anumită vârsta şi cam în ce spirit sunt crescuţi copiii lor.
Pe drumul spre cazare, pe stradă, apar şmecherii de Eforie. Dacă în Mamaia vezi Porsche "dând fum" celorlalte maşini şi tot felul de motoare turate la stop, în Eforie şmecherii sunt în maşini de mâna a doua, dar tunate şi şmecheraşii se dau cu scuterele fiindcă nu au motoare. Dar trebuie să se dea cu ceva nu, ca să îi vadă lumea?
După încă un episod de plajă cu bunele şi relele aferente se lasă seara. Şi începe bâlciul: tarabe sclipicioase, şaorme şi hamsii, magazine cu haine din China (gen o pereche de blugi = 10 lei), turme de bărbaţi cu şapcă de marinar (oare erau toţi pro Băsescu?) şi neveste pozând în piţi îmbulzindu-se şi oprindu-se desigur în locurile cele mai înguste, ca să aibe totul un farmec şi mai mare. La cele câteva terase se auzeau performanţe live - puteai să îţi mănânci ciorba de burtă şi micul chiar lângă boxe şi să ţi se cutremure plămânul în ritm de manea.
M-am întristat având aşa ...flash-uri cu viitorul meu- eu cu un plod de poale şi cu silueta stricată venind să fac plajă în staţinea familiştilor din România, pentru că e România, e criză şi deşi voi munci un an, nu îmi voi permite Antalia ci doar....Eforie Nord.

Tura de 2 zile in pusta maghiara

2010-07-16T21:34:00.008+03:00

Cu ultimele resurse fizice, psihice si financiare am explorat pe o raza de 50 km ce se poate vedea in jurul campingului de la Heviz. Am luat-o pe drumuri de tara (mai bune ca autostrazile noastre), printre vii si granare si am ajuns la marea ungurilor - lacul Balaton. Am oprit la Balatonlelle si am dat banul ca sa intram cica intr-un strand, dar practic faceai baie in lac, iar facilitatile de strand erau asa...cam de mana a doua. Dar era full. Full de familii cu copii de la o schioapa in jos, inclusiv sugari. Pentru ca apa este extrem de mica si extrem de calda. La geamandura apa imi venea mie pana la subtiori. Pe langa asta era plin de mal. Ah, si sa mai zica cineva ca unguroaicele sunt femei frumoase. Am acum argumente sa il contrazic - sunt toate niste diforme, inclusiv adolescentele. Si nici fata nu le salveaza.

Urmatoarea destinatie a fost Talpoca unde am citit noi ca este o pestera si te poti da cu barca si este foarte frumos. Asa este, este o experienta interesanta, daca nu suferi de claustrofobie. Pentru ca peretii pesterii sunt asa de apropiati in unele locuri incat dai cu capul sau latimea este de 1m incat abia intra barca. Dar nimeni nu a scris ca pentru a intra acolo trebuie sa stai practic la 3 cozi: una la bilete, alta la intrarea in pestera si alta ca sa te urci in barca. Deci 1h30min la coada pentru 15 min de plimbat in pestera. Daca ai fi vrut sa savurezi plimbarea sau sa faci poze nu puteai ca veneau barci din urma.

A treia experienta a fost la Sumeg, unde este un castel in varf de deal. Acolo poti merge pe jos daca te tine sau cu taxiul de la baza dealului (special amenajat). La baza dealului nicio informatie despre castel - program de vizitare, tarife etc. Dar am riscat si am inceput sa urcam. Supriza: tariful era destul de mare si nu am intrat din lipsa de finante. Dar apreciam oricum tactica: sa nu pui anunturi la baza dealului, prostii sa urce si daca tot au depus efortul si au ajuns sus, oricum vor scoate banul...

Camping de 4 stele la Heviz - Ungaria

2010-07-14T22:20:00.006+03:00

Am fost cu cortul si la munte si la mare, dar este prima data cand sunt intr-un camping organizat si mi se pare ca sunt la un camping de 4 stele. si nu doar faptul ca exista wireless ma face sa spun asta. :) Un camping de 4 stele arata cam in felul urmator:
1. este in afara orasului, dar este fix langa lacul termal
2. are grup sanitar complet: WC, dus, masina de spalat
3. are restaurant si un mic magazin pentru strictul necesar
4. are facilitati pentru rulote - apa si curent la fiecare loc de campare si lumina noaptea
5. este pazit
6. are un parau pe mijloc, cu nuferi roz si albastri
7. este ieftin - 75 lei/noapte - 2 persoane si o masina.

Singurul lucru care m-ar face sa ii scad o stea este faptul ca fiind in padure este pliiiiiiiiiiiiiiiiiiin de tantari. Ah, si fiind camping de 4 stele :)) are pietricele peste tot aproape ca sa nu se faca tarmoaca cand ploua, deci inchipuiti-va ce usor este sa pui un cort....

Cort pus cu fffff multa truda

Dar am reusit sa punem cortul pentru ca ne-am imprietenit cu niste romani din ...Suedia si ei ne-au dat un ciocan. Si am reusit si sa ne aparam de tantari prin metoda 2 plovere si 2 perechi de pantaloni plus spray anti-bestiizburatoare. Si o sticla de vin in fiecare seara.

Cum mai e un camping de 4 stele? Este european (Spania, Germania, Olanda etc etc) si gazduieste oameni de toate varstele, desi majoritatea sunt de varsta a treia. Proportia e cam asa: 2-3 cupluri tinere, cu motoare si cu cort desigur, 2-3 familii cu rulote, iar restul batrani la rulote, care abia reusesc sa ridice prelata la rulota si care au venit sa se trateze la bai.

Lacul termal arata cam asa, deci super. Are 40m adancime si o temperatura de 32 grade si poate fi periculos pentru inima daca stai mai mult de o ora in apa si daca innoti in loc sa baltesti. Dar si mai super este langa camping unde se scurge apa din lac si este freeeee, nu trebuie sa platesti si te poti scalda si sari pe mal cum povestea Ion Creanga.

Vysehrad - partea mai putin cunoscuta din Praga

2010-07-13T00:57:00.010+03:00

Dupa ce ne-am tarat ce ne-am tarat prin centru si dupa ce ne-am imbulzit cu sutele de turisti, am hotarat sa vedem periferia. Azi am ajuns la cetatea Vysehrad, dar nu as putea spune prea multe despre ea pentru ca m-am oprit in cimitirul din deal si am stat la admirat morminte 2 ceasuri. Seamana foarte tare cu cimitirul saseasc din Brasov, dar e mai frumos :). Aaaa, pot sa mai specific ca din cetate se vede o panorama superba asupra orasului.

Pe langa cumparaturi, fiind ultima zi in Praga, am zis sa incheiem glorios cu putina educatie si cultura si am esuat in Muzeul Comunismului - un muzeu absolut kitsch, dar am avut de vazut cate ceva....

Curentul realism socialistAparat foto de tip fotosnaper

Cireasa de pe tort a fost la ora 6 p.m cand am asistat la ora exacta in Piata centrala: statuile de lanaga ceasul astronomic s-au balabanit, santinela din turn a trambitat si sutele de turisti au pozat si aplaudat.

Fantana Krizik si muzeul instrumentelor placerii din Praga

2010-07-12T01:47:00.008+03:00

Astazi din nou caldura, din nou plimbare pe stradute cu piatra cubica (cred ca voi umbla in carje dupa 10 zile de mers in continuu). Am vizitat Muzeul National. Nimic ce nu am mai vazut, dar de remarcat este ca, spre deosebire de Romania, unde muzeele nu au unde sa expuna si tin obiectele in depozite, acest muzeul nu are unde sa depoziteze si practic am vizitat o cladire uriasa, un depozit (iar o parte din obiecte sunt date in tara altor muzee): 200 000 de minerale, o gramada de scheleti, oale si ulcele, bijuterii de piatra, bronz etc.

Am iesit repede si am vizitat ceva mult mai incitant - Muzeul instrumetelor placerii. Un muzeu micut dar cochet, cu lucruri noi si interesante de vazut (cel putin pentru mine): vibrator cu manivela (pe vremuri era cam greu sa obtii placere), masinarie de masturbare cu pedala folosita in penitenciarele de femei, am vazut primul film porno (1925).

A happy face

A scary face

Am reusit performanta sa ma ratacesc din nou in Praga, cu harta in mana (caldura o fi de vina sau faptul ca-s blonda?), dar am ajuns la periferie si am vazut un concert Scorpions proiectat pe fantana Krizik care tajneste si se coloreaza in ritmul muzicii. Are 3000 de jeturi, este impresionanta, dar nu e mai faina ca cea de la Barcelona.

Am strabatut Praga din margine in margine, dar s-a meritat!

Praga - caldura mare

2010-07-11T11:11:00.008+03:00

Caldura mare, mon cher, caldura mare! Plimarea prin Praga a devenit o corvoada. Ma tarasc mai rau ca un melc si ma uit cu disperare cum altii viziteaza si se plimba. La castel spre exemplu era o imbulzeala de necrezut pentru cele 34 de grade de afara. N-am facut fata si am plecat la un pic de umbra in Gradinile regale. Dar si acolo zapuseala mare. Ultima salvare: berea si baia in fantana publica.

Procesiune de turisti la palat Dusul comunal

Am luat-o din nou la pas pe stradute, cu ochii pe pereti, la blazoane, desene, ceasuri solare, ferestre. Nu te poti plictisi. Turistii, cafenelele, magazinele cu suveniruri, mici, marunte si colorate, casele...totul este minunat. Mai ales la apus, cand soarele e domol.

Blazoane

Ziua trebuia neaparat terminata la un pahar de vin si un platou de branzeturi cehesti.

Clubbing in Praga

2010-07-10T12:40:00.008+03:00

Mi-am propus sa am o zi relaxanta ca sa fiu pregatita de mers in 5 discoteci noaptea. Primisem o recomandare de la un prieten si tineam mortis sa ajung. Dar nici recomandarile lui si nici preview-ul de pe site-ul discotecii nu m-au pregatit pentru cum a fost in club si pentru viata de noapte din Praga (sau cat am apucat eu sa vad). Ziua mi-am petrecut-o cu o vizita relaxanta in cartierul evreiesc si cu o plimare si mai relaxanta (am dormit) cu barca pe Vltava.

Cartierul evreiesc este extraordinar. Adica cele 5 sinagogi pe care le-am vizitat. Cimitirul evreiesc nu m-a impresionat, desi eu sunt fan cimitire. Chiar nu inteleg de ce il promoveaza atat de mult cand ar putea scoate in evidenta sinagogile si povestile pe care le spun fiecare in parte, despre evolutia evreilor, despre religie, sarbatori si moarte sau despre holocaust. Nu pot sa aleg care sinagoga mi-a placut mai mult, dar atmosfera era impresionanta: sa vezi peretii unei sinagogi scrisi cu 80 000 de nume ale persoanelor care au fost ucise....

Poza cu cimitirul, ca in sinagogi era interzis fotografiatul

Cu sentimentele amestecate am mers pe rau, am vaslit, am dormit si am mancat pe malul apei.

La ora 21.50 fix eram la usa discotecii impreuna cu o liota de adolescenti care voiau si ei sa intre pana in 10, ca era reducere. In discoteca (se lauda a fi cea mai mare din Europa) era muzica pe 5 etaje (nu inteleg cum nu interferau intre ele, ca de bubuit iti bubuiau plamanii): Radio hits, oldis but goldies, dance music, black music si chill out. Am baut apa pe fiecare etaj si mi-am rupt pingele dimpreuna cu oamenii de toate varstele si de toate nationalitatile. Genial! Nu as mai fi plecat de acolo. Eram in stare sa imi mai plantez 2 picioare in fund ca sa mai pot dansa, asa era de fain. Dar cum nu am avut picioare de schimb la mine am cedat de extenuare si am plecat. Dar afara supriza! Era o coada imensa de oameni care asteptau sa intre. Noapte abia incepea!

Am apucat sa fac o poza la castel inainte sa se dea stingerea in Praga (e criza, administratia face economie la curent si la ora 2 cladirile nu mai sunt luminate). Dar era o forfota pe strazi aproape la fel ca ziua. Oamenii se plimbau, mancau , beau pe strazi....

Imi place Praga, stie sa petreaca!

Praga - plimbare aiurea in tramvai

2010-07-08T23:06:00.006+03:00

De fapt plimbare aiurea pe langa tramvai. Pentru ca am hotarat ca e aproape si vom merge pe jos in centru istoric. Si uite asa am ratacit drumul si in loc sa o luam spre centru am luat-o spre periferie si am mers asa vreo ora, pe linia de tramvai. Totul arata ca suntem pe drumul cel bun: prima curba, a doua curba, padurea de langa strada arata ca padurea de pe harta si prin urmare nu am mai citit numele strazilor...Intr-un final am ajuns in centru, incapatanandu-ne sa mergem pe jos. In Piata centrala am ras vreo 3 beri, intr-o curte interioara. Si m-am frustrat rau de tot pentru ca alti 2 turisti de la masa vecina au luat de la barman iarba si fumau relaxati, iar cand am intrebat si eu, a zis ca nu are, ca nu e legal...Oricum cele 3 beri mi-au pus capac si am haladuit pe strazile din Orasul vechi, ratand monument dupa monument si poza dupa poza. (dar pentru zilele urmatoare avem planuri mari)

Turnul din Pisa...aaa...din Praga

Dupa ce ni s-au mai limpezit mintile am intrat la Muzeul instrumentelor de tortura din epoca medievala. Horror! Cea mai interesant tortura am aflat-o din caietul de impresii. Cineva a scris despre cum sa ii faci unui barbat taieturi cu hartia pe testicole si apoi sa ii aplici comprese cu lamaie...

Am si mancat la un moment dat si, apropo de asta, aici varza calita este foarte dulce, dar nu-i rea deloc.

Sunca de Praga

Apusul de soare ne-a prins admirand Vltava.

Bratislava - un satuc

2010-07-07T23:32:00.010+03:00

Intrarea in Bratislava este impresionanta - pe podul sub forma de OZN. Dar apoi brusc mi-am amintit ce spunea un unchi de-al meu - Bratislava este un satuc. Strazile sunt inguste, masinile sunt parcate pe trotuar...totul seamana cu un oras de provincie de la noi: autobuze vechi, gherete cu fornetti, casute, un parculet comunist. Asta pana ajungi in centrul istoric unde magazinele, cafenelele si restaurentele abunda de nu poti vedea cele cateva monumente istorice din cauza lor. Trebuie sa recunosc totusi ca centrul istoric este frumos, desi dupa turul Budapestei cu greu ma mai poate impresiona ceva. Castelul Hrad Zidurile castelului Hrad Zidul unei cladiri nerestaurate Simbolul Bratislavei - unul care sta desi se presupune ca munceste....Interesant nu? :)

Budapesta- casa pentru cei fara de casa

2010-07-06T23:43:00.008+03:00

Ultima zi la Budapesta. Acum la sfarsit, desi este orasul meu de suflet, nu pot sa nu subliniez ca in toate aceste zile, in toate locurile in care am marsaluit a persistat un miros de pipi. Si la anumite colturi de cladiri si de strazi rasarea cate un rahatel (nu de caine, ci de om). Budapesta, in afara ca nu prea are bude publice, are multi homelesi. Macar nu cersesc. Dar dorm peste tot si se pise peste tot! Trist.

Pacat de cladiri, de istorie, de cultura, de bucataria si de ospitalitatea maghiara...

P.S. Azi pe ordinea de zi bere, vin, absint si Vilmos (palinca cu miere). Am vizitat: Muzeul National al Ungariei, Muzeul Metroului, Sinagoga si cartierul evreiesc

Ziua 3- la bai

2010-07-06T00:44:00.010+03:00

Astazi a fost o zi de concediu.

Am mers la bai, ca bunicii. La complexul de bai termale Szechenyi mai bine zis. Care are vreo 16 piscine si piscinute, interioare si exterioare, cu apa de la18 la 38 de grade.

Apoi am mers la o plimbare usoara, de relaxare. Vreo 3 ore!!! In cautarea unui restaurant celebru - Jazz Garden. Dar culmea culmilor, era inchis publicului, pentru ca aveau o petrecere privata. Lunea! Halal noroc. Dar a fost frumos...romantic...prin ploaie ...si cu burta goala. Intre timp am pozat.

Monumentul Roata timpului (o imensa clepsidra, cerne timpul mai mult de un an de zile)

Intr-un final am mancat, am baut si am pornit spre casa. Pe jos, pe dealul Gellert, inca o ora de mers.

Noapte buna!

Ziua 2 - Buda

2010-07-04T23:55:00.009+03:00

Dupa ce am vizitat Pesta am trecut Dunarea si ne-am cazat in Buda. Apusul de soare sus la monumentul Gellert este superb. La fel si plimarea prin labirintul de alei si poteci de pe acest deal.De dimineata am inceput sa marsaluim pana la celalalt deal, spre orasul medieval. Am trecut de poarta strajuita de corbul lui Matei Corvin, ne-am plimbat un pic prin curtea palatului regal si eu am jucat un joc medieval: datul cu bila in soldatei de lemn.Apoi am cascat ochii la cladirile si acoperisurile din orasul vechi. De remarcat tigla colorata! Am dat o tura si prin labirintul subteran. Foarte interesanta fantana lui Matei Corvin din care curgea apa rosie cu miros de vin dar care nu era vin :)Seara am ajuns in sfarsit sa gustam in specialitatile unguresti: ficat de gasca in ulei de gasca cu mere. Miam miam!

Budapesta - ziua 1

2010-07-03T18:57:00.010+03:00

Am inceput maratonul turistic! Astazi am vizitat:

1. Piata Centrala - care primeste nota 10 - multe lucruri de vazut si de cumparat

2. Muzeul de fotografie - nota 4 - cu indulgenta. Intrarea scumpa si inauntru de vazut doar 3 poze...

3. Muzeul terorii - nota 10 cu felicitari. O expozitie vie, realizata ingenios, care chiar te face sa te intorci in trecut, incepand cu mirosul de ulei de la tancul din curtea interioara (care sta intr-o baie de ulei) si terminand cu celulele si cimitirul din subsol

Cortina de fier

Budapeste primeste per total nota 7 pe ziua de azi:

-10 pentru impresia artistica - cladiri, piatete, monumente, cafenele

- 4 pentru ca nu exista toalete publice si pentru ca era sa iau amenda in metrou

Privind spre Dunare

Teatrul National de Opera - ghiciti cine sunt compozitorii de pe cladire;)

Eu primesc nota 10 pe ziua de azi :))

Pentru ca am reusit sa gasesc o solutie pentru problema cu toaletele si pentru ca am scapat de controloarea din metrou.

A doua evadare - Comana

2010-06-07T10:39:00.013+03:00

Toată lumea a descoperit Comana: fotografii, bicicliştii, maneliştii cu grătare. Auzind asta hop şi noi: am făcut o strigare să se adune oamenii, am suit bicicletele pe maşină, ne-am pregătit fiziceşte şi sufleteşte şi am pornit. Dar nimic nu s-a întâmplat cum credeam....

Având experienţa câtorva ture prin pădure (de la Băneasa la Snagov), aveam o idee despre ce ne aşteaptă...dar Comana e deosebită (citez "pădurea satanică"): urcuşuri, coborâri pe poteci neumblate, pârâiaşe, bălţi, poteci pline de cioturi de lemne care ţi se opresc în lanţ, ţânţari şi fraţii lor tăunii care te sug şi prin haine...
Ajunşi la intrarea în rezervaţie (unde sunt paznici şi trebuie să plăteşti 2 lei de persoană) am luat-o în strânga pe cruce roşie, dar curând ne-am pierdut în desişuri. Superbă senzaţia de libertate şi adrenalina! Într-un final am regăsit o poteca civilizată pe care tronau la loc de cinste maşini şi grătare, aşa cum se cuvine într-o rezervaţie naturală!!!!

Am continuat să explorăm pădurea, mai mult pe poteci nemarcate, pentru că pe cele marcate erau gunoaie, fireşte.
Într-un final în loc să ajungem la Balta Comana am ajuns într-un lan de grâu, unde am pozat nişte fluturi (care din spusele experţilor şi-o trăgeau :))

După lanul de grâu am găsit zarzăre şi ca sa avem vreme să ronţăim la ele, am făcut o pană. Am zis mai devreme că e rău să vină oamenii cu maşina la grătar în rezervaţie? Nuuuu, e foarte bine, alfel nu aveam un patent ca să desfacem roata.:))

Câte pene poate face un om, o bicicletă în jumătate de oră? Precizez că pe asfalt nu prin pădure. Trei!!! Câte camere poţi să ai la tine? Logic 2! Uite aşa ne-a prins asfinţitul în pădure...cântând dau la pompă, dau la pompă (din 5 în 5 minute ca să ajungem la maşini).

După o zi tumultoasă ne-am relaxat la Mănăstirea Comana.

P.S. Pentru o asemenea tură neapărat luaţi cu voi: apă multă, dulciuri, trusă de scule şi camere, gps şi nu în ultimul rând echipament (cască, ochelari şi haine lungi).

Caraiman - furtună în munţi

2010-05-30T20:48:00.016+03:00

Cum se chemă cei care deşi citesc pe net că e furtună în munţi, pleacă totuşi la munte? Să le zicem....temerari. Deci, temerarii îşi luară bocancii (fiecare după posibilităţi), pelerinele (unii şi pantalonii de ploaie), rucsacii anti-apă şi porniră să urce pe Jepii mici. În ciuda norilor şi a ceţei de pe vârf, noi am început să urcăm plini de optimism. Traseul era plin de oameni, unii coborau, alţii urcau, erau părinţi cu copii, munţomani adevăraţi, dar şi "fetiţe" în adidaşi şi colanţi (în ciuda avertismentelor că traseul este periculos şi în ciuda crucilor şi a plăcilor comemorative presărate mai la tot pasul). Peisajul a fost fabulos, atât cât a fost, căci după trei ore de mers s-a făcut brusc (cam în 2 minute) întuneric şi ceaţă. Tunetele nu au lăsat niciun dubiu în privinţa furtunii ce a urma. Noi ne-am continuat drumul ca nişte flori, ştiind că suntem "bazaţi" - aveam pelerine şi mai aveam o oră jumătate până la telecabina care ne-ar fi salvat şi ne-ar fi adus în civilizaţie cât ai clipi. Am admirat peisajul - flori şi zăpadă, stânci şi cascade - şi ne-am bucurat să fim în ceaţă, printre nori. Odată ajunşi pe platou, ne-am decis să ne echipăm căci primi stropi începură să cadă timid. Era 3. Cei mai înţelepţi dintre noi au pornit-o spre telecabină, dar unii dintre noi, îmbărbătaţi de succesul repurtat asupra muntelui, am considerat că avem vreme să vedem şi crucea de pe Caraiman. Şi era să ne vedem crucea!!! :( Cu ploaia în spate am pornit. Pe la jumătatea drumului aveam de trecut o limbă de zăpadă îngheţată, pe o pantă cam abruptă. Ne-am aventurat deşi se vedea că nu trecuse nimeni de curând. Am înaintat o porţiune, dar ne-am dat seama că nu se putea trece şi am renunţat la timp. Cu greu ne-am întors călcând ca pe cuie şi agăţându-ne de gheaţă. La marele fix căci brusc a început grindina. Nici mama pelerinei, a pantalonilor şi a bocancilor nu ne-a putut salva de piatra care lovea, citez din clasici, "ca la paintball". Dar traiască bocancii, căci deşi îngheţată şi înfricoşată, am ajuns 90% uscată la cabană, faţă de dragi mei prieteni care au stat ciuciuleţi 2 ceasuri până am ajuns la vilă. Nu ştiu ce au gândit cei care şi-au lăsat crucea în munţi, dar eu am simţit pe pielea mea că nu e de glumit cu muntele şi că nu e cazul să risc, ci să îmi port crucea până la final.

În figurile alăturate se poate vedea aventura noastră, în toată splendoarea ei.
Fig.1 Muntele la ora plecăriiFig. 2 Dragoste pe o limbă de zăpadă Fig.3 Floare curajoasă, pe o stâncă, lăngă un vechi..colţ de zăpadăFig. 4 Stânci şi lanţuri, traseu periculos (pentru cine nu credea) Fig. 5 Ceaţa care în 2 minute a cucerit valea şi muntele Fig. 6 + Fig. 7 La vilă, după furtună

Vamă - vreau la mareeeeeeee

2010-05-26T16:33:00.008+03:00

A venit căldura. La 26 de grade în tramvai în Bucureşti nu se poate respira. Stau căzută într-un scaun, mă bate soarele în cap şi mă gândesc la Vamă. Deşi am fost de 1 mai în Vamă mi se pare aşa departe în timp...şi aş pleca chiar diseară.
Mersul în Vamă de 1 mai este deja un ritual: plecat la 1 noaptea ca să prindem răsăritul, plimbat şi pozat răsărit şi ameţiţi pe plajă, dormit un somn scurt(la cort desigur), mâncat conserve, băut pe plajă, plimbat din nou, pozat din nou, somn din nou, zăcut în soare, mâncat un peşte şi apoi plecat acasă pe drumul vechi, pozat şopârlele de la Adamclisi.Dar din păcate 1 mai a trecut şi vacanţa e încă departe.

Braşov - cimitirul saşilor

2010-05-19T23:11:00.009+03:00

Despre Braşov, dar nu despre Tâmpa, nu Poiana, nu Piaţa Sfatului, nu turnuri, porţi şi bastioane. Ci despre Cimitirul saşilor: un cimitir vechi (am remarcat stilul pietrelor funerare şi a altor detalii de mormânt), dar în acelaşi timp modern (a se vedea bateria solară şi facilităţile de îngrijire a mormintelor), un cimitir plasat central, dar uitat de lume.

Chiar dacă cimitirele sunt asociate cu momentele de despărţire şi de tristeţe de cei dragi, cred că am putea să le privim cu alţi ochi. Eu văd istoria, verdeaţa, liniştea, căldura celor care îşi amintesc de cei de dincolo.

Tu ce vezi?

Prima evadare - 2010

2010-05-09T18:16:00.004+03:00

Am evadat !!!! Am evadat si anul asta. Dar cum niciodata nu e ca prima data.....
De data asta am evadat de la..... prima evadare. Cu alte cuvinte am abandonat.

Dar vestea buna este ca suntem sanatoase. Si eu si bicicleta. Ne-am intors pline de noroi pana in dinti, dar sanatoase (fara pana, fara schimbator de viteze rupt etc).

Si am mers 52km pe ploaie (dus -intors). Cu indulgenta se poate spune ca am participat la maraton, desi am parcurs doar 15km din cei 55.

A fost o experienta inedita: 1250 participanti inghesuindu-se la start, ploaia scurgandu-se prin gaurile de la casca, pumni de clisa (noroi amestecat cu pietre si cu paie) adunati la franele si la lantul bicicletei, coada de biciclete la spalatoria de masini (eu insami am trecut pe sub jet).

La anu' voi incerca din nou!

Slănic Prahova - muntele de sare

2010-04-22T13:03:00.012+03:00

E primăvară, e frumos: păsărica ciripeşte, soarele soreşte, frunza frunzuleşte şi florile înfloreşte :)
E vremea de plecat din Bucureşti, dar nu prea departe că e criză şi motorina e scumpă. Doar pănă la Slănic şi împrejurimi.
Drumul e fain, satele frumoase, gropile puţine. Iată Slănicul - prima pe dreapta în drum lângă Salină:Am avut curajul de a intra în sufletul de sare al Pământului. Nerecomandabil: este scump, faci 200m cu un ascensor al groazei (te loveşti încontinuu de toţi pereţii), înauntru halele-s kitschoase (moşi crăciuni aninaţi de sare, bude nefuncţionale, tarabe cu chestii urâte şi nefolositoare).
Următorul obiectiv care chiar nu trebuie ratat în Slănic este Cariera de piatră verde.
Cariera trebuie explorată:
1. Mişuni pe la poalele ei în căutare de pietre verzi cu inserţii de fier (apar aşa ca nişte pomişori desenaţi în piatră)
2. Te caţeri până în vârf (pe ambii munţi) ca să vezi ce e dincolo şi mai ales cum se vede de sus
3. În acest proces îţi rupi încălţările, îţi agăţi hainele şi te trec toate sudorile încercând să păşeşti pe unde nu se prăvale piatra
4. Tragi aer în piept, faci poze şi asculţi cucu care cântă în vale Un alt obiectiv, la care se ajunge greu pentru că ai şanse să îti rupi maşina în 2(dacă nu mergi pe sens interzis), este Muntele de Sare. Este foarte frumos dar nu prea mai e munte pentru ca 2 din 3 români care trec de împrejmuire, cioplesc să ia şi ei acasă un drob de sare...
Concluzia: zona are un potenţial fantastic, dar administratia, locuitorii, vizitatorii au grijă să nu fie pus în valoare.

Sighişoara - pe ploaie

2010-04-13T23:16:00.015+03:00

Sighişoara +cimitir+ ploaie = love.

Un pic de ploaie, un pic de vânt, noapte...

Suficient pentru a vedea altfel Sighişoara: nu bisericile, nu turnurile, nu locantele, ci cimitirul. Privit detaliu cu detaliu - placă comemorativă cu piatră de mormânt - cimitirul povesteşte despre copii, mame, familii, război...

Totul este atât de vechi, de trist, dar viu în acelaşi timp, rezistând eroic peste timp.

Ştie careva povestea salciei şi de ce apare ea ca simbol pe aproape toate mormintele?

Paştele - sărbătoarea creştinătăţii vs. învierea naturii

2010-04-05T21:49:00.011+03:00

Hristos a înviat!

Dar,

Nu mi-a plăcut niciodată Paştele!

În copilărie Paştele avea pentru mine semnificaţii apocaliptice: postul era incredibil de greu de ţinut, Săptămâna Mare era cu mersul la denii, ajutam la făcutul cozonacilor şi nu aveam voie să gust, stăteam de Înviere până în zori şi niciodată nu aveam haine noi să mă primenesc.
Acum am o altă perspectivă asupra acestei sărbători. Tot una de groază: mersul la rude! Mers în vizită, oboseală pe drum, oboseală să stai să zâmbeşti, să faci frumos, fie că ai chef, fie că nu.

Postul şi mersul la biserică sunt acum amintiri din copilărie. Nu mai mănânc cu atâta poftă ouă şi miei.

Tot ce mi-a rămas sfânt de Paşte este curăţenia de primăvară şi învierea naturii - bucuria de a vedea floarea paştelui înflorită, cireşii, soarele care apare des şi stă mult pe cer (cale de o zi ..aşa) şi vântul care adie prietenos.

Londra - Jivinele din St. James

2010-03-24T22:56:00.017+02:00

Am rămas restantă cu poveşti despre Londra de când am fost în februarie. Prima poveste din vacanţa mea în Londra este cu necuvântătoare.
St. James este un parc plin de jivine prietenoase. Sau poate sunt doar lacome. Mănâncă practic din desaga fiecărui trecător. Pâine, biscuţi, alune, seminţe. Iar dacă nu ai, nu-i problemă, funcţionează fenomenul condiţionării al lui Pavlov: jivinele vin chiar şi dacă ai palma întinsă dar fără de-ale gurii.

Păsările şi veveriţele din parc, alături de ghioceii răsăriţi încă din ianuarie au făcut din parcul din mijlocul Londrei o oază de bucurie şi de relaxare. După ce mi-am rupt pingelele de la zona Soho la Chinatown şi apoi la Buckingham Palace am fotografiat şi am hrănit şi eu nehalitele veveriţe, lebede negre, raţe mandarine şi pelicani.
După cum vedeţi vietăţile sunt felurile. Iubitorii de jivine nu trebuie să rateze locul!

În principiu Londra nu trebuie ratată, dar despre asta data viitoare....

Loc cu verdeaţă

2010-03-21T22:41:00.013+02:00

Vreme frumoasă, vreme de primăvară, vreme de băi de soare şi de mirosit firul ierbii departe de Bucureşti. Şi dacă nu ai bani posibilităţile se reduc la plimbări în parc, nu? Dar peisajul în parc în perioada asta a anului este încă modest. Aşa că am pornit spre Bellu.

Am vizitat mai multe cimitire în ţară şi în străinătate, fiecare cu particularităţile lui. Dar Belu e chiar frumos! Bellu este despre oameni mari care nu mai sunt şi despre lucruri care nu se mai fac. Multă istorie, multe stiluri, culoare şi arhitectură. M-au impresionat cavourile şi mausoleurile deschise şi feroneriile mâncate de vreme, dar distinse.
Am plecat de acolo cu liniste în suflet şi o poftă de viaţă nebună.

D-ale Bucureştiului

2010-03-15T21:41:00.010+02:00

Am făcut o plimbare liniştită noaptea prin Bucureşti pe o arteră principală a oraşului, nu prin unghere de cartiere mărginaşe. Ce am văzut m-a făcut cu un ochi să râd şi cu amăndoi să plâng: câini mişunând pe lângă muntele de gunoaie de lângă o şaormerie, câini aurolaci cazaţi confortabil (a se observa cutiile şi pledul) lângă cofetărie şi piaţă, de nişte oameni miloşi desigur, dar care trec cu vederea mizeria pe care o perpetueză în felul ăsta.Una peste alta, sunt foarte tristă. Pentru vecinii mei de la7 că ei au un prunc şi el vede la lumina zilei, din căruciorul lui, pe "cuţu" mişunând pe lângă piaţă, vede mormanul de gunoaie, miroase canalizarea şi duhoarea resturilor şi aude glumele pieţarilor "Ce faci Marine? Bine? Să nu mori că pe criza asta nici bani de flori nu am".

Birmingham - big freezing

2010-01-17T22:15:00.009+02:00

După ce am tânjit de Crăciun şi de Revelion după zăpadă şi o iarnă adevărată, am avut din plin la început de an, în Anglia. Iată cum s-a întâmplat....

Am pornit spre Londra cu toate motoarele înainte cam cu ...2 ore întârziere. Din cauza zăpezii de la Londra. Acolo chiar fulguia şi zăpada era mare, de vreo ...5 cm aşa. Dar suficientă cât să întârzie metroul (care mai dă câte o tură şi pe la suprafaţă, nu se târăşte doar pe la întuneric) şi trenurile. (Noroc că al nostru nu a fost anulat, ca altele).

Ajunşi la Birmingham am avut o prima experienţă "fascinantă": am dormit într-un mall. De fapt hotelul era parte integrantă din mall (una din intrările în hotel era prin mall). Dar partea fascinantă s-a oprit aici, restul e tăcere. Nu mai pot spune decât că a fost F O A R T E frig: frig în camera de hotel, frig în restaurante, frig în sala de şedinţe, frig la teatru, frig pe stradă. Aş mai adăuga că a fost şi zăpadă. Nu am văzut pe nimeni să dea o lopată pe un trotuar. Misterul s-a dezlegat când am aflat că la ei este o lege care zice că dacă dezăpezeşti în faţa casei/biroului şi cineva alunecă şi are un accident, eşti responsabil....Cu lege sau fărădelege...mi-a fost clar că inglejii erau depăşiţi de situaţie. (Cică nu au mai văzut asemenea zăpălău şi frigălău din 1963).

Zăpada venea din cer şi frigul venea şi el de undeva, dar clar era accentuat de curentul de pe canalul lor. Şi una peste alta lângă hotelul nostru era o apşoară (sau hotelul era lângă apşoară) care şi ea ne ajută să simţim cele -7 grade drept -14.

În ciuda acestor condiţii neprielnice, am reuşit să fac câteva poze. Cam aşa se vede oraşul prin ochii unui turist rebegit de frig:

1. Marea atractie a oraşului - roata

2. "Apşoara". Un canal care avea şi vaporaşe pe el pe post de restaurante.

3. clădire de închiriat, şfichiută de vânturi şi de zăpadă

4. statuie pusă stategic în piaţa din faţa bibliotecii publice (categoric are efect vara)
5. clădire futuristă care privea fix o catedrală (observaţi ferestrele ca nişte ochi)

Cam atât...Oraşul este unul industrial, în afară de teatru, bibliotecă, vreo 2-3 catedrale, clădirea primăriei, nu am văzut decât clădiri de birouri şi desigur...un cartier chinezesc, ca peste tot în marile oraşe.

Plec din nou în Anglia, tineţi-mi pumnii vă rog!

Vacanţa de Crăciun

2009-12-29T12:15:00.016+02:00

A fost ca în studenţie - că a fost ieftin. Şi aproape ca în poveşti - pentru că am petrecut 3 zile şi 3 nopţi.

A fost foc de tabără şi grătar.Au fost codiţe, glumiţe şi şpriţe.

A fost patinoar. Pentru unii prima dată. A fost dragoste cu năbădăi (cu pufi, iubi, honey şi....dobitocule) Am găsit resurse să ne simţim bine fără zăpadă, fără ski, fără cazare cu super facilităţi. (ne-am rupt oasele pe dormeze fix ca acum mulţi ani în cămin). Mai multe fotografii aici

Un prieten de-al meu spunea:"Ce ieftină-i fericirea....".

Avea dreptate nu credeţi?

Octavian - Retrospectivă de Crăciun

2009-12-24T10:26:00.012+02:00

Cu ocazia vizitelor de sărbători l-am văzut pe cel mai nou membru al familiei noastre. Pot număra pe degetele de la mâini de câte ori l-am văzut până la venerabila lui vârstă de 1 an şi 7 luni. Dar mă pot lauda că l-am prins în câteva din ipostazele lui de mare angajament:

1. somnic în primele lui ore de când a făcut ochi

2. pregătit să fie scăldat în ceaunul cu apă sfinţită 3. uitându-se curios la lume de la mămica lui din braţe

4. abia a învăţat să meargă şi s-a şi urcat la volan - prima lui trotinetă

5. prima lui baie în piscină am ratat-o

6. taiu - în traducere = cuţit (a învăţat şi să vorbească între timp)

Aceasta este mica istorie a lui Octa, mică dar voinică. Cu dedicaţie pentru cei care vor să facă copii.

p.s. Crăciun Fericit! (cât mai puteţi, căci un Octa nu e aşa cuminte ca în poze)

Bucureşti - Iarna pe uliţă

2009-12-17T19:34:00.012+02:00

A venit iarna şi în Bucureşti. Şi cum sunt doar şofer de duminică, nu voi vorbi despre haosul din trafic. Am şi cizme trainice, deci nu voi vorbi de târmoaca de pe străzi şi trotuare.

Pentru mine iarna a venit cu luminiţe feeerice. Străzile principale şi parcurile sunt luminate de sărbătoare. Iarna a venit şi cu patinoare deschise pentru mari şi pentru mici, pentru pricepuţi şi pentru inocenţi.

Iarna a adus şi agitaţia de sfârsit de an, cu vizite, cu planuri de vacanţă, cu cadouri.

Apropo de cadouri...dragi prieteni, pentru voi, iată în dar nişte cutii luminoase, pline de zâmbete, să aveţi în stoc pentru noul an. :)

Vârful Postavaru - 1 Decembrie

2009-12-03T00:26:00.013+02:00

În ciuda "ameninţărilor" cum că Postavaru ar fi un vârf "comercial", nu unul provocator, mie mi-a plăcut. Urcarea este moderată, dar poţi face febră musculară (dacă ai zăcut o săptămână în casă ca mine), priveliştea este răpitoare (dacă nu e plafon de nori), ceaiul de la cabana Postăvaru este bun (neapărat cu rom), sandwich-urile din rucsac sunt bune (că sunt făcute cu suflet).
Cel mai mult mi-a plăcut că am avut un preview al iernii ce va să vină (să sperăm): am scârţâit puţină zăpadă sub picioare şi am văzut pârtia şi instalaţiile (menţionez că eu nu am skiat încă în Poiană). E şi ceva ce nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut că nu am ajuns să vedem si Peştera cu Lapte, care era la 2 paşi de traseul făcut de noi.
Dar de 1 Decembrie am înfipt virtual un tricolor lângă indicatorul din vârful Postavaru...
Mai multe poze aici

Vârful Ciucaş - sărut în vânt

2009-11-10T23:30:00.011+02:00

Şi dacă vi se pare un titlu poetic să ştiţi că nu este. Este foarte real: pe un vânt de aproape mă dărâma (şi nu poţi zice că-s o slăbuţă) două stânci se sărutau la poalele Ciucaşului. Asta numesc eu dragoste: pe ploaie, pe zăpadă, pe vânt, pe soare arzător să rămâi de piatră zâmbind şi privind încrezător persoana pereche. Am continuat să urcăm neştiind unde să ne uităm mai întâi, pătrunşi de frumuseţea locurilor şi de....vânt.
În vârf deşi vizibilitatea era foarte bună, iar peisajul invita la un minut de tras aer în piept şi de limpezit creierii chiauniţi de stresul zilnic, nu se putea sta, din cauză de...aţi ghicit...vânt.Am lăsat vârful Ciucaş să domine vântul şi să vegheze văile şi am coborât pe petice de zăpadă înapoi spre cabana Muntele Roşu.

Ah...un amănunt important. Pentru acestă zi de poezie şi de dragoste sub vârf de munte nervii şi maşina au avut mult de suferit pe drumul de la Cheia la cabană.

Lecţia de ski

2009-10-22T17:22:00.018+03:00

Start! Asta dacă ai trecut de frica paralizantă de a te trezi singur la 200 de metri în larg şi de fiarele şi firele care te vor smuci pe apă. Îţi pui vesta de salvare (neapărat peste un tricou pentru că altfel te zgârie la subraţ) şi schiurile. Flexezi genunchii, laşi fundul jos, ţi coatele întinse şi, la semnal, sari de pe platforma de start.

Ai căzut la start? Continuă. Este ieftin şi poţi încerca în nenumărate rânduri, dacă te ţin muşchii. Ai reuşit să nu cazi? Continuă. Dar nu te bucura pripit, pentru că urmează coturile instalaţiei, unde firul te va smuci şi mai tare şi şansele să cazi cresc.
Ai trecut de primul cot. Şi de al doilea. Şi de al treilea. Şi de al patrulea. Eşti în tura doi. Respect!Este cazul să treci la avansaţi. Nu este nevoie decât de puţină gimnastică când ai fost mic.Pentru a exersa lecţia mea de ski go to Krk, Croaţia.
Eu mă duc cu gândul de fiecare dată când merg la bazin şi simt apa.

Drumul către Silo

2009-10-19T23:59:00.015+03:00

Ştiţi cum se spune: nu contează ţinta, contează drumul. În cazul de faţă a fost foarte adevărat, pentru că la Silo nu am mai ajuns. După ce am mers o bucată bună din drumul neasfaltat, cu praf care se ridica din pietrele arse de căldura toridă, cu mărăcini care se iţeau pe margine (încă stau dovada urmele pe maşină) am hotărât să explorăm prăpastia care păzea un golf idilic. Încă o vorbă din popor: cine nu riscă nu câştigă. Dincolo de bolovani şi hăţişuri, în vale era un golf retras, părăsit, romantic, doar cu pietre, peşti, apă rece şi limpede şi un semn "Vă rugăm respectaţi natura, nu lăsaţi gunoaie". Golful era accesibil doar de pe mare, aşa că am savurat sălbăticia şi liniştea vreme suficientă ca să ştiu unde am nevoie să mă întorc cu gândul în vremuri de frig, de muncă multă la birou sau în vremuri de nelinişte sufletească ca acum. P.S. Dacă vă întrebaţi unde este Silo, răspunsul este Croaţia. Acolo încă puteţi descoperi oaza de linişte şi soare pe care ne-o dorim toţi uneori.

Un cal putere

2009-10-11T20:50:00.015+03:00

E toamnă. Şi dacă e toamnă e munte. Undeva dincolo de Braşov, între Hărman şi Bod, este o baltă. Îi spune La Cişmaşu. Aici oamenii dau la peşte, campează, fac un picnic şi...călăresc.

Aici i-am cunoscut pe Cristina, Stela, Zorro, Vidan. Ei sunt doar câţiva din herghelia de cai şi de ponei administrată de domnu' Gelu.

"Cai nu sunt precum câini. Caii sunt oportunişti. De ce să meargă unde vrei tu când pot să stea la strungă. De ce să muncească când pot să mănânce. Câinii le dai, nu le dai de mâncat, de băut stau cu tine, te urmează. Dar calul trebuie să simtă cine e stăpânul...." Aşa au început primele instrucţiuni de echitaţie. Domnu' Gelu ne-a explicat cum să încălecăm, cum să stăm în şa când urcăm sau coborăm dealul, cum să oprim calul, cum să schimbăm direcţia etc. Şi ne-a dat drumul pe cărare.

Atunci au explodat senzaţiile: frică amestecată cu senzaţia de putere, de libertate, de excitaţie sexuală."...Mâinile trebuie să fie în prelungirea hăţurilor...Coatele nu trebuie să fie îndoite...Trebuie să apeşi în scăriţe...Calul trebuie strâns între genunchi... "Toate astea îmi treceau prin cap în timp ce încercam să stăpânesc calul. Mi-a fost frică de el. Îi simţeam forţa între coapse, căldura, îi simţeam mirosul puternic. Când fornăia îmi dădea fiori. Dar apoi am tras de hăţuri, am vorbit cu el, l-am mângâiat şi încet încet s-a uscat transpiraţia pe mine, am început să simt vântul şi mirosul de toamnă, am ascultat câini şi am privit pescarii.

Dar ora de călărie s-a terminat. Ne-am despărţit prieteni.

Ah...încă mai simt calul putere între picioare...

Nunta sau divorţ?

2009-10-07T01:02:00.014+03:00

Uite nişte mirese: exuberante, încrezătoare sau cu trac.... Dar toate la primul pas în lunga (sau nu) călătorie. La prima vedere pare frumos, totul vesel, aranjat, numai zâmbete şi flori, dar...

Din păcate sau din fericire, la vârsta mea ştiu mai mulţi prieteni divorţaţi decât căsătoriţi. Se întâmplă ceva: veşnicia nu e aşa veşnică, iubirea trece, minciuna îi ia locul, apar orgolii rănite, libertatea personală e îngrădită de rutină, rudele impun o conduită, presiunea financiară, hormonii şi multe altele pe care nu le ştiu că nu am trecut pe acolo :)

Şi totul începe din acea minunată zi, dacă nu chiar mai devreme...Dar eroi şi eroinele noastre nu îţi dau seama, iubirea (sau alte motive) îi orbesc. Dar eu am fost la nişte nunţi şi am văzut, ascultat, pozat detaliile: mâini care se frământă, bărbaţi care fumează, ochi înlăcrimaţi, voci ridicate etc. Totul prevesteşte ce va fi după. Aproape că poţi paria.

Mă bucur când sunt la o nuntă, mă ia cu fiori pe şira spinării. Dar când aud de un divorţ mă bucur şi mai tare. Ciocnesc un pahar cu un ochi care plânge pentru sufletele rănite şi cu un ochi care râde pentru curajul de a se smulge din rahatul plutitor spre bătrâneţe pe care îl reprezintă o căsnicie eşuată.

Orgasm

2009-10-05T22:23:00.021+03:00

Mi se par foarte "fierbinţi" pantofii aştia Ferrari...

După ce i-am încălţat am văzut relitatea cu alţi ochi. Am văzut nişte oameni, nişte expresii, nişte trăiri, care nu aş putea spune de ce sau de cine sunt cauzate. Poate ei călătoreau în sine, sau în trecut, sau poate erau călăuziţi de muzică, sau poate erau inspiraţi de persoana de lângă ei.

Nu ţi se par şi ţie fierbinţi pantofii aştia Ferrari?

Munţi de gunoaie în inima Făgăraşului

2009-09-27T22:06:00.013+03:00

Bâlea Lac - Podragu coborâre prin Podragel şi întoarcere pe creastă. Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt traseul făcut de noi, aş alege SPECTACULOS. În acest cuvânt voi include coborârea pe ceaţă, cele 5 lacuri pe lângă care am trecut, limba de zăpadă încă mărturie de astă iarnă, urcatul pe creastă pe vânt de te clătina cu tot cu rucsac şi lanţurile de la "3 paşi de moarte".
Povestea a început aşa...Am ajuns la cabana Podragu pe la 4, deci timp berechet de colindat prin preajmă şi de făcut poze până la întuneric. Am fost la lac, fix la 5 min de cabană şi mi s-a pus un nod în gât în faţa peisajului. Şi nu mă refer aici la munte care se reflecta în lac, la ceaţa care urca şi cobora făcând loc din când în cănd unei raze de soare, nuuuu, mă refer la peturi, ambalaje de plastic şi conserve.

Am plecat rapid spre cabană, spre civilizaţie, îmi ziceam eu, căci la cabană era minunat, cel puţin 15 coşuri de gunoi: în sala de mese, la WC, la fiecare cameră etc. Am coborât apoi în spatele cabanei pentru a suprinde alte peisaje în asfinţit. Peisajul era suprinzător: 3 munţi de gunoaie. De data asta amenajaţi: saci, proptele să nu se împrăştie gunoiul, gunoaiele mai vechi separate de cele proaspete. Dar tot înfiorător. Brusc mi s-a derulat în faţa ochilor filmul în care resturile de la cina noastă, a celor aproximativ 30 de persoane din cabană vor înfrumuseţa persajul din Făgăraş pentru următorii cel puţin zeci de ani.

Eu am numărat nu mai puţin de 4 grămezi de reziduri nebiodegradabile, nepunând la socoteală gunoaiele rasleţe de pe traseu. Cu puţină perseverenţă în curând se va forma un nou Moldoveanu sau cel puţin un Negoiu...

Admiraţi mai jos câteva din frumuseţile naturale ale Făgăraşului şi luaţi atitudine!

Mai multe fotografii sunt aici

Dâmbu Morii - 7 scări - Piatra Mare - Valea Dracului

2009-09-22T21:34:00.015+03:00

Vreţi să ştiţi cum se poate transforma o simplă drumeţie într-o adevărată aventură?
Iată ingredientele:

să pleci la drum cu oameni pe care nu îi cunoşti
să nu existe un lider în grup
să pleci la drum inadecvat echipat (începând cu bocancii şi terminând cu tricou de schimb)
să nu respecţi indicatoarele (ex. drum impracticabil)
să mergi pe drum nemarcat
să pleci târziu la drum riscând să te apuce noaptea

Iată pe scurt cum se poate transforma aventura într-o poveste cu final fericit de care îţi vei aduce aminte mult timp cu plăcere:

îi incurajezi pe cei care nu mai pot să meargă
faci haz de necaz când gluma se îngroaşă
staţi toţi împreună, nimeni nu o ia pe alt drum
nu căutaţi vinovaţi
suni un prieten când harta nu mai e de niciun folos
când în sfârşit s-a făcut noapte, dar voi aţi reuşit să ajungeţi, îţi faci cruce, săruţi pământul (după caz) şi stabileşti împreună cu ceilalţi că povestea nu se va repeta.

Traseul de care vă povestesc este unic. Cred că doar noi, cei 7 cutezători şi oierii cu oile lor l-am străbătut. Iniţial noi aveam în plan Dâmbul Morii -7 scări - Piatra Mare - Cascada Tamina, dar n-am mai nimerit cascada şi ne-am hotărât să o luăm de-a dreptul la vale până nimerim DN1. Mare greşeală. Ne-au ieşit ochii din cap şi la propriu şi la figurat: am coborât cam 3 ore printr-o pădure tânără de foioase - numai copaci, copăcei, crenguţe, frunze umede.

Dar, după cum se vede în poze, a fost frumos: vremea a ţinut cu noi, peisajul a fost minunat, iar fiecare din noi şi-a atins/depăşit limitele. Mulţumesc companionilor mei pentru experienţa de neuitat!

Turcia - pentru onoare

2009-08-22T22:53:00.014+03:00

Îmi place în Turcia. Am fost de mai multe ori. De fiecare dată am descoperit alte şi alte lucruri, şi bune şi rele, dar mult mai multe bune.
M-am îndrăgostit de câteva branduri turceşti:
1. cafeaua turcească. Nu poate fi înlocuită de niciun expresso
2. îngheţata turcească. Neapărat servită de vânzători îmbrăcaţi tradiţional care îţi fac tot felul de şmecherii până îţi înmânează cornetul de îngheţată. Îngheţata asta vândută la colţ de stradă e atât de ....nu ştiu...nu am mai experimentat aşa ceva...în nici un caz nu seamănă cu îngheţata românească - mai mult apă, nici cu înghetata italiana - mai mult arome
3. Temel. Temel este savuros, este un fel de Bulă românesc. Bancurile cu Temel sunt de obicei fără perdea, iar în engleză Temel este şi mai tembel decât permite legea :)
4. Rahatul turcesc. Şi/sau halvaua cu fistic. Mmmm...miam miam
5. Efes. Berea Efes. Vă mai aduceţi aminte de berea care a pătruns prima pe piaţa românească în anii 90? Acum nu se mai găseşte, dar pentru turci e cum e Ursus la noi.
6. Rachia turcească. Alcool 45 grade. Efect garantat.

M-am îndrăgostit de marea de la turci. De luxul din Antalia. Apoi de luxul din Izmir. Dar nu am uitat de faptul că şi ei au faliţii lor, că la ţară copii învaţă în condiţii neomeneşti, că mulţi oameni trăiesc de azi pe mâine.

M-am îndrăgostit de mâncarea turcească: legumele gătite în felurite feluri, calamarul, algele, airanul, ceaiul, mirodeniile şi multe alte lucruri pe care le-am mâncat fără să ştiu ce sunt.

Am fost impresionată de forfota şi marfa din bazar, de moschee şi minarete, de istoria locurilor, de tradiţii. Chiar mi-am cumpărat un element al veşmântului turcesc tradiţional de mireasa.

Binenţeles că am şi învăţat câteva cuvinte. Cel mai frumos cuvânt l-am învăţat bând rachie: Serefe! adică Hai noroc!

În traducere mot a mot Serefe! înseamnă Pentru onoare! Se ştie că la băutură oamenii se schimbă...se spun multe lucruri....dar ceea ce se întâmplă la un pahar trebuie să rămână între partenerii de discuţie.
Deci să bem pentru onoare!
Serefe!

Arcuş - despre viaţa la ţară

2009-08-21T23:34:00.017+03:00

De Arcuş nu cred că a a auzit multă lume. Poate doar lumea artistică, pentru că acolo este un centru de cultură care oferă şi rezidenţe. Dar dincolo de centrul de cultură, de castel, cum este cunoscut în zonă, este satul. Care trăieşte extraordinar. Oamenii locului sunt gospodari, livezile împrejmuiesc casele şi holdele împrejmuiesc satul.

Copii au şi ei preocupările lor - şi-au construit în spatele şcolii pista de trial şi se trântesc cu fundul de pământ cu mare elan, fără apărători, fără chestii sofisticate.

De ce am zis că satul trăieşte extraordinar? Pentru că elementele noi şi vechi se îmbină de minune. Pe o latură a străzii vezi o casă veche, mai încolo vezi una nouă, dar păstrând elementele tradiţionale, iar peste tot vezi recipiente de reciclare. Arcuş trăieşte verde!

Într-o plimbare de 3 ore poţi descoperi împrejurările Arcuşului, adevărate obiective turistice: o mină de cărbune, de suprafaţă, dezafectată şi cimitirul unitarian al comunităţii locale.

În ce priveşte mina, n-aş şti să spun cât e de mare, dar este o gropa adâncă de câţiva zeci de metri şi lungă şi lată cât vezi cu ochii. Este impresionant, este un mic canion românesc abandonat.

Toate aceste lucruri le-am văzut după ce am văzut castelul şi cele 9 hectare de parc care îl înconjoară. Dincolo de istorie (conacul unui baron local a fost la un moment dat CAP şi găzduia vite, nu oameni) şi de legendele locale (Ceauşescu a vânat cel mai mare urs în acest parc), locul are un parfum aparte: e verde, e liniştit, e primitor, e artistic. Parcul e aproape sălbatic. O mică porţiune este transformată în parc englezesc, există o capelă, un heleşteu, o livada, o seră şi multe multe sculpturi. Locul este foarte ofertant, dar nu este suficient cunoscut, iar castelul găzduieşte concerte, expoziţii, cursuri la nivel zonal.

Locurile frumoase din România nu se opresc în spatele unui zid de castel....

Helsinki - unde noaptea este zi

2009-07-09T22:56:00.015+03:00

Am fost în cu totul altă lume. A fost lumină şi a fost linişte. Doar ţipetele pescăruşilor şi a altor felurite păsări făceau oraşul să tresară. Şi vântul. Explicaţia este că iulie este perioadă de concedii în Finlanda. Doar în weekend a înviat puţin oraşul. Şi atunci i-am văzut pe finlandezi. Blonzi şi blonde. Supraponderali şi supraponderale. Bând bere şi îmbrăcându-se fistichiu.

Stând la terasă şi observând moda şi obiceiurile culinare am mai observat că ei nu prea beau bere, beau nişte licori colorate - verzi, roz. Carevasăzică cidru - zeamă de fructe acidulată şi cu alcool. Care este foarte scump. În general alcoolul în Helsinki este scump (o bere = 6 euro).

Oraşul nu m-a impresionat prin atmosferă, dar nici prin arhitectură. Clădirile sunt tăioase, pătrate, gri. Poate şi pentru a se potrivi în peisaj: apă şi stâncă.

Aşa că am plecat în port. Şi din port pe mare. Spre paradisul înconjurător- zeci de insuliţe verzi.

Pe ici pe colo insulele au bărci acostate, oameni care se scaldă, case...

Uitându-mă eu aşa la insule şi ascultând în megafon istoria locului, mi-am definit ce înseamnă bunăstare: să fii tăran - pescar în Finlanda, să ai casa ta în satul dintre insule, să ai barca ta, copilul tău care să se scalde în mare chiar şi când sunt 18 grade afară şi vânt de te îndoaie. Bunăstare nu înseamnă să ai casă în Pipera, sau maşina de 24 mii euro, ci să ai insula ta, barca ta, vecinul tău la 1km distanţă.

Dar noi suntem aşa departe de lumină. linişte şi bunăstare....

Paris vs Micul Paris

2009-06-21T23:33:00.014+03:00

Am intrat în atmosfera Parisului noaptea, stând în mod aliniat pentru a lua un taxi. Un taxi cu muzică foarte bună, dar şi cu un preţ “foarte bun”. Asta este Parisul – foarte frumos, politicos, disciplinat, dar foarte scump.

Am vizitat mult, dar nu locurile m-au impresionat, ci oamenii, modul lor de a fi şi de a face lucrurile.

Francezii sunt foarte politicosi, uneori ipocrit de politicoşi: simt sau nu simt, zâmbesc tot timpul şi, lucru foarte frumos, folosesc întotdeauna cuvinele magice pe care noi se pare că nu le ştim: mă scuzaţi, vă rog, mulţumesc. Se oferă să te ajute dacă se întămplă cumva să stai mai mult de 1 minut cu harta în mână sau dacă te uiţi dezorientat la automatul de bilete sau la indicatoarele stradale.

Francezii se îmbracă foarte mult în negru pentru că li se pare şic. Mie mi se pare trist.

Francezilor nu le plac mall-urile. Asta am aflat şi prin viu grai, dar şi văzând cum calcă în picioare (la propriu) mall-ul. Adică au păstrat parcul la suprafaţă şi au băgat mall-ul sub pământ, la metrou.

La Paris impresionantă este cultura şi tehnologia şi mai ales combinaţia celor două.
M-am plimbat cu o linie de metrou automată, adică fără conductor. Am stat în primul vagon, în faţă de tot şi am fost chiar eu şoferul. Am văzut tunelul, luminile, metroul care venea din faţă. Am fost pentru câteva minute conductor de metrou☺ E o senzaţie foarte tare! Mă întreb cum o fi să pilotezi un avion?

Din punct de vedere cultural nu vă am de gănd să vă povestesc despre Luvru sau Pompidou, ci, în general, despre importanţa strategică a culturii în Franţa. În afara Parisului sunt hectare întregi şi clădiri imense şi bine dotate tehnologic. Toate pentru cultură. Închipuiţi-vă Băneasa, Pipera nu pentru bogătaşi şi multinaţionale, ci pentru cultură.

Dar pentru că nu vă puteţi închipui, o să vă povestesc puţin despre cartierul Montmarte. Urci, admirând clădirile frumoase şi străzile înguste până dai de piaţa plină de pictori, mai mult sau mai puţin pricepuţi, dar gata să iţi facă un portret pe foarte mulţi bani. Urcând spre Sacre Couer m-am simţit ca la Barcelona, în drumul spre Parcul Gaudi.

Parisul este un oraş romantic. M-am uitat cu admiraţie şi cu invidie la perechile de homosexuali care nu se fereau să se manifeste, am admirat de asemenea nişte proaspăt însurăţei care se pozau la piramida de la Luvru, şi am băut un pahar de vin într-un apus de soare portocaliu în grădinile de la Tuilleries.

Nu puteam să ajung la Paris şi să nu mă răsfăţ. Ceea ce vouă nu vă recomand pentru că e cam scump. Nu am înghiţit nebuneşte totul, încercând să văd oraşul într-o zi, ci mi-am acordat timp să stau la o cafea (2.30 euro) să urmăresc turiştii, să iau cina în cartierul artiştilor (22 euro), să intru în magazine (cosmetice 100 euro).

Dar vremea nu m-a răsfăţat. Vremea nu e prietenoasă. Vremea te păcăleşte, îţi zâmbeşte sau se încruntă exact când nu te aştepţi. Am cărat după mine umbrela zilnic, fără folos, când am lasat-o la hotel, s-a pornit o ploaie de credeam că nu se mai opreşte. Soarele este capricios ca o vedetă. Apare cât să te relaxezi 5 minute, lungit ca o şopârlă la soare, la cafea la o terasă şi apoi dispare după un nor şi ajungi încet încet la supriza de 15 grade (în luna iunie!!!!). În Portugalia am mai tras un asemenea frig şi speram să nu mi se mai întâmple.

La Paris ziua începe minunat (indiferent de vreme), cu un croissant şi o cafea în parcul de la metrou. Croissantul de dimineaţă este genial, este aşa de proaspăt şi de bun şi de plin de unt că ţi se topeşte în gură.

Dar la un moment dat oboseşti colindând pe străzi şi lovindu-te de turişti. Deci înapoi în Micul Paris, fără oameni politicoşi, fără croissant, fără străzi şi fără turişti….

Spre Vama - turism cultural

2009-06-07T23:32:00.018+03:00

Cât se face de obicei de la Bucureşti până în Vamă? De obicei puţin. Toată lumea aleargă pe autostradă spre soare, valuri, relaxare, băutură...

Vreţi să ştiţi cât am facut noi? 8 ore!!! Un poliţist bloca autostrada şi redirecţiona traficul. Dar nu vă gândiţi că am făcut 8 ore pentru că am mers pe drumurile proaste ale patriei. Dimpotriva, drumul a fost bun. Ceea ce ne-a reţinut au fost frumuseţile patriei: trecute şi prezente.

Am tăiat-o spre Călăraşi şi am trecut cu bacul la Ostrov. De reţinut este că am fost printre puţinele maşini care nu s-au dus la bulgari. La Silistra se iţesc nişte blocuri comuniste. La noi: printre râuri de grâu se înfiripă câte un sat, cu câte o Fefeleaga, cărând iarbă cu măgarul. Pe serpentinele din munţii Dobrogei curg turme de oi şi cirezi de vaci. Vezi maşini prea rar. În schimbi vezi pe şosea săteni cu şarete, oameni călare, căruţe trase de măgari. (Doar cei avuţi au cai). E o cu totul altă lume. De descoperit.

Drumul este plin de mănăstiri, ruine, monumente, muzee. Am văzut doar Mănăstirea Dervent, ruinele de la Adamclisi şi monumentul triumfal Tropaeum Traiani.

Fără să fiu o persoană religioasă pot spune că acea mănăstire o oază de pace şi frumuseţe. Ceea ce a făcut mâna omului se îmbină foarte bine cu ce a făcut mâna naturii (sau a lui Dumnezeu).

Ruinele de la Adamclisi sunt impresionante. Adamclisi a fost municipiu pe vremea lui. 10 hectare de oraş....Acum sunt câteva ruine. Multe lucruri au fost descoperite şi acoperite la loc cu pământ.

Undeva pe deal se vede un monument. Este Tropaeum Traiani, un monument refăcut la scară naturală. Ruinele sunt în monument şi nu se vizitează. Bucăţi din el sunt la muzeul din Adamclisi. Ştiaţi că monumentul a fost proiectat de Apolodor din Damasc? Sau că acest monument a fost ridicat în cinstea celor 4000 de soldaţi morţi? Aflai şi eu de la ghid.

De la cultura cultă am trecut la cultura ..agricolă: grâu, livezi de cireşi, stupi. Categoric că ne-am oprit şi pe aici, iar acum am pe masa din sufragerie 2 pâini ;) şi în frigider o bucată de fagure.

Mai multe fotografii aici

Olanda - Hi! I am high!

2009-06-03T23:06:00.017+03:00

Aceasta a fost starea mea în acestă vacanţă. Nu spun mai mult, decât că space cake-urile sunt geniale! Ah...şi să menţionez şi white widow....

Cu ce să încep? Cu autostrăzile impecabile? Cu casele de îţi vedea să plângi langă ele de frumoase ce erau şi pe afară şi pe dinăuntru?

Mai bine să încep cu începutul: prima mea zi din vacanţa în Olanda am petrecut-o în....Belgia :) în Antwerp. Ce credeţi voi că este clădirea asta?

GARA!!!! O gară cu o arhitectură incredibilă şi modernă - trenuri pe 4 nivele.

Dacă nu eşti impresionat de asta, te muţi un pic mai la stânga şi dai de Muzeul Diamantelor, unde poţi să spargi un seif şi să pleci cu diamantul. (HEHE - în joc carevasazică, nu în realitate). Tot acolo dai de un nene care face demonstraţie cum prelucrează diamentele, doar că nu zice decât în limba lor.... După asta, dacă nu te împotmoleşti (ca mine) în fiecare magazin de ţoale de pe bulevard dai de Casa lui Rubens. Care este must to see! După toate astea, ca o domnişoară ce mă aflu, nu puteam rata Muzeul Modei, unde am văzut o expoziţie temporară de rochii de hârtie. Ştiaţi că în Brazilia morţii sunt îmbrăcaţi în haine de hârtie, lucrate ca să pară foarte luxoase? Eu nu. Ah, tre să spun încă ceva despre acest oraş foarte celebru şi foarte frumos: am mâncat cei mai răi cartofi prăjiţi ever!

A urmat Amsterdam. În câteva cuvinte: piaţa de flori, cartierul roşu, casele de pe canele. Am început (ceea ce vă recomand şi vouă) cu o plimbare cu vaporul pe Canalul Bărbaţilor. Este ieftin şi e foarte instructiv, afli ce ai de vizitat, câteva cuvinte despre diverse bărci, case, canale. După plimbarea cu barca am luat-o la picior ca să aprofundez. Şi nimic nu a fost cum mi-am închipuit sau cum am citit în diverse locuri: piaţa de flori este mult mai impresionantă decât credeam, iar Cartierul Roşu este mult mai jalnic decât speram. Am o veste proastă pentru toţi cei care pun semnul egal între Amsterdam şi Cartierul Roşu: ceea ce vezi acolo este infiorător şi nu mă refer la coffeshop-uri sau la sexshop-uri, ci la femeile din vitrine. Deci treaba e cam aşa: un metru pătrat de gresie (de obicei o culoare murdară), un scaun, un calorifer, uneori un casetofon, uneori o etajeră cu cosmetice....şi femeia slabă, grasă, tânără, bătrână, albă, neagră, blondă, brună, uneori zâmbitoare, de multe ori blazată. Totul rece, nimic să te atragă, o canapea, o pernuţă. Oh, uneori se vedea şi hidrantul în vitrină. Nici nu îmi pot închipui ce e în spate, acolo unde se întâmplă acţiunea...

Şi acum urmează partea cu coffeshop-urile. Sunt multe şi nenumărate. Şi cu marfă multă şi nebănuită. Trebuie intrat şi studiat pe îndelete şi marfa şi preţul. Experimentul este drumul către cunoaştere. Profund, nu?

După ce m-am trezit am fost la...aaaaa.....ah da....la mori şi la mare. Adica la Zaan şi la Haga. Păi aici ar fi de spus că am vizitat una din cele 13 mori şi am primit informaţii în română!!!! Ce ziceţi de asemenea turism? Zaan este la 20 km de Amsterdam, şi dacă nu aţi văzut mori decât pe magneţii de frigider, nu rataţi.

La Haga a fost superb. M-am rătăcit. Dar tot răul e spre bine: am prins un apus de soare fix pe Marea Nordului. În care am intrat cu picioarele desigur şi de unde am cules şi scoici şi am mâncat şi peşte (dar ăsta nu garantez ca era fix de acolo).

Cireaşa de pe tort: SAFARI! Da, aţi citit bine. Safari în Olanda. Adică animale libere într-un parc şi tu te poţi plimba, pe barba ta desigur, pe jos, cu maşina şi cu vaporaşul. Totul la fabulosul preţ de 20 euro. Trebuie să menţionez că am condus. Cu 10 la oră. Şi m-am oprit să las să trecă o capră. Şi m-am oprit şi las să vină girafa să amuşine maşina. Vorbesc serios, nu sunt high :)) O asemenea înfrăţire între oameni şi natură nu am mai văzut. Grădinile zoologice sunt o ruşine! Nu ştiu câte hectare aveau la dispoziţie animalele şi păsările astea, dar categoric aveau senzaţia de libertate.

Concluzia: a fost o vacanţa plină de experimente culinare şi nu numai ;), de învăţare (nici nu am înşiruit aici câte locuri/muzee am vizitat), de relaxare şi nu în ultimul rând de soare.

P.S. Voi să vă faceţi timp să mergeţi cu bicicleta, nu ca mine. Aş fi vrut să pun fundul în şa şi să simt vântul ăla al lor de învârte morile.

Bucureşti - prima evadare

2009-05-11T20:29:00.022+03:00

Asta am fost eu la Prima evadare: o nouă identitate, o nouă entitate. Timp de 4 ore jumate am devenit una cu bicicleta mea: dacă ei îi aluneca roata - eu suferam, dacă pe mine mă dureau muschii - ea nu înainta. Am facut o echipa bună: angrenaj, frâne, muşchi, voinţă....

Dar să o luam cu începutul....Prima evadare a început acum câteva săptămâni când eu eram cea mai înfocată militantă pentru acest maraton, încercând să atrag câţi mai mulţi prieteni - practicanţi sau mai puţin ai acestui sport. Fără să fi anticipat frumuseţea acestui traseu, dar mai ales greutatea, eu dădeam zvon în ţară despre acest eveniment.

Prima evadare a început pentru mine la ora 6 şi a ţinut până la 10 în noapte. La start cica am fi fost 580 de oameni. Eu nu bag mana în foc decât pentru prietenii pe care i-am revăzut acolo sau pe care mi i-am facut acolo:

Uite ce zâmbitori sunt ei manca-i-ar mama! Dar să îi fi văzut după.....Toţi eram rupti: crampe musculare, nervi că i-au lasat bicicletele (Cât ghinion pot să ai ca să faci pana la ambele roţi în acelaşi timp?!), nervi că am rătăcit traseul şi m-au depăşit un stol de fete.

Apropo: uite un pont de la un guru biciclist (noroc Alex!), există nişte săruri care cică dacă le bei au efecte miraculoase - te lasă cârceii şi crampele.

Revenind la prima evadare...Chiar a fost o evadare! Am auzit cucul!!!! De foarte multe primaveri nu am mai auzit cucul....Ştiţi cum e când toată pădurea miroase a ustoroi? Dar e tzeapă: de fapt nu e usturoi, e leurdă. Aaaaaaaaaaaaah...şi prin pâloagele alea de câmp miroasea a muşeţel (când nu miroasea la mortăciuni desigur :)) )Deci traseul a fost foarte frumos, dar greu. Şi nu o spun doar eu, ci au spus-o mulţi cărora le-a tremurat fundul în şa prin hărtoape şi s-au terfelit prin noroaie.
La sfârşit eram toţi cam aşa:

Dar după ce am bagat ceva de mâncare şi după tombolă şi premiere zâmbetul a revenit

După o baie de soare şi nişte paste am încarcat căluţii în camion şi am pornit spre Bucureşti, unde ne aştepta somnul şi aspirina.

Alte câteva poze aici