Villandry- labirint de gradini

Continuand maratonul castelelor am ajuns la Villandry. Nu prea ne indemna inima sa intram ca aveam destule castele programate intr-o zi si Villandry parea asa, un fel de conac cu turle...

Si nu ne-am inselat deloc. Castelul este mic si frumusel, dar cam atat. In schimb, gradinile sunt FABULOASE.
Am strabatut castelul cu clasicele sali de primire, dormitoare si bucatarii, vazute si razvazute si in celelalte castele, doar pentru a avea mai mult timp de savurat in gradini.

Gradinile impresioneaza prin geometrie si culoare, un adevarat labirint. Ochiul se pierde in diferite aranjamente ale rondurilor, iar singurul loc in care se poate odihni este in zona de gazon si fantani arteziene.

Cum pot arata impecabil hectare de culturi? Am aflat ca 10 angajati lucreaza cu mestesug pentru a configura gradinile, pentru a schimba culturile de legume si plante medicinale si aromatice in fiecare an.

Mi-a placut atat de mult sa ma plimb prin gradinile castelului ca mi-a trecut  asa, razant prin cap, sa ma las de traininguri si proiecte si ma apuc de gradinarit :)

Chaumont-sur-Loire - un altfel de castel

Ce iti vine minte cand auzi cuvantul "castel"? Povesti cu balauri? Constructie cu turnulete? Sali impozante, mobile opulente, domenii intinse?
Privit din exterior Chaumont-sur-Loire este castelul perfect, exact cum vezi in pliante, si te duce cu gandul la un interior frumos mobilat. Dar odata ce ii strabati salile apar suprizele. Eu una am ramas muta. In afara momentelor cand ma trezeam spunand: wow, moama, fii atent la asta, ce fain etc.

Dupa ce parcurgi parterul cu doar cateva sali de primire si dormitoare, urci pe scara interiora spre etaj, spre o alta lume....

O lume in care castelul este total in paragina, tapetul curge, peretii sunt gauriti, semineele sunt doar o umbra din ce erau odata, mobilierul zace aruncat. DAR...dar,  totul este deschis publicului si este pus in valoare prin lucrari de arta moderne: tablouri tip vitraliu puse in ferestre (care sunt batute in cuie ca nici balamale nu au). Nemaipomenit, mi-am zis, nestiind ce sa admir mai intai si continuand sa ma invart prin labirintul de camere si coridoare in paragina.

Imbinarea dintre vechi si nou, dintre arta contemporana si istorie continua in aripa cealalta la parter, unde fotografii si sculpuri mici sunt integrate armonios in salile complet restaurate si mobilate.
Suprizele au continuat si in exteriorul castelului, caci domeniul inconjurator nu consta doar in peluze, gradini si copaci seculari. Potecile te duc la un turn de apa si la un cimitir al cainilor (unde este ingropat si un elefant care a trait 47 de ani). Staulele si gradinile gazduiesc o multime de instalatii care pun in valoare istoria si frumusetea locului:

Pe langa toate astea castelul gazduieste pe perioada verii si un festival al gradinilor din cate mi-am putut eu da seama, caci nu am mai avut vreme si pentru el.

Prin modul lui inedit de prezentare acest castel este preferatul meu, desi altele poate au mai multe de oferit ca si patrimoniu.

Saga castelelor continua si zilele urmatoare. Cine stie ce surprize voi mai avea....

Etretat - intalnirea cu oceanul

Nu mai vazusem oceanul pana acum. Aveam asa..o emotie...asa cum ai de fiecare data cand faci ceva pentru prima oara. Ei bine, cand am ajuns pe faleza din Etretat, am fost complet zapacita: valurile se spargeau cu zgomot de mal, vantul batea intens, stancile se vedeau impozante in zare, pescarusii stateau sa pui mana pe ei, malul era plin de pietre mari si rotunde (nu ai voie sa iei pentru ca protejeaza malul de eroziune), iar zona descoperita de reflux era un spectacol vizual in sine.

Despre oras nu pot spune mare lucru, caci am stat aproape doar pe faleza. Pot spune ca este foarte cochet, cu casute cu acoperis din stuf si flori in curte si chiar pe varful casei.

Ca sa parcurgi faleza de la un capat la altul, sa bei o cafea, sa asculti vantul si valurile, sa te uiti la oameni si la pescarusi si sa explorezi grotele ai nevoie de cateva ore bune.

Etretat nu seamna chiar cu nimic din ce am mai vazut. Pot spune ca am mai adaugat pe lista un loc drag sufletului meu.

Mont Saint-Michel

Pe o stanca neagra
Intr-un vechi castel
.....
Un orologiu suna noaptea jumatate,
La castel in poarta oare cine bate?

Pana acum trebuia sa imi folosesc imaginatia ca sa "vad" acesta poezie. Dar am fost acolo!!! Pe un munte de granit de 78m, pe care se inalta o manastire fortificata si care este inconjurat de maluri (din cauza mareei).

De ce arata acest loc extraordinar? Pentru simplu motiv ca este!
Si ca fie de-a dreptul superb eu va recomand sa vizitati Mont Saint Michel noaptea. (da, ati citit bine, acest patrimoniu Unesco se poate vizita noaptea, si nu vorbesc de Noaptea Muzeelor, ci de orice noapte)
Am ajuns acolo la ora 9 p.m. Am parcat la dracu in praznic fata de castel, ceea ce ne-a ingrijorat, caci pe net peste tot se vedea parcarea de masini chiar in fata castelului (intre timp au desfiintat-o din cauza mareei). Dupa discutii in franco-engleza (ii multumesc pe acesta cale profei mele de franceza din generala) am aflat ca exista o naveta care face legatura inte castel si parcare si vine din 10 in 10 minute pana la ora 1 noaptea.
Iata-ne ajunsi! Am gafait putin si aproape ca ne-am ratacit prin labirintul de scari si de stradute, dar am reusit ajungem la intrarea in manastire. Desi doar 9 euro intrarea, nu prea era lume. Minunat, mi-am zis eu si am scos trepiedul.
Fiecare sala este plina de viata si de culoare. Peretii sunt pur si simplu luminati sau exista proiectii cu personaje sau picturi. In fiecare sala este alta muzica si nu doar la boxe, sunt artisti care canta la harpa, violoncel sau clarinet. Si colac peste pupaza intr-o sala sta un nene si freaca platanul in ritmul harpei pentru a regla culorile unei instalatii multimedia. Esti introdus imediat in atmosfera, esti intr-o alta epoca.
M-am minunat la fiecare pas, avand in vedere ca pana acum am vazut aproape numai cladiri de patrimoniu "moarte", 4 pereti si 2 piese de mobilier.

Timpul a fost prea scurt pentru cate sunt de vazut. Nu stiu cand si daca voi mai reveni, dar eu imi propun asta.

Despre cum rasare soarele la Corbu

Cine se trezeste de dimineata departe ajunge, respectiv la Corbu. Acesta este reteta pentru un rasarit spectaculos: plecat la 3 noaptea din Bucuresti, ajuns la Corbu la 5.25, coborat la capatul plajei, fix langa unitatea militara si savurat momentul. (A se face abstractie de ametiti veniti din cluburi sa se arunce imbracati in mare, sa tipe si sa faca pipi ostentativ).

Din pacate soarele rasare foarte repede, urca peste mare, peste iarba, peste gardul de lemn al unitatii militare, peste cel de sarma ghimpata si in cateva minute se inalta maiestuos in dreptul antenelor si radarelor.

Treptat treptat plaja incepe sa prinda viata: pescarusii tipa in soarele incandescent, pescarii isi prepara meticulosi momelile, mirosul de cafea se ridica imbietor din dreptul rulotelor. Dupa mirosul de cafea urmeaza cel de gratar, incepe sa se auda muzica si incepe timid sa vina lumea la plaja.

 Am plecat sa explorez plaja plina de melci si scoici si m-am aventurat in mare sa fac baie la rasarit. Marea fiind limpede, mica si linistita am vazut pestisori, ace de mare, meduze si raci care se ascundeau deranjati in nisipul super fin.

Curand plaja Corbul si-a pierdut din farmecul diminetii, s-au deschis rulotele cu inghetata si bere, au inceput sa se tranteasca usile WC-urilor ecologice, sa ragaie tatii, sa tipe mamicile la copii si sa fluiere salvamarii la cei care depaseau geamandura.
Concluzia este ca daca nu vii dimineata la Corbu, ca sa ai coltul tau de plaja, felia ta de rasarit si marea doar a ta, Corbul este de fapt o plaja ca toate celelalte plaje low cost - Vama, 2 Mai, Vadu ...si pe deasupra si cu mancare proasta la unica cherhana din zona.