Lecţia de ski

Start! Asta dacă ai trecut de frica paralizantă de a te trezi singur la 200 de metri în larg şi de fiarele şi firele care te vor smuci pe apă. Îţi pui vesta de salvare (neapărat peste un tricou pentru că altfel te zgârie la subraţ) şi schiurile. Flexezi genunchii, laşi fundul jos, ţi coatele întinse şi, la semnal, sari de pe platforma de start.

Ai căzut la start? Continuă. Este ieftin şi poţi încerca în nenumărate rânduri, dacă te ţin muşchii. Ai reuşit să nu cazi? Continuă. Dar nu te bucura pripit, pentru că urmează coturile instalaţiei, unde firul te va smuci şi mai tare şi şansele să cazi cresc.
Ai trecut de primul cot. Şi de al doilea. Şi de al treilea. Şi de al patrulea. Eşti în tura doi. Respect!Este cazul să treci la avansaţi. Nu este nevoie decât de puţină gimnastică când ai fost mic.Pentru a exersa lecţia mea de ski go to Krk, Croaţia.
Eu mă duc cu gândul de fiecare dată când merg la bazin şi simt apa.

Drumul către Silo

Ştiţi cum se spune: nu contează ţinta, contează drumul. În cazul de faţă a fost foarte adevărat, pentru că la Silo nu am mai ajuns. După ce am mers o bucată bună din drumul neasfaltat, cu praf care se ridica din pietrele arse de căldura toridă, cu mărăcini care se iţeau pe margine (încă stau dovada urmele pe maşină) am hotărât să explorăm prăpastia care păzea un golf idilic. Încă o vorbă din popor: cine nu riscă nu câştigă. Dincolo de bolovani şi hăţişuri, în vale era un golf retras, părăsit, romantic, doar cu pietre, peşti, apă rece şi limpede şi un semn "Vă rugăm respectaţi natura, nu lăsaţi gunoaie". Golful era accesibil doar de pe mare, aşa că am savurat sălbăticia şi liniştea vreme suficientă ca să ştiu unde am nevoie să mă întorc cu gândul în vremuri de frig, de muncă multă la birou sau în vremuri de nelinişte sufletească ca acum. P.S. Dacă vă întrebaţi unde este Silo, răspunsul este Croaţia. Acolo încă puteţi descoperi oaza de linişte şi soare pe care ne-o dorim toţi uneori.

Un cal putere

E toamnă. Şi dacă e toamnă e munte. Undeva dincolo de Braşov, între Hărman şi Bod, este o baltă. Îi spune La Cişmaşu. Aici oamenii dau la peşte, campează, fac un picnic şi...călăresc.

Aici i-am cunoscut pe Cristina, Stela, Zorro, Vidan. Ei sunt doar câţiva din herghelia de cai şi de ponei administrată de domnu' Gelu.

"Cai nu sunt precum câini. Caii sunt oportunişti. De ce să meargă unde vrei tu când pot să stea la strungă. De ce să muncească când pot să mănânce. Câinii le dai, nu le dai de mâncat, de băut stau cu tine, te urmează. Dar calul trebuie să simtă cine e stăpânul...." Aşa au început primele instrucţiuni de echitaţie. Domnu' Gelu ne-a explicat cum să încălecăm, cum să stăm în şa când urcăm sau coborăm dealul, cum să oprim calul, cum să schimbăm direcţia etc. Şi ne-a dat drumul pe cărare.

Atunci au explodat senzaţiile: frică amestecată cu senzaţia de putere, de libertate, de excitaţie sexuală."...Mâinile trebuie să fie în prelungirea hăţurilor...Coatele nu trebuie să fie îndoite...Trebuie să apeşi în scăriţe...Calul trebuie strâns între genunchi... "Toate astea îmi treceau prin cap în timp ce încercam să stăpânesc calul. Mi-a fost frică de el. Îi simţeam forţa între coapse, căldura, îi simţeam mirosul puternic. Când fornăia îmi dădea fiori. Dar apoi am tras de hăţuri, am vorbit cu el, l-am mângâiat şi încet încet s-a uscat transpiraţia pe mine, am început să simt vântul şi mirosul de toamnă, am ascultat câini şi am privit pescarii.

Dar ora de călărie s-a terminat. Ne-am despărţit prieteni.

Ah...încă mai simt calul putere între picioare...

Nunta sau divorţ?

Uite nişte mirese: exuberante, încrezătoare sau cu trac.... Dar toate la primul pas în lunga (sau nu) călătorie. La prima vedere pare frumos, totul vesel, aranjat, numai zâmbete şi flori, dar...

Din păcate sau din fericire, la vârsta mea ştiu mai mulţi prieteni divorţaţi decât căsătoriţi. Se întâmplă ceva: veşnicia nu e aşa veşnică, iubirea trece, minciuna îi ia locul, apar orgolii rănite, libertatea personală e îngrădită de rutină, rudele impun o conduită, presiunea financiară, hormonii şi multe altele pe care nu le ştiu că nu am trecut pe acolo :)

Şi totul începe din acea minunată zi, dacă nu chiar mai devreme...Dar eroi şi eroinele noastre nu îţi dau seama, iubirea (sau alte motive) îi orbesc. Dar eu am fost la nişte nunţi şi am văzut, ascultat, pozat detaliile: mâini care se frământă, bărbaţi care fumează, ochi înlăcrimaţi, voci ridicate etc. Totul prevesteşte ce va fi după. Aproape că poţi paria.

Mă bucur când sunt la o nuntă, mă ia cu fiori pe şira spinării. Dar când aud de un divorţ mă bucur şi mai tare. Ciocnesc un pahar cu un ochi care plânge pentru sufletele rănite şi cu un ochi care râde pentru curajul de a se smulge din rahatul plutitor spre bătrâneţe pe care îl reprezintă o căsnicie eşuată.

Orgasm

Mi se par foarte "fierbinţi" pantofii aştia Ferrari...

După ce i-am încălţat am văzut relitatea cu alţi ochi. Am văzut nişte oameni, nişte expresii, nişte trăiri, care nu aş putea spune de ce sau de cine sunt cauzate. Poate ei călătoreau în sine, sau în trecut, sau poate erau călăuziţi de muzică, sau poate erau inspiraţi de persoana de lângă ei.

Nu ţi se par şi ţie fierbinţi pantofii aştia Ferrari?