Paris vs Micul Paris

Am intrat în atmosfera Parisului noaptea, stând în mod aliniat pentru a lua un taxi. Un taxi cu muzică foarte bună, dar şi cu un preţ “foarte bun”. Asta este Parisul – foarte frumos, politicos, disciplinat, dar foarte scump.

Am vizitat mult, dar nu locurile m-au impresionat, ci oamenii, modul lor de a fi şi de a face lucrurile.

Francezii sunt foarte politicosi, uneori ipocrit de politicoşi: simt sau nu simt, zâmbesc tot timpul şi, lucru foarte frumos, folosesc întotdeauna cuvinele magice pe care noi se pare că nu le ştim: mă scuzaţi, vă rog, mulţumesc. Se oferă să te ajute dacă se întămplă cumva să stai mai mult de 1 minut cu harta în mână sau dacă te uiţi dezorientat la automatul de bilete sau la indicatoarele stradale.

Francezii se îmbracă foarte mult în negru pentru că li se pare şic. Mie mi se pare trist.

Francezilor nu le plac mall-urile. Asta am aflat şi prin viu grai, dar şi văzând cum calcă în picioare (la propriu) mall-ul. Adică au păstrat parcul la suprafaţă şi au băgat mall-ul sub pământ, la metrou.

La Paris impresionantă este cultura şi tehnologia şi mai ales combinaţia celor două.
M-am plimbat cu o linie de metrou automată, adică fără conductor. Am stat în primul vagon, în faţă de tot şi am fost chiar eu şoferul. Am văzut tunelul, luminile, metroul care venea din faţă. Am fost pentru câteva minute conductor de metrou☺ E o senzaţie foarte tare! Mă întreb cum o fi să pilotezi un avion?

Din punct de vedere cultural nu vă am de gănd să vă povestesc despre Luvru sau Pompidou, ci, în general, despre importanţa strategică a culturii în Franţa. În afara Parisului sunt hectare întregi şi clădiri imense şi bine dotate tehnologic. Toate pentru cultură. Închipuiţi-vă Băneasa, Pipera nu pentru bogătaşi şi multinaţionale, ci pentru cultură.

Dar pentru că nu vă puteţi închipui, o să vă povestesc puţin despre cartierul Montmarte. Urci, admirând clădirile frumoase şi străzile înguste până dai de piaţa plină de pictori, mai mult sau mai puţin pricepuţi, dar gata să iţi facă un portret pe foarte mulţi bani. Urcând spre Sacre Couer m-am simţit ca la Barcelona, în drumul spre Parcul Gaudi.

Parisul este un oraş romantic. M-am uitat cu admiraţie şi cu invidie la perechile de homosexuali care nu se fereau să se manifeste, am admirat de asemenea nişte proaspăt însurăţei care se pozau la piramida de la Luvru, şi am băut un pahar de vin într-un apus de soare portocaliu în grădinile de la Tuilleries.

Nu puteam să ajung la Paris şi să nu mă răsfăţ. Ceea ce vouă nu vă recomand pentru că e cam scump. Nu am înghiţit nebuneşte totul, încercând să văd oraşul într-o zi, ci mi-am acordat timp să stau la o cafea (2.30 euro) să urmăresc turiştii, să iau cina în cartierul artiştilor (22 euro), să intru în magazine (cosmetice 100 euro).

Dar vremea nu m-a răsfăţat. Vremea nu e prietenoasă. Vremea te păcăleşte, îţi zâmbeşte sau se încruntă exact când nu te aştepţi. Am cărat după mine umbrela zilnic, fără folos, când am lasat-o la hotel, s-a pornit o ploaie de credeam că nu se mai opreşte. Soarele este capricios ca o vedetă. Apare cât să te relaxezi 5 minute, lungit ca o şopârlă la soare, la cafea la o terasă şi apoi dispare după un nor şi ajungi încet încet la supriza de 15 grade (în luna iunie!!!!). În Portugalia am mai tras un asemenea frig şi speram să nu mi se mai întâmple.

La Paris ziua începe minunat (indiferent de vreme), cu un croissant şi o cafea în parcul de la metrou. Croissantul de dimineaţă este genial, este aşa de proaspăt şi de bun şi de plin de unt că ţi se topeşte în gură.

Dar la un moment dat oboseşti colindând pe străzi şi lovindu-te de turişti. Deci înapoi în Micul Paris, fără oameni politicoşi, fără croissant, fără străzi şi fără turişti….

Spre Vama - turism cultural

Cât se face de obicei de la Bucureşti până în Vamă? De obicei puţin. Toată lumea aleargă pe autostradă spre soare, valuri, relaxare, băutură...

Vreţi să ştiţi cât am facut noi? 8 ore!!! Un poliţist bloca autostrada şi redirecţiona traficul. Dar nu vă gândiţi că am făcut 8 ore pentru că am mers pe drumurile proaste ale patriei. Dimpotriva, drumul a fost bun. Ceea ce ne-a reţinut au fost frumuseţile patriei: trecute şi prezente.

Am tăiat-o spre Călăraşi şi am trecut cu bacul la Ostrov. De reţinut este că am fost printre puţinele maşini care nu s-au dus la bulgari. La Silistra se iţesc nişte blocuri comuniste. La noi: printre râuri de grâu se înfiripă câte un sat, cu câte o Fefeleaga, cărând iarbă cu măgarul. Pe serpentinele din munţii Dobrogei curg turme de oi şi cirezi de vaci. Vezi maşini prea rar. În schimbi vezi pe şosea săteni cu şarete, oameni călare, căruţe trase de măgari. (Doar cei avuţi au cai). E o cu totul altă lume. De descoperit.

Drumul este plin de mănăstiri, ruine, monumente, muzee. Am văzut doar Mănăstirea Dervent, ruinele de la Adamclisi şi monumentul triumfal Tropaeum Traiani.

Fără să fiu o persoană religioasă pot spune că acea mănăstire o oază de pace şi frumuseţe. Ceea ce a făcut mâna omului se îmbină foarte bine cu ce a făcut mâna naturii (sau a lui Dumnezeu).

Ruinele de la Adamclisi sunt impresionante. Adamclisi a fost municipiu pe vremea lui. 10 hectare de oraş....Acum sunt câteva ruine. Multe lucruri au fost descoperite şi acoperite la loc cu pământ.

Undeva pe deal se vede un monument. Este Tropaeum Traiani, un monument refăcut la scară naturală. Ruinele sunt în monument şi nu se vizitează. Bucăţi din el sunt la muzeul din Adamclisi. Ştiaţi că monumentul a fost proiectat de Apolodor din Damasc? Sau că acest monument a fost ridicat în cinstea celor 4000 de soldaţi morţi? Aflai şi eu de la ghid.

De la cultura cultă am trecut la cultura ..agricolă: grâu, livezi de cireşi, stupi. Categoric că ne-am oprit şi pe aici, iar acum am pe masa din sufragerie 2 pâini ;) şi în frigider o bucată de fagure.

Mai multe fotografii aici

Olanda - Hi! I am high!

Aceasta a fost starea mea în acestă vacanţă. Nu spun mai mult, decât că space cake-urile sunt geniale! Ah...şi să menţionez şi white widow....

Cu ce să încep? Cu autostrăzile impecabile? Cu casele de îţi vedea să plângi langă ele de frumoase ce erau şi pe afară şi pe dinăuntru?

Mai bine să încep cu începutul: prima mea zi din vacanţa în Olanda am petrecut-o în....Belgia :) în Antwerp. Ce credeţi voi că este clădirea asta?

GARA!!!! O gară cu o arhitectură incredibilă şi modernă - trenuri pe 4 nivele.

Dacă nu eşti impresionat de asta, te muţi un pic mai la stânga şi dai de Muzeul Diamantelor, unde poţi să spargi un seif şi să pleci cu diamantul. (HEHE - în joc carevasazică, nu în realitate). Tot acolo dai de un nene care face demonstraţie cum prelucrează diamentele, doar că nu zice decât în limba lor.... După asta, dacă nu te împotmoleşti (ca mine) în fiecare magazin de ţoale de pe bulevard dai de Casa lui Rubens. Care este must to see! După toate astea, ca o domnişoară ce mă aflu, nu puteam rata Muzeul Modei, unde am văzut o expoziţie temporară de rochii de hârtie. Ştiaţi că în Brazilia morţii sunt îmbrăcaţi în haine de hârtie, lucrate ca să pară foarte luxoase? Eu nu. Ah, tre să spun încă ceva despre acest oraş foarte celebru şi foarte frumos: am mâncat cei mai răi cartofi prăjiţi ever!

A urmat Amsterdam. În câteva cuvinte: piaţa de flori, cartierul roşu, casele de pe canele. Am început (ceea ce vă recomand şi vouă) cu o plimbare cu vaporul pe Canalul Bărbaţilor. Este ieftin şi e foarte instructiv, afli ce ai de vizitat, câteva cuvinte despre diverse bărci, case, canale. După plimbarea cu barca am luat-o la picior ca să aprofundez. Şi nimic nu a fost cum mi-am închipuit sau cum am citit în diverse locuri: piaţa de flori este mult mai impresionantă decât credeam, iar Cartierul Roşu este mult mai jalnic decât speram. Am o veste proastă pentru toţi cei care pun semnul egal între Amsterdam şi Cartierul Roşu: ceea ce vezi acolo este infiorător şi nu mă refer la coffeshop-uri sau la sexshop-uri, ci la femeile din vitrine. Deci treaba e cam aşa: un metru pătrat de gresie (de obicei o culoare murdară), un scaun, un calorifer, uneori un casetofon, uneori o etajeră cu cosmetice....şi femeia slabă, grasă, tânără, bătrână, albă, neagră, blondă, brună, uneori zâmbitoare, de multe ori blazată. Totul rece, nimic să te atragă, o canapea, o pernuţă. Oh, uneori se vedea şi hidrantul în vitrină. Nici nu îmi pot închipui ce e în spate, acolo unde se întâmplă acţiunea...

Şi acum urmează partea cu coffeshop-urile. Sunt multe şi nenumărate. Şi cu marfă multă şi nebănuită. Trebuie intrat şi studiat pe îndelete şi marfa şi preţul. Experimentul este drumul către cunoaştere. Profund, nu?

După ce m-am trezit am fost la...aaaaa.....ah da....la mori şi la mare. Adica la Zaan şi la Haga. Păi aici ar fi de spus că am vizitat una din cele 13 mori şi am primit informaţii în română!!!! Ce ziceţi de asemenea turism? Zaan este la 20 km de Amsterdam, şi dacă nu aţi văzut mori decât pe magneţii de frigider, nu rataţi.

La Haga a fost superb. M-am rătăcit. Dar tot răul e spre bine: am prins un apus de soare fix pe Marea Nordului. În care am intrat cu picioarele desigur şi de unde am cules şi scoici şi am mâncat şi peşte (dar ăsta nu garantez ca era fix de acolo).

Cireaşa de pe tort: SAFARI! Da, aţi citit bine. Safari în Olanda. Adică animale libere într-un parc şi tu te poţi plimba, pe barba ta desigur, pe jos, cu maşina şi cu vaporaşul. Totul la fabulosul preţ de 20 euro. Trebuie să menţionez că am condus. Cu 10 la oră. Şi m-am oprit să las să trecă o capră. Şi m-am oprit şi las să vină girafa să amuşine maşina. Vorbesc serios, nu sunt high :)) O asemenea înfrăţire între oameni şi natură nu am mai văzut. Grădinile zoologice sunt o ruşine! Nu ştiu câte hectare aveau la dispoziţie animalele şi păsările astea, dar categoric aveau senzaţia de libertate.

Concluzia: a fost o vacanţa plină de experimente culinare şi nu numai ;), de învăţare (nici nu am înşiruit aici câte locuri/muzee am vizitat), de relaxare şi nu în ultimul rând de soare.

P.S. Voi să vă faceţi timp să mergeţi cu bicicleta, nu ca mine. Aş fi vrut să pun fundul în şa şi să simt vântul ăla al lor de învârte morile.